Articol
Lucrătorii poştali din toată ţara au fost, miercuri, între orele 8 şi 10, în grevă de avertisment. Sub sloganul "Poștașii nu mai vor să fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!", angajaţii Companiei Naţionale "Poşta Română solicită o creștere salarială de 400 lei net plus majirarea sporurilor de loialitate cu 5-10%. Pe durata grevei, angajaţii poştei au fost prezenţi în faţa sediilor centrale ale CN Poşta Română şi spun că, dacă revendicările nu le vor fi satisfăcute, se va porni greva generală.
Blocul Naţional Sindical, la care Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România- SLPR este afiliat, mai informează că până la nivelul zilei de miercuri, în cadrul procesului de negociere colectivă, conducerea Poștei Române nu a ajuns la un consens cu sindicatul.
"Conducerea Poștei Române și directorul general Valentin Ștefan nu au fost niciodată interesați de negocierea colectivă! Valentin Ștefan nu și-a dorit încheierea unui contract colectiv de muncă cu rolul de a stabili pacea socială în cadrul companiei. Valentin Ștefan nu a participat la niciuna din sedințele de negociere colectivă, trimițând acolo persoane fără mandat. Negocierea colectivă la nivel de unitate este o obligație de la care nu se pot sustrage nici angajatorul, nici lucrătorii în toate formele lor de organizare! Dacă se va ajunge în situația demarării grevei generale în cadrul companiei Poșta Română, aproape jumătate din populația României va avea de suferit! Asta ținând cont de obiectul de activitate al Poștei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale și alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situații de subzistență din România și, nu în ultimul rând, ținând cont că Poșta Română distribuie toate citațiile și convocările de ordin procedural ale instanțelor de judecată, problema de disfuncționalitate va fi una majoră!”, a declarat Mircea Burlacu, vicepreședintele BNS.
Poşta ripostează: Nu toţi angajaţii au făcut grevă. Dar vor creşte (cu ceva) salariile
"Majoritatea covârșitoare a salariaților Companiei Naționale "Poșta Română” nu a intrat în grevă de avertisment. Compania Națională "Poșta Română” le mulțumește acestora. Suntem convinși că reformele profunde desfășurate în ultimii ani au avut rezultate vizibile și concrete, majoritatea covârșitoare a salariaților susținând drumul vizibil ascendent al Poștei Române", a transmis, tot miercuri, Poşta Română, într-un comunicat.
Referitor la greva de miercuri, Poşta susţine că cifrele din presă privind numărul de grevişti "sunt departe de adevăr" şi că s-a instituit o comisie "cu rolul de a realiza situația din fiecare județ privind participarea la grevă".
Despre situația companiei, oficialii Poştei spun că ea este stabilă şi că "prin procesul amplu de modernizare" s-a reuşit scăderea numărului de salariaţi din administrația centrală de la peste 800 la aproximativ 350 şi că au fost realizate "achiziții importante" ca servere, peste 5.000 de calculatoare și laptopuri, 1000 de "scannere", 250 de autovehicule noi, 9000 de dispozitive mobile, mașini de numărat și sortat bani, etc.
Poşta mai spune că au mai fost modernizate peste 200 de subunități care asigură condiții de lucru mai bune pentru 12.000 de salariați.
"Compania a avut o creștere solidă a cifrei de afaceri care s-a regăsit în stabilitatea financiară a Poștei prin plata salariilor la timp. Am asigurat creșteri succesive de salariu în ultimii ani, sporuri și bonuri de masă, majorate cu 100% în 2023. Vom continua să creștem veniturile salariaților. În prezent, Poșta funcționează mai bine decât oricând, fără contract colectiv de muncă, iar toți salariații beneficiază de toate drepturile", se mai arată în comunicat.
Repreneznanţii CN "Poşta Română" mai promit că, începând cu iunie anul acesta, salariile vor crește în medie cu 250 lei și că se intenționează să continue procesul de creșteri salariale "într-un ritm rapid".