Teoretic, un parc ar trebui să fie un loc de relaxare şi linişte. Şi chiar ordine, că parcul, chiar dacă e domeniu public, nu e tarlaua lui tac-tu. Adică, în oraş ai gălăgie de la maşini, de la motoarele lui peşte prăjit ale băştinaşilor (interesant este cum o coloană întreagă de bikeri cu numere Ne-România face mai puţină gălăgie decât un pitzi care o calcă şi el pe Coposu, Victoriei sau Dumbrăvii. Sau de la gospodarii dependenţi de găurit, bocănit şi rotopecutat şi care mai nou au şi obsesia de a cheli spaţiul verde doar din motivul că au găsit maşină de tuns iarba la reducere. În mod logic şi normal, parcul e un loc unde ai linişte, natură, intimitate. Unde îţi încarci bateriile. Nu e club, cârciumă, curtea şcolii, loc de joacă, loc de dat cu capul, pistă de biciclete, pistă de trotinete, loc de alergat, loc de plimbat câini de talie mare fără lesă sau botniţă. Da ştiu proverbul, (mi) l-am auzit şi eu: "cine vrea linişte să meargă în pădure". Se aude mai ales din gura şi tastatura generaţei "totul mi se cuvine", despre care am mai vorbit şi vom mai vorbi. Faptul că au invadat ei parcul transformându-l în panaramă sau bâlciul din sat, asta nu înseamnă că aceasta e normalitatea. Dar la Sibiu te relaxezi mai intens la un concert în Piaţa Mare decât în "liniştea" din Sub Arini ori, da, Belvedere.

Nu e voie, dar e plin

Am fost, recent, în Belvedere, din motive personal-jurnalistice (sau invers, nu mai contează). Adică să mă relaxez (să te relaxezi în locuri unde se poate ajunge cu maşina, ce naiv!) şi să văd cât de interzis este să te plimbi prin el. Şi, evidnet să scriu despre toate astea. Mă aşteptam aşa, la câţiva oameni rătăciţi ba pe alei, ba pe bănci, 2-3 copii care să alerge, câţiva selfişti care să selfească belvederea şi ceva turişti curioşi să vadă ce e mai la vale, pe pantă. Aiurea. Era plin. Adică ce plin, nu mai aveai loc, deşi "locaţia" este imensă. Orice, de la pensionari la bebeluşi, de la tătiki şi mămiki la tătici şi mămici, în fine, ca în piesele de teatru din manualul de română de-a noua: "boieri, târgoveţi, popor". Adică de era posibilitatea de a se da amendă pentru intrare neautorizată, de banii ăia se mai construia un Belvedere sau două. Dacă se adaugă şi amenzile pentru distrugere, ieşea şi de un litoral în Câmpşor cu aqua park cu tot. Majoritatea, veniţi, oau, cu maşina, să vadă noua minunăţie de parc. Tot timpul m-a amuzat mersul acesta cu maşina pentru a face mişcare. Iei maşina ca să te dai cu bicicleta în Sub Arini. Iei maşina ca să mănânci la terasă la Dumbrava. Iei maşina ca să te holbezi la Gaşca Zurli în pădure, ba mai şi blochezi traficul. Iei maşina cu trotinetele în portbagaj ca să invadezi Belvedere. Era pe Preot Bacca o parcare mai ceva ca la "fosta Cazarmă 90". Noroc cu panourile care blocau accesul mai jos, că ajugeau cu maşinile până la stâna aia de la "breteaua" ce leagă Ştrand II de Turnişor.

Am văzut ratarea parentingului în toată splendoarea ei

Se pare, la cum se comportă în teren, că noii părinţi, mai ales din perioada recenetă, au impresia că sunt primele fiinţe umane care au făcut copii. Aşa se şi comportă. Sunt convinşi că totul le aparţine pe persoană fizică sau familie, că dacă se plimbă cu cel mic, dacă fac şezătoare cu tot neamul pe trotuar, dacă umblă cu stolul de biciclete pe trotuar, dacă ocupă un sfert de terasă, toată lumea trebuie să fie la picioarele lor, să le facă loc, să le cedeze trecerea, să le dea slavă. Bun e minunat să ai copii, dar asta nu însemană că doar tu ai făcut copii sau că eşti ceva peste normalul umanităţii că te-ai reprodus. Asta se vede mai ales în zonele de relaxare. La copii le e permis totul, chiar şi ce nu e permis. Mai ales ce nu e permis. Să nu cumva să îi atenţioneze cineva cu privire la ceva că se face urât: "Tu faci educaţie la copiii MEI?". Pot aruca gunoi pe jos, părinţii nu catadicsesc că mişte un deget. Pot vandaliza orice, "ce vrei, sunt copii, asta e domle, acum ne luăm şi de copii gen." Pot şi să-şi rişte viaţa, să cadă să se bată ca în filmele cu Brusli, nu-i nimic,  părinţii au treabă. Mămik e ocupată cu conversaţii cochete pe smartfon, tătik vorbeşte loudspeaking la mobil că poate aude cineva ce şef e el şi ce combinaţii câştigătoare face. Ei bine, toate aceste manifestări şi-au găsit un loc ideal în Belvedere.

