(FOTO) Prima victorie în FIBA Europe Cup se lasă așteptată! ”Galben-albaștrii” cedează greu, în ”Transilvania”, cu liderul grupei

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa sibiană continuă seria înfrângerilor din FIBA Europe Cup, dar împotriva liderului clasamentului grupei, Bilbao Basket, jucătorii lui Tomas Rinkevicius nu s-au prezentat deloc rău. Până laurmă, CSU a cedat la o diferență de 5 puncte, scor 73-68, astfel că ”galben-albaștrii” mai au un singur joc la dispoziție, peste o săptămână, în Polonia, pentru a obține măcar un succes în Europa, anul acesta.

În continuare fără australianul Kyle Adnam, dar și fără bulgarul Minchev de data asta, Rinkevicius a început partida cu Barro în primul ”cinci”, lăsându-l pe bancă pe bulgarul Minchev. De cealaltă parte au intrat Adam Smith, Melwin Pantzar, Xavi Rabaseda, Denzel Andersson și Tryggvi Hlinason.

Ultimul a câștigat prima posesie, dar Smith a ratat deschiderea scorului. La fel și Uță, apoi Rabaseda a inaugurat tabela în ultima secundă de atac. Ivanov a ratat din spatele semicercului, nu și Pantzar și Bilbao conducea cu 5-0.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Rareș Uță a venit cu primul coș al lui CSU după două minute de la debutul meciului, apoi ”galben-albaștrii” au completat un ”run” de 9-0 cu tripla lui Pratt și coșurile din acțiune ale lui Uță și Dragoste (8-5).

Cu două turnover-uri consecutive, baschetbaliștii sibieni i-au dat o mână de ajutor lui Pantzer, care a egalat (9-9), moment în care Rinkevicius a cerut primul time-out.

La reluare, Nandor Kuti și Ivanov au ratat din spatele semicercului, dar Barro a readus-o pe CSU în avantaj cu un layup, apoi Ivanov i-a dus pe sibieni la două posesii, pentru ca Pratt să marcheze primul coș de-afară al amfitrionilor, care reușeau să se desprindă grație unui parțialul de 7-0.

La 16-9, a fost rândul ibericilor să ia time-out, iar Kullamae a redus din diferență cu o triplă. Gavriloaia a ratat aruncarea din colțul terenului, dar Uță a recuperat și a făcut 18-12, pentru ca același Kullamae să stabilească scorul primelor 10 minute de la linia de ”libere” (18-14).

 

Avantaj minim pentru CSU la pauza mare

 

Sibienii au pierdut primele doupă posesii, la reluare, Adam Smith a înscros primele puncte ale actului secund, apoi Kuti a trecut în două rânduri pe la linia de ”libere”, transformând trei din patru aruncări, iar Ivanov își aducea contribuția pentru un +6 al lui CSU (23-17).

De Ridder și Rabaseda au redus diferența la o singură posesie (23-21), după care Banciu a înscris de la distanță, iar layup-ul lui Barro punea șapte lungimi între cele două tabere (28-21).

Ibericii au reacționat pe măsură, cu un ”run” de 8-0 prin care întorceau rezultatul (29-28).

Finalul reprizei a fost echilibrat, CSU a avut din nou diferență de o posesie (31-29), dar Smith a înscris din spatele semicercului, Barro i-a readus în avantaj pe sibieni, însă Smith a punctat cu un nou layup.

Rabaseda a înclinat încă o dată balanța în favoarea oaspeților, însă tripla lui Gavriloaia, din ultima secundă, avea să stabilească rezultatul primei jumătăți a meciului, avantaj minim pentru CSU (39-38).

Smith, respectiv Uță au înscris primele coșuri din sfertul trei, iar o perioadă cele două echipe au mers practic cap la cap, balanța înclinând de-o parte și de alta. Nici sibienii, nici Bilbao n-a reușit să aibă avantaj mai mare de o posesie până în ultima posesie, când Smith a fixat ecartul la +6 cu o aruncare de-afară (59-53), pentru ca Pratt să stabilească scorul la care se intra în actul decisiv, de la linia de ”libere” (59-55).

 

Echilibru până spre final

 

Spre deosebire de celelalte meciuri disputate până acum în competiție, ”galben-albaștrii” continuau bătălia pentru victorie și la intrarea în ultimele 10 minute. Mai mult, cu reușitele din acțiune ale lui Kuti și Pratt, CSU prelua din nou conducerea și îi forțau pe vizitatori să ia time-out (62-61).

Hlinason a egalat cu un dunk la 63, apoi Smitk a readus-o pe plus pe Bilbao cu o triplă, după ce Ivanov ratase de la distanță (66-63).

Uță i-a stins lumina lui Smith și a trecut apoi pe la linia de ”libere”, dar le-a ratat pe ambele. Pratt, Ivanov și Kuti au ratat câte o triplă, în încercarea de a pune egalitatea pe tabelă, iar Pantzar i-a băgat în ședință pe ”vulturi” (68-63).

La reluare, lucrurile s-au complicat și mai mult, Pantzar a interceptat și Smith și-a completat evoluția cu un coș din spatele semicercului. Tot el, cu floater, a făcut ca diferența de pe tabelă să fie alcătuită, pentru prima dată, din două cifre (73-63), când mai erau două minute și jumătate.

Până la final, ”galben-albaștrii” n-au reușit decât să înjumătășească ecartul, Bilbao impunându-se cu 73-68, ajungând la un bilanț de 5/5 care îi asigură calificarea pe mai departe.

CSU rămâne ”lanterna” grupei, cu cinci eșecuri din tot atâtea meciuri disputate, iar sibienii vor merge în Polonia cu ambiția de a obține măcar o victorie în actuala campanie din FIBA Europe Cup, deși va fi dificil de obținut pe terenul deținătoarei trofelui.

 

 

 

 

 

Autor
15 noiembrie 2023 la 22:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit