Frumusețile din Vâlcea pot fi văzute pe strada Cetății

Acasa >

Articol

Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, unul dintre cele mai vechi muzee de profil din România, adăpostește peste un milion de piese ce alcătuiesc numeroase colecții de importanță națională și mondială. Aceste colecții au fost realizate de-a lungul timpului prin activități de colectare, prin donații sau prin schimburile cu specialiști străini.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până în 16 octombrie, sibienii sunt invitați să vadă la Muzeul de Istorie Naturală expoziția „Vâlcea Naturală”, realizată de instituția muzeală în colaborare cu fotograful Daniel Mîrlea și Asociația Kogayon, expoziție care aduce în fața vizitatorilor fotografii cu specimene din colecțiile de zoologie, ornitologice, malacologice și entomologice, fiind totodată dedicată biodiversității și geodiversității județului Vâlcea, zonă cu două parcuri naționale respectiv Parcul Național Cozia și Parcul Național Buila-Vânturarița și numeroase situri Natura 2000 precum și un impresionant patrimoniu cultural.

„Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, parte a Muzeului Național Brukenthal, este una dintre cele mai vechi și importante instituții de profil din România, adăpostind peste un milion de piese ce alcătuiesc numeroase colecții de importanță națională și mondială. Timp de peste 100 de ani, aceste colecții au cunoscut o creștere continuă ca rezultat al activității de colectare a membrilor marcanți ai Societății Ardelene de Științele Naturii prin schimburile cu specialiștii străini sau donații de colecții particulare importante. Muzeul, în colaborare cu fotograful Daniel Mîrlea și Asociația Kogayon vă invită la vernisajul expoziției „Vâlcea Naturală” la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.

Expoziția este dedicată explorării biodiversității și geodiversității județului Vâlcea, zonă ce deține unul dintre cele mai bogate patrimonii naturale ale țării, cu două parcuri naționale respectiv Parcul Național Cozia și Parcul Național Buila-Vânturarița și numeroase situri Natura 2000 precum și un impresionant patrimoniu cultural. Expoziția prezintă principalele etaje altitudinale ale județului cu peisajul spectaculos, habitatele naturale și speciile care le populează.

Pentru transpunerea diversității ecologice și geologice a județului au fost folosite fotografii realizate de fotograful Daniel Mîrlea, specimene din colecțiile de zoologie, ornitologice, malacologice și entomologice ale Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu dar și piese din colecția de eșantioane de minerale a Asociației Kogayon”, au transmis reprezentanții Muzeului Brukenthal.

Expoziția „Vâlcea Naturală” are loc la Muzeul de Istorie Naturală, din str. Cetății 1, ea putând fi vizitată până în 16 octombrie. Vernisajul are loc astăzi, 16 septembrie, la ora 18,00, curatori fiind Silviu Țicu, Daniel Mîrlea, Maria Stănciugelu.

16 septembrie 2024 la 09:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Alex Curtean (ACS Mediaș) crede că echipa sa a pierdut nemeritat. ”Băieții s-au autodepășit!”
În ciuda unei noi înfrângeri, 2-1 cu ocupanta locului secund, CSM Unirea Alba Iulia, pe Stadionul ”8 Mai”...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Din înfrângere în înfrângere! Mediașul ajunge la șapte meciuri consecutive pierdute în Liga 3
După eșecul din ultima etapă a sezonului regular, 0-1 acasă, cu CIL Blaj, medieșenii au pierdut toate cele...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 ore
Copilă de 16 ani din Sibiu, căutată de poliție după ce nu s-a mai întors la domiciu
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 16 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Primăria Sibiu demarează o nouă etapă de înregistrare GRATUITĂ a terenurilor în cadastru și cartea funciară, în cartierul GUȘTERIȚA
O nouă sesiune anuală de înregistrare gratuită a terenurilor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a...
Actualitate
2 min de citit