Gânduri de Dragobete…

…motivate atât de mira­culoasa întâmplare că buna mea mamă, Victoria, m-a adus pe lume într-o zi de 24 februarie a anului 1935, cât şi de faptul că, de timpuriu, aveam să aflu că bunicii şi părinţii mei plugari erau nu numai omenoşi şi drăgăstoşi din fire, dar şi mult mai veseli şi ospitalieri decât suntem noi acum. Iată de ce şi pentru ce, în preajma unei astfel de zile aniversare, îmi readuc aminte de o anume „cameră de din’nainte”, în care harnicul ţăran român îşi culcă odihnitor musafirii dragi, ajunşi obosiţi în pragul casei sale odată cu înserarea. O cămăruţă tare drăguţă, asemănătoare cu a noastră casă, cocoţată pe dealul hotarului Agnitei sibiene. Ea avea două paturi joase, învelite în călduroase ţoale din ale căror ţesături răzbăteau atât mireasma lânii de oaie toarsă cu fusul din caierul furcii străbunicii, dar şi pământiul miros al firelor de in şi cânepă. Strijacurile (saltelele) erau îndesate cu otava verzuie a tomnaticelor ierburi înflorate, iar perinile moi, pline cu pene de gâscă. Lepedeiele (cearşafurile) apre­tate şi albe ca spuma laptelui. Pe largul pervaz al geamului mare dinspre gră­dină stăteau două coşuleţe, din răchită împletită, pline vârf cu merele şi perele puse la odihnă şi păstrare peste iarnă. Bucheţele, bucheţele, din fire de busuioc şi sânziene, legate cu şnururi tricolore, prinse sub grinzile de lemn ale tavanului, care erau mult mai bătrâne decât vârsta stăpânilor acelei mândre case, iar de sub sfintele icoane ne zâmbeau, din bătrâne fotografii, chipurile din tinereţe ale gazdelor noastre ospitaliere. Toate acestea la un loc ne aduceau aminte, atât mie cât şi distinsului meu coleg în ale gazetăriei radiofonice, regre­tatul Paul Grigoriu, de trecute vremuri şi de viaţa de demult a ţăranului român. Şi era firesc să fie aşa atâta vreme cât ele dovedeau, cum nu se putea mai adevărat, credinţa, liniş­tea sufletească, visarea, bunăstarea şi rânduiala fa­miliei Veţenilor din Şerbenii fundăturilor văilor mureşene ale Gurghiului şi Beicii. Cei care alcătuiau numeroasa familie a vrednicului şi şugu­băţului ”Badea Trăienuţ”, Dumnezeu să-l odihnească în pace, şi a povestaşei şi „culturalnicei” sale soţii, Maria, regretata ţărancă-acade­mician a Muzeului ASTRA din ”Dumbrava Sibiului”, presti­gioasă instituţie, la a cărei ctitorie a trudit cu sârg şi regretatul meu prieten Ioan Corneliu Bucur.
De toate aceste aparente „nimicuri” ale vieţii omului de la ţară mi-a fost şi îmi va fi tare dor, atâta vreme cât voi mai trăi pe acest pământ. Plăcuta lor readucere aminte însoţin­du-mă chiar şi atunci când îl cinstim pe chipeşul fecior al Babei Dochia, pe frumosul şi drăgăstosul Dragobete. Pen­tru că, vineri, 24 februarie, este nu numai „Ziua îndră­gostiţilor la români”, dar şi data ivirii mele în lume. Iar dacă vârsta mea de acum ar fi adunată într-un simbolic bu­chet de ghio­cei, culegătorului i-ar tre­bui migăloasa şi plăcuta stră­danie a număra 88 de fire din această nefiresc de albă, de frumoasă şi de gingaşă floare a câmpurilor şi grădinilor românilor. Şi credeţi-mă că nu mi-ar trebui un dar mai frumos de ziua mea, decât ca acei mulţi ghiocei, pe care să-i rog să trimită la plimbare frigu­roasa şi vânturoasa iarnă, făcând loc Primăverii, cu ale sale creştineşti sărbători ale Intrării Domnului în Ierusalim-Floriile, ale Învierii Domnului. Numai că până atunci ne mai aşteaptă multe alte sărbători laice şi religioase: cele ale Mărţişorului, Zilelor Babelor, Zilei Internaţionale a Femeii, Echinocţiului Astro­nomic al Primăverii, Bunei-Vestiri şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
22 februarie 2023 la 21:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Măldărășanu: ”O săptămână aproape perfectă. Sunt 3 puncte care ne dau liniștea să pregătim finalul sezonului”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a răsuflat ușurat după victoria cu UTA, scor 3-0. Tehnicianul a spus încă...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Sibianul Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică. ”Nu am de gând să fiu eu în lumina reflectoarelor”
Ioan Suciu a fost ales cu 38 de voturi, în vreme ce contracandidata lui, Ingrid Istrate, a fost...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
CSU Sibiu termină sezonul regular cu o victorie pe terenul ”lanternei”, dar pierde duelul indirect cu Mureșul pentru locul 10
”Galben-albaștrii” s-au impus la o diferență de două posesii la Ploiești, dar aveau nevoie ca ”tigrii” să piardă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 19 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit