(FOTO) ”Municipalul” prinde tot mai mult contur! Care este asemănarea dintre arena din Sub Arini și ”Camp Nou”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noi imagini cu stadiul lucrărilor la arena din Parcul Sub Arini au putut fi văzute de cei care de-abia așteaptă să revină în tribunele ei, cel mai probabil din sezonul viitor, posibil în Liga 1, într-un filmuleț de un minut și ceva postat de constructorul Con-A pe contul său de Facebook. În filmulețul respectiv se poa te vedea cât de mult au înaintat lucrările la noua tribună oficială și la cele două peluze, în vreme ce se lucrează intens și la tribuna dinspre parc.

Noul stadion al Sibiului va avea 12.363 locuri pe scaune, dintre care 302 la sectorul VIP.

În incinta Stadionului ”Municipal” va funcționa o sală de atletism, la fel ca în trecut, sub tribuna dinspre parc, o sală de box, la parter, sub peluza dinspre sud, unde vor mai fi spații de alimentare publică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Suprafața de joc va avea dimensiunile de 105 metri lungime și 68 lățime, exact cât cea de pe ”Camp Nou”, arena celor de la FC Barcelona, iar gazonul va fi natural, ramforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație.

Foto: capturi Facebook Con-A

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
28 martie 2022 la 11:38

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit