Spunea Lucian Blaga, marele nostru poet născut nu departe, la Lancrăm, că ”ar trebui să vezi cândva Gura Râului, ca să înțelegi ce înseamnă colț de rai cu străveche tradiție în cultura românească“.

Ceea ce am și făcut, în weekend, profitând că la poalele barajului ”Bujorul de Munte” a mai înflorit o dată. Iar când spunem asta, nu ne referim la floarea aceea deosebit de rară, dar și mai deosebit de frumoasă, pe care o întâlnești numai pe culmile Cindrelului, care veghează neîncetat de atâta amar de vreme Gura Râului de la înălțimea lui de peste 2.000 de metri, ci de tradiționalul festival care promovează portul popular și jocurile din zonă de 20 de ani încoace. Da, sunt două decenii de când (încă) primarul Gheorghe Călin, împreună cu autoritățile locale de la acea vreme și mai mulți proprietari de pensiuni din zonă s-au hotărât să facă ceva pentru a promova cu adevărat urbea care numără în prezent câteva mii de suflete.

Ne întâmpină primarul, tocmai coborât de pe scena înaltă de 6-7 metri, după ce a dat frâu liber distracției. Îmbrăcat în portul tradițional, cu tricolorul pe piept.

”Anul ăsta sărbătorim două decenii de festival. M-am numărat printre cei care au pus bazele festivalului, pe vremea când Ioan Duțu era primar. L-am făcut pentru a promova ceea ce avem noi mai frumos la Gura Râului, cântecul popular, jocul popular, gastronomie și portul popular.

După patru ani am devenit viceprimar, am pus umărul și mai mult, apoi în următorii 12 ani, ca primar, am pus și mai mult suflet, am investit în acest festival dar nu regret nimic, pentru că Gura Râului a fost promovată la cel mai înalt nivel, atât la noi în țară cât și la nivel internațional”, spune acesta.

Acum, că n-a mai fost ales, spune că-și va duce munca mai departe din noua ipostază, cea de consilier: ”Îmi doresc să particip și la ediția a treizecea, la a cincizecea dacă se poate, să sărbătorim pentru că este un festival de suflet al nostru, al gurănilor”.

A început spectacolul

Pe scenă, în prezentarea lui Traian Stoiță, unul dintre oamenii locului, cunoscut interpret de muzică populară, cu care se mândresc gurănii, își fac deja prezența copilașii care se învârtesc de mama focului, sub privirile admirabile ale deja celor câteva sute de spectatori care îndură cele aproape 30 de grade din termometru, stau cuminți pe băncuțele de lemn și îi sorb din priviri pe dansatori.

Unii sunt părinți, frați și surori ai celor de pe scenă, alții unchi, mătuși sau verișori.

”Îl vedeți pe ăla blondu' de acolo, cu fata aia frumușică din colț? Ăla-i fii-miu!”, ne spune o mămică. ”Și eu am fost în ansamblu, când eram mai tânără, acum a venit vremea lui”, adaugă cu mândrie-n glas.

În spatele scenei, alți prichindei, alături de coregrafii lor, își așteaptă rândul să urce pe scenă. Încotoșmănați în straiele populare, suportă cu greu căldura. Mai un pet cu apă circulă din mână-n mână, mai câte-un evantai improvizat de fiecare cu ce are la-ndemână.

O vedem pe Oana, una dintre nepoatele regretatului Ioan Macrea, părintele ”Junilor Sibiului”, guran de-al locului, plecat parcă prea devreme în lumea celor drepți și buni. Oana, ca și mătușa ei, Silvia Macrea, duce tradiția mai departe și e alături de grupa ei de dansatori cărora încearcă să le facă mai suportabilă căldura. Imediat vor urca pe scenă, acolo unde e umbră, e mai bine…

De ce ”Bujorul de Munte”

Ne întrebăm de unde numele ăsta dat festivalului, ”Bujorul de Munte”. De obicei se practică obiceiul cu ”Zilele…” ”Zilele comunei cutare sau cutare”…

Ne lămurește tot primarul Călin: ”Pe culmile noastre, pe Vf. Cindrelul, la 2.244 metri (ne place că știe cu exactitate cât măsoară) , de unde izvorăsc cele două râuri, râul Mare și râul Mic, crește această floare rar întâlnită, bujorul de munte. Festivalului, i-am dat numele după această floare rară care crește pe meleagurile noastre”.