În Belvedere vezi în toată splendoarea şi strălucirea sa eşecul parentingului modern. Copii uzi leoarcă de la apersoarele care udau gazonul, stropindu-se cu apă sau mutându-le să ude pe trotuar, nu pe spaţiul verde. O mamă urlând la copii de se auzea de pe aeroport, că "(…-aici e prenumele, unul românesc dar cu accent care să nu sune românesc) TE ROG lasă-le acolo!". Evident că dragului d  ejunior i se rupea în multiplu de 14 de ce striga mami lui, el fiind în plină bătălie de vandalizare a locului. Alţii, mai maturi, adică de gimnaziu, au ocupat hamacele. Alţii ţopăiau pe gazon, deşi pe gazon nu se ţopăie dacă nu e gazon pentru ţoăială. NORMAL, mai încolo se juca fotbal pe alt gazon. Şi mai încolo sunt curse cu bicicletele, mai dincolo unii aruncă cu pietre în arteizană sub acompaniamentul lui mami şi buni care le spun, întrun cor bolnav de inaniţie, că "nu mai…". Totul e un haos cu copii hiperactivi (chiar aşa, unde-i ţineţi închişi în cursul zilei de răbufnesc aşa de cum văd o felie de libertate?) şi părinţi pocniţi de blegeală de care nu ascultă nimeni. Parenting, tată! Ideea e că părinţii făceau mai multă gălăgie decât copiii, fără însă a avea o zecime de autoritate. Felicitări, aţi devenit nişte servitori ai copiilor. Nu îi vâd bine în viitor, când vor da de inevitabilele probleme ale vieţii reale şi vă puteţi felicita reciproc (şi face selfie, desigur) pentru asta.

În fine, deja îmi făceam eu probleme despre care va fi soarta parcului acestuia atunci când chiar va fi voie şi liber să te dai prin el. Prea mult haos. E clar că indicatorul acela cu părinţi şi copii chiar îşi are rostul lui. Pentru că se ştia ce flagel aduc. Oricum, la cum NU reacţionau copiii la semnalele părinţilor, reieşea clar că parentingul ăsta nou este o ratare ca la carte. Cu victime. Şi se poate supăra oricine că de mă supăr şi eu, vin cu mai multe exemple.

Salvarea vine de la poliţia locală

Nu credeam că voi scrie asta dar exact aşa a fost. Când credeam că haosul belvederian este fără întoarcere, iată că apare, ca în filmele vechi cu cow-boy, "cavaleria". Sub formă poliţist local, mai exact o doamnă poliţist local care le-a arătat celor prezenţi ce e aia autoritate. Aşa pe ceas, în zece minute a liniştit şi a evacuat tot. Şi copii haotici şi părinţi depăşiţi de copii haotici. Au căutat cîţiva semipuberi pe biciclete să o ardă cu "da de ce nu avem voie" credeau că-s cu profa la şcoală, dar nu le-a ţinut. Fără "te rog frumos", fără "am spus că te rog frumos", fără "haideţi aici", doar cu câteva ordine date întocmai şi la timp, parcul a fost salvat, încă od ată, prin evacuare. Mă gândesc că şi doamna poliţist local are copii şi că ar putea face bani buni deschizând o şcoală de părinţi în care să-i înveţe să fie autoritari şi să-şi gestioneze copiii, dacă tot i-au făcut. Mă gândesc că aceeaşi doamnă poliţist local şi-a meritat banii aceia câştigaţi, că, pe bune, a făcut treabă cât un pluton de jandarmi.

Pe bune, nimeni nu ar avea treabă cu nimeni dacă lumea s-ar comporta prin parcul acela Belvedere ca oamenii normali, nu să-l transforme într-o circotecă sau loc de joacă în care ne permitem orice, că "de aia plătim taxe locale". Şi nu ar mai fi nevoie de indicatoare cu interzis, că s-ar trece cu vederea micile scăpări înăuntru. Dar aşa, scuze, interdicţia e motivată. Apropo, domnilor părinţi, cine face educaţia copiilor voştri? Că că are ceva lacune imense. Acum hai să aud aia cu cine vrea linişte să meargă în pădure. Eu zic că cine vrea gălăgie să schimbe oraşul cu altul care le acceptă apucăturile. Aia e. Iar de poze să spuneţi mersi, că am fost finuţ şi discret de data asta.