Ieri dimineață aud o discuție într-o emisiune televizată între realizatorul matinalului și cea care prezenta rubrica „meteo” despre cum a văzut ea ceva alb pe iarbă, dar care nu era zăpadă. Ca un copil, fără prea multe noțiuni asimilate, duduia se chinuia să explice un fenomen pe care, la început, nu l-am înțeles. O fi pudrat cineva iarba? Ce interes să fi avut? Mai explică ea, scoțând la interval tot arsenalul descriptiv, format din gesturi și cuvinte, până la urmă, înțelegem ce a vrut să spună. De fapt, în curte căzuse brumă. Brumă, nene, brumă și atât. Nu fenomene inexplicabile, nu praf lansat din avioane și imaginația conspiraționiștilor. Brusc, aud înlăuntrul meu un căscat prelung: se treziseră amintirile din copilărie când, în diminețile de noiembrie, mergeam la școală, fascinat de bruma albă întinsă prin curți, grădini și pe spațiile verzi care existau în oraș. Și mi-am mai amintit ceva: ceva care, la vremea relatării m-a cutremurat. Îmi spunea o cunoștință că a fost în vizită la cineva și a întrebat-o pe fata gazdelor care venise din oraș dacă e frig afară. Fata a scos degrabă telefonul, spunându-i că mintenaș îl va lumina, cu ajutorul unei aplicații. Descumpănit, omul a încercat să îi explice că tocmai venise de afară și că i-ar putea spune dacă e frig sau cald cu ajutorul percepțiilor, nefiind nevoie de aplicație. Fata stă câteva clipe pe gânduri și îl mai lovește cu un răspuns descurajant: „Păi n-am fost atentă, nu mi-am dat seama!”. După care revine la aplicație pentru a-l lămuri pe musafir. Și când te gândești că îi înfierau unii pe țăranii ce își alcătuiau prognoze meteo pe termen lung, după repere precum ieșirea ursului din vizuină, cântecul păsărilor sau alte semne transmise din generație în generație. Cu ce e mai breaz unul care vine de afară și nu știe dacă i-a fost frig sau cald decât păstrătorii unor instrumente arhaice de prognoză? În fine, vorbeam zilele trecute cu cineva care locuiește în Londra și îmi spunea că a întâlnit de multe ori tineri disperați, cărora li se descărcase telefonul și nu știau să ajungă acasă fără GPS. Lumea se transformă din ce în ce mai repede într-o bizarerie, iar oamenii devin prizonieri ai tehnologiei, fără de care nu știu să râdă, să plângă, să umble, să simtă. Alături de organe vitale precum creierul, inima sau plămânii se lipește de om smartphone-ul, telefonul inteligent. Și atunci de ce să mai fii și tu inteligent? Nu ar folosi nimănui. Aa, poate ție, dar ce mai contează?