Ne continuăm periplul prin zonă și, odată ce timpul curge tot mai mult spre înserate, slalomăm tot mai greu printre spectatori, pentru că sunt tot mai mulți. Pesemne că i-au urmat îndemnul lui Blaga.

Oaspeți de peste tot

Nu sunt numai de-ai locului, în parcările special amenajate sau pe marginea drumului, acolo unde li s-a permis, pentru că ordinea e cuvântul… de ordine în zonă, vedem mașini de Argeș, Olt, Brașov, Alba, Cluj, Maramureș chiar, ori îndepărtata Suceava.

Ba, mai mult, sunt veniți și de dincolo de hotare. Îi deosebim după rucsacele grele pe care le poartă cu stoicism în spate, ori pur și simplu pentru că ne dăm seama că nu sunt de-ai locului.

”Noi venim la Gura Râului de vreo patru sau cinci ani, tocmai din Germania. Ne-am nimerit odată aici și de-atunci venim încontinuu, ne place tare mult”, ne spune Bettina. Îi place bulzul la nebunie și tocmai se așează la coadă pentru a mai lua două, pentru ea și pentru prietenul său.

Bulzul și tocănița de oaie, vedeta respectiv regina festivalului

”Bulzul are origini istorice. Am învățat de la bunicii noștri cum să-l facem și-l promovăm cu mare drag. E o mâncare relativ simplă, se prepară din mămăligă făcută din făină de moară, nu mămăligă glisată. Făină de moară care se fierbe la foc domol 45 de minute, după care se frământă, se obține mămăliga, apoi se umple cu brânză, practic brânză bună… Noi folosim brânză frământată și brânză de burduf. Cu cât îi brânza mai bună, cu atât iese bulzul mai bun. Încercăm să folosim brânză de calitate de la oile din zonă. Avem furnizorii noștri de brânză, de la Râu Sadului, de la Sadu, Rășinari, Gura Râului, comunități din Mărginimea Sibiului care sunt apreciate”, ne lămurește Lucian Mihai, unul dintre cei care, din câte ne spune, e nelipsit de ani buni de la ”Bujorul de Munte”: ”Participăm regulat de 10 ani. Pot să spun că am fost alături de festival chiar de la începuturi, dar regulat, cu un stand de mâncare tradițională, suntem de 10 ani”.

De profesie e inginer, dar a abandonat orașul și s-a mutat la țară,la vreo 30 și ceva de kilometri de Sibiu. Acum, ține o pensiune în Apoldu de Sus, într-o fostă casă săsească, Grosspold.

Cam cum… să-ți plouă-n gură pe un soare neiertător

Se oferă să ne servească cu câte-un bulz, dar nu și-a găsit clientul.Îi spun că nu mănânc brânză defel, decât brânză topită și cașcaval. ”Rău faceți, îmi zice!”, după care se reorientează și îmi înșiră nenumărate bucate, care mai de care mai tradiționale, pe care le-aș putea încerca.

Poate o tocană de oaie ”ca la mama acasă”. ”Regina festivalului este tocana de oaie. Dacă vedeta este bulzul, regina Festivalului « Bujorul de Munte» este tocănița de oaie”, completează domnul Lucian, extrem de mândru de echipa sa de ”furnicuțe”, cu toții îmbrăcați în uniformă la fel.

Încearcă să ne facă să gustăm câte ceva din preparatele lui, dar îl dezamăgim, tocmai am venit de la masă. Dar, apreciem: ”Pastrama de berbecuț, mielul la rotisor… Avem preparate la plită, la grill, la ceaun și la rotisor. Suntem destul de versatili anul ăsta și-am venit cu o ofertă cât mai bogată și mai variată. Am pregătit la ceaun sărmăluțe, am pregătit tocana de oaie, celebra tocăniță de oaie și pomana porcului pe care le servim cu mămăliguță și cu murături. Murături de casă, puse de noi, fără nitrați…

Facem preparate la plită, de la cartofi copți, legume gratinate, ceafă de porc gratinată, preparate la rotisor, ciolan, costiță… Preparate la grill, celebrii mititei, care sunt nelipsiți de la fiecare festival, frigărui de pui și multe altele”.

Facem câțiva pași și simțim o căldură și mai mare decât cea normală, de-afară, a soarelui de iulie. E un berbecuț la proțap.

Lângă el, câteva ciolane de porc se rotisează, așteptându-și rândul în farfuriile clienților. Și niște pulpe de pui. Tragem cu ochiul! Nu sunt din alea ”galbene”, sau din pui ”campioni”, care să fi tras ”de fiare”.

Lucian mă vede. ”Bucătăria noastră este foarte simplă dar nu simplistă. Mâncarea este proaspăt gătită, la fața locului. Încercăm să folosim materia primă de la producătorii locali, cum sunt berbecuții pe care-i luăm de la oamenii din zonă, brânza pe care o luăm tot așa, de la oieri, carnea de porc… Avem o mică gospodărie la Săcel unde creștem 3-4 purcei pe an special pentru festivalurile tradiționale. Încercăm să evităm pe cât se poate magazinele mari deși globalizarea asta vine ca un tăvălug peste noi și nu știu cât mai rezistăm”, ne mai zice.

Mai o apă rece, mai o bere. Și distracție la maxim pentru cei mici

Ne continuăm periplul printre tarabe. Fel de fel de lucruri și lucrușoare, suveniruri, obiecte de pus în vitrină ori de făcut cadouri. Iconițe Maica Sfântă, pruncul Iisus, părintele Arsenie Boca. Tot ce vrei și ce nu vrei, sau tot ce vrei, numai că dac-ai sta să iei de toate…

Căldura ne dă gata și ne setăm privirea pe frigiderele cu răcoritoare, ape minerale sau neminerale, ori bere. Pentru cei mai mici, înghețata e varianta ideală să facă mai suportabilă căldura.

Și pentru că vorbim de cei mici, cei care nu sunt atât de ”fierți” pe cântecele și jocurile populare n-au cum să se plictisească, pentru că la câțiva zeci de metri distanță sunt fel și fel de tobogane și ringhișpiluri.

Mai dăm o tură pe la scenă și ochii ne cad pe junii mai mici, viitorii ”Juni ai Sibiului”. Primarul Gheorghe Călin ne spune că, anul acesta, pe lângă cei 20 de ani de festival, la Gura Râului este sărbătorit și ansamblul înființat de Ioan Macrea în urmă cu 80 de ani.

”Ne bucurăm că, anul ăsta, odată cu aniversarea a 20 de ani, Junii Sibiului, cel mai vechi ansamblu de dansuri din România, sărbătorește 80 de ani de la înființare. E un ansamblu care s-a înființat aici, la Gura Râului, datorită tatălui Silviei, Ioan Macrea, guran fiind, un june al satului care după ce a terminat ceata de juni, cum sunt la noi junii, de la Crăciun până la Anul Nou, și-a dorit mai mult și iată c-a putut înființa un ansamblu care este inegalabil. Din punctul meu de vedere, Junii Sibiului sunt inegalabili. Sunt juni frumoși în țara asta, dar cu Junii Sibiului nu se compară niciun ansamblu”, ne mai spune, cu mândrie, edilul-șef.

L-a cunoscut pe regretatul Ioan Macrea, ba chiar a făcut o vreme parte din ansamblu: ”Am avut ocazia să-l cunosc, fie iertat. Eram un călușar la vremea aia. A venit și-a făcut o selecție, aveam 10-12 ani. Cam așa erau vremurile și am fost la mare cu călușerii de la Gura Râului. Era un om implicat, un om apăsat așa, când striga. Păcat că oameni din ăștia se duc, dar bucuria noastră e c-a lăsat-o în urmă pe Silvia care să ducă mai departe moștenirea de care-a beneficiat dânsul”.

”Tradiția merge mai departe”

Răzvan, fotograful TRIBUNEI, își spune că, la Gura Râului, se va schimba primarul în toamnă, la alegeri a ieșit altcineva, ar fi avut câteva sute de voturi în plus față de actualul. Răzvan e mai… de-al casei, el a fost prezent și la alte ediții de-ale ”Bujorului”.

