Găinării la mintea cocoșului

Acasa >

Articol

Oricât de salvator ar părea compromisul politic, tradus prin colaborarea partidelor denumite generic „pro-europene” trebuie să fim conștienți că alegătorul social-democrat, liberal sau userist nu e din cale-afară de încântat de această încuscrire. E o soluție de avarie care va dura până când formațiunile își vor întări garnitura parlamentară prin cumpărarea la bucată a unor aleși de alte culori. Politicienii nu par să fie stânjeniți de ceea ce resimte electoratul înaintea acestei cumetrii de sezon și o dau înainte cu un candidat unic, aruncat în luptă pentru a contracara valul suveranist. Au fost vehiculate mai multe nume, printre care Crin Antonescu și Nicușor Dan. Cu siguranță, electoratul PSD nu e dornic să îl voteze pe actualul primar general al Bucureștilor, probabil nici liberalii nu se dau în vânt după el, cât despre useriști, unii dintre aceștia încă suspină după Elena Lasconi. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A te încolona în spatele unui candidat în care nu crezi cu adevărat doar pentru că te macină teama ori ești convins că doar el poate învinge un competitor suveranist trădează sărăcia efectivelor de partid și disperarea. Indiferent care sunt rațiunile pentru care unii lideri USR au susținut că trebuie să existe un candidat de stânga și unul de dreapta, afirmația e corectă. Cele două partide mari, PSD și PNL, demonstrează prin această ascundere după fustele unui așa-zis independent (în realitate, nu există candidat sută la sută independent) că au îmbătrânit degeaba în politica românească și că au pierdut bătălia cu istoria. 

Am auzit politicieni și analiști care susțineau că odată cu trecerea timpului va scădea valul suveranist, dar calculul e greșit. Acea masă mută, influențată de rețele de socializare și întărâtată de acțiunile politicienilor partidelor mai vechi, poate lovi oricând, iar anularea primului tur al alegerilor s-ar putea să îi păstreze la fel de mobilizați. De cealaltă parte, un candidat băgat pe gât de niște înțelegeri subterane ar putea demobiliza electoratul PSD, PNL și USR. În aceste condiții, o prezență mai mică la prezidențiale, cu o masă a suveraniștilor neschimbată numeric sau ușor crescută ar putea furniza surprize. Jumătate dintre cei înscriși pe listele de vot au spus „pas” la primul tur pentru că au considerat că nu au ce alege din puzderia de candidați. Să ne închipuim cum ar putea reacționa electoratul înaintea unei oferte și mai sărace (mă refer la candidații cu oarece șanse), nu la cei din gama Ninel Potârcă. 

Desigur, e puțin cam devreme să ne hazardăm în prognoze, atâta vreme cât partidele își mai dau târcoale, mirosindu-se sub coadă precum câini, dar meschinăria și imaturitatea politică răzbat din aceste strategii de antreu. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
15 decembrie 2024 la 17:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Când vrei să Paști pe pajiști cu sarmale
E vremea colindelor. Mă scuzați, am încurcat șabloanele de Paști cu cele de Crăciun. Revin: trebuie să fim...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Unii te aruncă din tren ca să te urce în avion
Ca niște pristandale de studio, analiștii neamului numără procentele pe care candidații cu oarece șanse la turul doi...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Cine a scuipat venin până duminică, nu are cum să reverse blândețe de luni încolo
Am pășit, de luni, în Săptămâna Mare, așa că am și auzit îndemnurile unora la abținere de la...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Planuri clocite, pofticioși intoxicați
Dacă cineva își imaginează că Nicușor Dan s-a trezit într-o dimineață și, în timp ce își bea cafeaua,...
Editorialul zilei
2 min de citit