Am zis asta nu de ciudă, ci numai aşa, "ca şi" comparaţie ironică şi ca să vedeţi cum stă treaba, deşi, sincer şi personal, oricum nu dau multe parale pe sărbătoarea asta socialisto-comunistă chiar dacă, în principiu, aminteşte de ceva pozitiv: impunerea de către muncitori a zilei de lucuru de 8 ore, lupta pentru drepturi şi împotriva unei exploatări care, dincolo de propaganda comunistă, ea chiar exista. Şi există şi acum, dar faceţi ciocul mic ca să nu vă dea afară. 

Bun, deci suntem în secolul XXI şi noi dăm liber de o sărbătoare ne-religioasă de secol XX referitoare la evenimente care s-au petrecut în secolul XIX. Celebrăm o zi a muncitorilor din fabrici într-o ţară (şi un oraş) în care fabricile au fost şi sunt puse la pământ pentru a face loc la malluri şi la afaceri imobiliare şi în care mulţi dintre cei care muncesc nu mai sunt muncitori. O zi de relaxare şi, de ce nu, de bucurie a celor care muncesc în care tocmai ei  NU AU LIBER, (ca să nu mai vorbim de boieria de minivacanţă) deci nu au cum şi să petreacă. ŞI dacă ar avea, care ar fi opţiunile? Cârciuma de lux, terasa cu preţuri de fiţe, grătarul mai mult la botul maşinii decât la iarbă verde? Ce s-a ales acum de 1 Mai? 
Dacă e să o luăm cu ce s-a ales de 1 Mai, am ocupa prea mult spaţiu, aşa că hai să vedem, pe plan local, ce s-a ales de locul unde oamenii "muncii" mergeau de 1 Mai la ceea ce se nuema oficial chiar "serbarea câmpenească": de faimoasa Dumbrava.

O inevitabilă întoarcere în timp…

E plin netul şi presa de orice fel despre "amintiri" liniare scrise superprost şi la normă şi tot de-un fel despre "cum era de 1 mai", "cum petreceau bunicii noştri" de fapt ai lor, din care reiese că totul era urât, cenuşiu, sărac şi prost, că oamenii erau duşi încolonaţi ca vitele la defilare, că se mima bucuria şi buna dispoziţie deşi totul trist de fapt şi că acum, paradoxal şi de nepriceput pentru generaţia cu smartfonul de gât, nişte moşi comunişti şi babe asemenea îşi amintesc CU BUCURIE şi cu bună dispoziţie despre cum era de 1 Mai Muncitoresc.
 
Ca să ştii exact cum era de 1 Mai, trebuie să-l fi trăit atunci. Uite, nici eu nu l-am prins cum trebuie. De exemplu, de unde încep amintirile mele, nu se mai defila prin centru cu această ocazie, deci nu ştiu decât din imagini cum era treaba cu defilarea. Oi fi fost şi eu cu ai mei la vreo "manifestaţie" dar eram prea mic să pricep ceva din adunătura aia de oameni şi lozinci. Oricum, dacă era defilare, era cam ca tot aia de la 23 august, numai că era pe 1 Mai.
 
Spre dezolarea comuniştilor noi şi "europeni" (care paradoxal, sunt în război cu vechiii comunişti) atmosfera de la o defilare de atunci nu era deloc una cenuşie şi tristă. Oamenii nu erau mânaţi cu biciul şi cu strigăte de "mişcaţi bă că vă ia mama d****ului!" de către secretarii de partid de secţie şi întreprindere, ci se întâlneau, aşa ca la plimbare, undeva prin centru, unde era alocat locul de adunare alocat întreprinderii "tale". Se cărau pancarte pe care erau scrise lozinci la modă de care nimănuia nu-i păsa, sau portrete de Ceauşeşti, sau de trio formidabilii Marx-Engels-Lenin de care iar nimănui nu-i păsa, că ştiau toţi că ăsta e meciul. 
Prima mare bucurie a oamenilor cu prilejul lui 1 mai era că în ziua aia nu se lucra. Adică nu te mai trezeai la 5 jumătate ca să ajungi la 7 fără- la poarta fabricii şi nu mai aşteptai cu drag ora 15 când "scăpai de la lucru". Mersul la defilare era o ieşire din rutină. Ştiai că, după plimbăreala aia prin faţa tribunei oficiale, cu strigături şi lozinci, pe care o ofereai tovarăşilor din concucerea de partid şi alte conduceri (şi ei participanţi doar aşa, din inerţie, nu din convingere, cu gândul la chefuiala "de după" numită încă "masă tovărăşească" de la hotelul partidului ori de la vreo căbănuţă de protocol), scăpai şi automat, mergeai la"iarbă verde". În cazul Sibiului, la Dumbrava. Bineînţeles că în afară de câţiva fanatici de partid sau de şefuleţii care mimau seriozitatea pentru ca să dea bine la "dacă mă vede cineva", restul lumii, al "oamenilor muncii" se distra de minune la defilarea aia. Glume mai fine sau mai grobiene, "Ştii bancul cu 1 Mai?" "Nu bă" "1 Mai prost ca tine nu am mai văzut", care generau hohote de râs, ultimele bancuri politice, ghicitori de genul "Cine-i mic şi dă din mână/Şi-are 4 la română" spuse nu prea în şoaptă, la care imediat cel răspunzător, de obicei maistrul, se autosesiza şi atenţiona şuierat că "măăă, mai incet că poate vă AUDE CINEVA şi dăm de bucluc!", arătau că buna dispoziţie era în toi. Tot la defilare se stabilea şi locul de întâlnire din Dumbrava, de obicei unul fix, cu tradiţie, "ne vedem acolo ca şi anul trecut". Evident că toată defilarea se desfăşura cu gândl la micii şi berile de la "serbarea câmpenească" pe care nimeni nu o numea aşa, la fel cum nimeni nu a numit cortul cultural din 2007 de la 90 "pavilion multifuncţional", cum se numea el oficial.

