FOTO/VIDEO: Mii de sibieni și tone de apă sfințită, în Piața Mare

Acasa >

Articol

Piața Mare din Sibiu s-a umplut, de Bobotează, de credincioși veniți să asiste la slujba de sfințire a apei și să ia, ulterior, agheasmă. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mii de oameni au ajuns înainte de ora 12.00 în centrul orașului, așteptând să înceapă slujba oficiată de ÎPS Laurenţiu Streza alături de un sobor de preoţi. Acesta le-a vorbit celor din Piață despre importanța momentului, reamintindu-le că nu evenimentul este cel mai important, ci faptul că suntem, în fiecare an, martorii unui miracol, acela al sfințirii apelor: „După ce am săvârșit o slujbă unică, cea care se săvârșește în ziua ajunului, dar și în ziua Praznicului Botezului Domnului, am înțeles faptul că noi nu serbăm ceva, doar un eveniment istoric din viața Bisericii noastre, ci participăm în mod real la minunea pe care a săvârșit-o Mântuitorul Iisus Hristos, cea a Arătării Sale, așa cum ea era denumită în vechime. În acest al treilea Praznic al sărbătorilor – prima minune a săvârșit-o când S-a născut în peștera din Betleem, iar a doua a fost aceea a tăierii împrejur și punerea numelui Domnului Iisus Hristos –, completându-le pe primele două și, mai deplin, pe prima dintre ele, este minunea de la Botez”. 

 

„Gerul Bobotezei”, vreme de primăvară

Formula „gerul Bobotezei” nu s-a potrivit sărbătorii din acest an, cele 12 grade Celsius înregistrate sâmbătă, în jurul amiezii, dând mai degrabă impresia unei zile de primăvară.

De la bebeluși, copii de câțiva ani, adolescenți, până la oameni trecuți de prima tinerețe sau vârstnici, toți participanții la eveniment au plecat acasă fie cu o sticlă cu apă sfințită, primită de la organizatori, fie cu agheasmă turnată în propriile recipiente. 

„O folosim tot anul, bem, ne dăm cu ea pe față, apa sfințită are puteri miraculoase dacă există credință. Venim în fiecare an să luăm și plecăm cu sufletele pline de bucurie” ne-a spus o doamnă venită cu soțul ei și nepotul la slujba din Piața Mare. 

Ca și în anii trecuți, preoții care au împărțit apa sfințită au fost ajutați de voluntari, fiind organizate mai multe puncte în care s-a distribuit agheasma. Au fost pregătite peste 15.000 de sticle şi 10 butoaie cu apă pentru sfinţire. Sibienii au mers în număr mare pentru a lua apă sfințită și la bisericile din cartierele orașelor unde au avut loc, de asemenea, slujbe de sfințire a apei.

 

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Custom Image Custom Image Custom Image

 

 

 

Autor
06 ianuarie 2024 la 13:38

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit