Articol
Festivalul Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu – SCAF s-a deschis oficial duminică după-amiaza, în curtea fostului Liceu Pedagogic. La eveniment au fost prezenți zeci de invitați și oficialități. Discursurile au fost susținute de ministrul culturii Raluca Turcan și managerul Muzeul Brukenthal, Alexandru Chituță. SCAF va fi deschis până pe 6 octombrie, putând fi vizionate aici aproape 300 de lucrări. De asemenea, tineri studenți din toată țara, București, Cluj-Napoca și Timișoara etc, au ocazia să îți expună lucrările în cadrul festivalului de artă.
300 de lucrări şi 200 de artiști
SCAF are loc în mai multe locații precum Mănăstirea Ursulinelor, Piața Mare, Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă Contemporană și Muzeul Cinegetic. Una din surprizele acestei ediții este deschiderea pentru vizitare a catacombelor Mănăstirii Ursulinelor.
„Festivalul Internațional de Artă Contemporană Sibiu numără 300 de lucrări, de pe cinci continente, aproximativ 200 de artiști din Palatul Brukenthal, la Muzeul de Istorie, la Muzeul Cinegetic, la Muzeul de Artă Contemporană, în Promenada Mall și surpriza acestei ediții, în această clădire minunată care a prins din nou viață cu ajutorul frumosului și cu ajutorul culturii. Este o clădire uriașă, o clădire pe care am redat-o comunității și artiștilor Muzeul Brukenthal are de anul acesta un fond important alocat de achiziții pentru arta contemporană. Anul acesta Muzeul Brukenthal a primit peste 650 de oferte. O mică parte a clădirii Ursulinelor se deschide, avem expoziții, instalație, avem țara invitată Cuba și avem șu „SCAF Student” pentru că lucrăm cu universitățile de artă din Cluj-Napoca, Iași, București și Timișoara și realizăm o platformă de dialog, de expunere și pentru cei care sunt artiști în devenire”, a declarat Alexandru Chituță, directorul Muzeului Brukenthal.
În cadrul evenimentului Raluca Turcan a vorbit despre faptul că trebuie investit în infrastructură și servicii: „Când vin oameni mulți și iubitori de cultură, autoritățile locale sunt obligate să investească în insfrastructură și servicii. Momentul în care se dezvoltă infrastructura și serviciile, dezvoltarea economică începe pentru că vin și investitori și se creează locuri de muncă. Mă ambiționez în fiecare zi să le spun colegilor mei că nu e o cheltuială cultura, ci este o investiție, să ai evenimente culturale de calitate”, a declarat Raluca Turcan, ministrul culturii.
Catacombele deschise pentru public. Ce îi așteaptă pe vizitatori
Festivalul Internațional de Artă Contemporană a adus în premieră deschiderea criptei din subsolul Mănăstirii Ursulinelor. Aici vizitatorii pot vedea mormintele călugăriţelor și preoților, care au slujit de-a lungul timpului la Ursuline. În subsolul bisericii sunt zeci de morminte, unele fiind profanate, de-a lungul timpului, din curiozitate sau teribilism.
Împreună cu ghidul Alexandru Sonoc, am aflat câteva lucuri interesante cu privire la ce istoria bisericii și care era rolul călcărițelor în mănăstire. Ordinul ursulinelor se ocupa cu îngrijirea bolnavilor, săracilor și cu educația fetelor.
"Școala pe care călugărițele au fondat-o a fost singura formă de educație publică pentru fete, multă vreme în acea vreme, fetele învățau să scrie și să citească acasă. Pentru băieți era simplu pentru că existau școli publice”, a spus ghidul. Școala de fete a mai funcționat până în 1948 când a fost naționalizată și ulterior a devenit liceu pedagogic.
„În toată această perioadă trebuie să vă gândiți că elevele erau fete interne, orfane sau sărace și externe care locuiau la părinții lor și veneau la ore. Maicile servind această clădire, iar subsolul ei a fost amenajat pentru înmormântări”, a povestit Alexandru Sonoc.
Osemintele și sicriele deschise – fascinația vizitatorilor
După spunele ghidului, în toată perioada în care clădirea nu a mai funcționat ca mănăstire în subsol au avut loc ocazional vandalizări, furturi și distrugeri.
„Pe unde au văzut câte un capac cu marmură aurie, sau un material arătos, acolo au produs câte o spargere”, a adăugat Alexandru Sonoc.
În criptă sunt înmorântate călugăriţele ursuline, preoții care slujau liturghia şi preoții canonici plus câțiva binefăcători ai mănăstirii. Unele nișe s-au păstrat într-o stare bună chiar și cu ofrande de flori, cu plăcuțe ale celor înmormântați. Maicile erau în special de origine maghiară, slavă sau germană. Unele dintre ele au fost mai înmormântate în Cimitirul Municipal.
„Nu știam peste ce vom da, dar poveștile sunt foarte captivante”
Aurelian se aștepta să fie ceva mai atipic cu galerii adânci și mai mult de parcurs: „Sincer mă așteptam să fie ceva cu galerii mai adânci, să fie mai mult de mers. Craniul putem spune că este mai spectaculos și sicriele care se pot vedea, pentru că restul sunt zidite”, a spus acesta.
Ioan a spus că totul i se pare foarte interesant și este o surpriză pentru el, însă consideră că aceste descoperiri trebuiau scoase în fața oamenilor de mult timp, nu doar la evenimente speciale.
„Mi se pare foarte interesant, sunt pline de mister și intrigante. Așa ceva ar trebui să facă parte din circuitul unui oraș, nu ținute și deschise doar o dată pe an sau la evenimente speciale. Nu știam sincer peste ce vom da, poveștile sunt foarte captivante și au fost o surpriză plăcută. Ar fi trebuit scoase în fața oamenilor de mai mult timp”.
Vizitele vor avea loc zilnic, începând din 7 septembrie, orele 12, 15 și 17 și se vor vizita în grupuri de maxim 10 persoane. Costul unui bilet este de 25 lei de persoană.
Foto: Răzvan NEGRU
Video: Maria-Antonia OANA