1 Mai în Dumbrava…

Serbarea câmpenească se ţinea într-un loc cu tradiţie "de specialitate" încă de la finele secolului al XVIII-lea: Dumbrava. OK, acum când spui "Dumbrava" automat te duce gândul la lac şi grădina zoologică. În fapt, locul de distracţii tradiţional al sibienilor era zona de dincolo de han, poiana aceea cu copaci bătrâni, mai ales stejari. Acolo era şi locul serbărilor de 1 Mai şi 23 august. 

Aşa cum era în anii '70-'80, Dumbrava era ceva aparte. Era aşa de aparte încât aveai impresia că nu face parte din Sibiu, ci că e un fel de mini-staţiune estivală în mijloc de pădure. Cu excepţia staţiei de autobuz şi tramvai, NIMIC nu îţi sugera că undeva, la vreo doi kilometri, se află un municipiu reşedinţă de judeţ cu toate ale lui. 

Dumbrava. Complexul de chioşcuri (cu WC plblic) la intrarea în Grăîdina Zoologică, unde găseai "pe rapid" sucuri, dulciuri, chiar puţencorn". Mai încolo, comercianţi ambulanţi cu tiribombe (un fel de yoyo-uri, o minge de hârtie umplută cu rumeguş, prinsă cu "gumă"), cocoşei din zahăr ars şi "zăhar sucit". Mai încolo, era nenea Ciorogar cu "studioul foto" al lui cu ursul împăiat şi alte accesorii pentru poze "amintire de la Sibiu". 
Peste drum era una devărat complex de distracţii pentru oricine: Disco-Bar-ul (cu terasă) pentru tineri mai ales. Hanul "Dumbrava" cu trei variante: terasa-berărie (unde servea si mici ori alte grătare), restaurantul interior şi grădina de vară din spate, cu orchestră. În plus, aveai campingul cu un bar faimos în vreme şi cu terasă. Apoi, ceva mai târziu, a apărut restaurantul "La Stejar" (sau "Stejarul"?). 
Ziceai că ai nimenti în concediu imediat ce coborai din autobuzul 23 "Gara-Dumbrava-Gara". Sau mai romantic, din tramvai

La sărbători, în spatele hanului, apărea în plus, un parc de distracţii cu diverse "utilaje" de hai să zicem bâlci, dar pitoreşti în contextul dat. În plus, de 1 Mai şi 23 august, toată Dumbravă avea puncte de deservire de la majoritatea marilor restaurante din oraş, amenajate ad-hoc, ori în chioşcurile special construite (dintre care se impunea cel al restaurantului "Bufniţa"). Meniul era fix: mici, cotlet, bere. În cantităţi industriale. Loc în spaţiu, ca pe plajă în august pe când nu era porcăria cu şezlonguri şi umbreluţe. Dar cui îi păsa? Era bine, erai liber erai la iarbă verde, nu în faţa strungului, în macara sau cărând fiare.