Mă interesez! E vorba despre Ioan Toma Zav, un independent.

Aș vrea să-l cunosc, îl întreb pe încă primarul în funcție, Gheorghe Călin, despre el. Îmi spune că l-a invitat la festival, dar că din motive personale n-a putut veni.

Este convins însă că viitorlu primar va duce mai departe ”Bujorul de Munte”: ”Cu siguranță noua conducere va duce mai departe acest festival. Și în noua mea calitate, de consilier, mă voi implica să nu se piardă numele. (…) Trebuie să profităm cel puțin o dată pe an de această minunată scenă din mijlocul naturii și cel puțin gurenii să știți că așteaptă acest festival. Mă mai întreabă oamenii dacă se va mai ține acest festival. Sperăm să se mai țină. Se ține anul ăsta, dar cu siguranță și anii viitori își va urma edițiile, iar Silvia Macrea și Ionică (n.a. Crăcea)ne vor ajuta pentru a promova cum putem mai bine acest festival”.

Se mândrește că, printre oaspeții de seamă pe care i-a avut la ”Bujorul” de Munte” s-au numărat fostul președinte Traian Băsescu, sau Ludovic Orban, prim-ministru la acea vreme.

”Avem tot ce vedeți în jurul nostru, locuri minunate, pădure, verdeață, aer curat, barajul, ape frumoase și curate… Ne gândeam cum ne puteam noi promova și ne-am gândit să facem acest festival acum două decenii. Doamne, cum au trecut anii! Am avut artiști de mare valoare pe această scenă și, de ce să nu zicem, și invitați de mare valoare. Au participat chiar și președintele României, primul-miniștru și alte oficialități care, la rândul lor, au ajutat sub o formă sau alta Gura Râului”, adaugă primarul, care se grăbește să urce din nou pe scenă.

Nu în ultimul rând, spectacolul

Ar mai fi multe, foarte multe de spus. Despre spectacolul propriu-zis, s-a tot scris, an de an. Tradiția e sărbătorită în fiecare lună de iulie la poalele barajului de la Gura Râului.

Jocurile se succed unele după altele pe scenă. Cântecele, la fel. Artiștii urcă, strălucesc câteva minute sau zeci de minute, după cum e cazul, apoi le lasă locul celor care urmează.

Anul acesta, în prima zi, Traian Stoiță a fost gazda. ”Cina ca la stână”, deja tradiționalul spectacol folcloric, susținut de Ansamblul Folcloric ”Bujorul de Munte” din Gura Râului, Anastasia Păunescu, Maria Damian, Ștefania Boboc, Andreea Câmpean, Ruth Mezie, Maria Lepindea, Ileana Conțiu, Ansamblul Folcloric ”Ceata Junilor”, Ionela Răspop, Ioana Brad, Ilie Medrea, Alina Pinca, Gabriela Tuță, Adriana și Mariana Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu.

A doua zi, adică duminică, la ieșirea de la biserică, în miezul zilei, obișnuitul joc al junilor din Gura Râului, în centrul comunei, apoi marea sărbătoare de 80 de ani a ”Junilor Sibiului”, cu recitalul folcloric al Ansamblului Folcloric ”Veteranii Junilor Sibiului”, Camelia Cosma Stoiță, Nelu Albu, Alina Bîcă, Marcel Părău, Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Oana Tomoiagă, Ștefania Narenji, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Florin Boita, Liliana Laichici, Maria Butilă, Aurora și Săndel Mihai, Adrian Neamțu și Cristian Pomohaci. Nu în ultimul rând, petrecerea bănățeană cu Liliana Laichici și Adrian Stanca, iar cortina ediției aniversare a fost trasă nu înainte de spectacolul extraordinar făcut de Fuego și Junii Sibiului, cu toții în prezentarea Iulianei Tudor.

Fuego a făcut SPECTACOL pe scena Festivalului ”Bujorul de Munte”.

P.S. Poate-ați crede, și cu siguranță aveți dreptate, că am trecut prea pe repede-nainte peste sărbătoarea de 80 de ani a ”Junilor Sibiului”.

– VA URMA –