Ce făceai de 1 Mai în Dumbrava? Stăteai la coadă la mici, stăteai la coadă la bere, în timp ce undeva, pe jos seu pe o buturugă, te aştepta familia sau colegii. Uneori prindeai, alteori se terminau înaintea ta, dar în maximum o oră deja se aproviziona cu materie primă pretext să mai iei ceva beri la faţa locului, că oricum nimeni nu se grăbea (ca acum) nimeni nu era pocnit de importanţa persoanei sale (ca acum), iar subiecte de discutat erau berechet (nu ca acum). Pe scene (nu mai ştiu, două sau trei?) era un nonstop muzical de orice fel şi orice gen: formaţii de întreprinderi, muzică uşoară şi populară, coruri, copii, solişti anonimi sau faimoşi, aveai ce alege. Iar daă nu te mulţumea, tu sau vecinul aveau un radio sau, mai pe după anii 70, radiocasetofon. Apoi le consumai. Apoi iar mai luai un rând. Şi tot aşa. Toată lumea se simţea bine şi i se rupea efectiv în 14 de toată căcăria politică din spatele sărbătorii. 
Evident că asta era diferit ce ce arăta propaganda de partid. Ca de exemplu că de 1 mai, popoarele lumii urmăreau "cu adîncă admirație" ia ghici ce, "uriașa activitate creatoare
desfășurată de poporul sovietic care, înfăptuind noul Program al P.C.U.S., construiește cu succes comunismul" Sau că "Ponderea țărilor socialiste în producția industrială mondială s-a apropiat acum de 40 la sută și nu este departe ziua cînd U.R.S.S. ca întrece și lăsa în urmă S.U.A., cînd sistemul socialist va depăși sistemul capitalist în sfera hotărîtoare a producției materiale" (articolul "1 MAI", în "Scânteia" din 1 mai 1961). Din aceeaşi gazetă, 
aflăm ce propgram aristic era la Bucureşti, cu ocazia zilelor de 1 şi 2 Mai: "…bogate manifestări cultural-artistice pe estradele din parcuri și piețe, la teatrele de vară, în pădurile din jurul Capitalei, la cluburi și cămine culturale. (…) Pe scenele teatrelor de vară din parcurile Herăstrău, N. Bălcescu, Libertății, 23 August vor evolua numeroase formații artistice din întreprinderile și instituțiile orașului. Spectatorii vor asculta corul uzinelor "23 August”, orchestrele și soliștii fabricilor "Electronica” și "Adesgo", vor vedea echipa de dansuri a "Casei Scînteii" și multe altele. Pe aceleași scene vor prezenta spectacole și teatrul "C. Tănase", Teatrul de Operă și Balet, corul și orchestra radio-televiziunii, "Electrecord""… etc. etc. etc. Deci nu era doar muzică "de partid" şi cu Ceauşescu, aşa cum caută "experţii" să îţi bage pe gât. 

Ce şi cum e acum, acolo

Am trecut, nu atât de pocnit de nostalgie, ci mai degrabă din curiozitatea de a vede ce a mai rămas, dacă mai există urme palpabile în teren ale perioadei "de aur" a Dumbrăvii tuturor sibienilor, în zona care altădată aduna oamenii la petrecerea de "ziua muncitorilor de pretutindeni". Când? Exact de 1 Mai. 
Nu zic, după 1989 au mai fost ceva evenimente în zonă, ba tentative electorale de revigorare a sărbătorii, cu mici şi bere gratis unde se înghesuiau veşnicii pensionari (că era gratis), ba festivaluri de muzică "retro" cu unele trupe la fel de retro. Dar niciodată la amploarea şi cu succesul de altădată.

În primul rând, cum ajungi în Dumbrava, constaţi că frumuseţea şi pitorescul acelui loc nu mai există. Înainte era, cuma m spus, ca o mică staţiune de agrement separată complet de Sibiu. Acum a dispărut senzaţia asta: avem doar o margine de oraş aflată mai în pădure.
 
O parcare superînghesuită nu atât din cauză că e mică, ci că prea mulţi se dau cu maşina până aici, că majoritatea numerelor sunt de Sibiu. Complexul de chioşcuri a fost demolat, făcând loc unui restaurant privat care estetic, nu le poate înlocui. WC-urile publice au fost demolate, dar nu-i nimic, sunt în incinta "Zoo" (nu-i mai spune "Grădina Zoologică" e prea lung pentru inteligenţa mileniului 3). A, poate nu vrei să mergi la zoo. O fi vreuna din aia eco, sau mai simplu, te duci în pădure, ca dacii liberi.
Comercianţi ambulanţi sunt şi acum, mai mulţi, care vând din seria "orice din plastic", mai ales pentru copii. Sau suc, înghezată, dulciuri şi popcorn, la preţuri turistice, adică mari, semn că aici chiria e consistentă, iar când cumperi una mare de popcorn la 10 lei, o parte din bani îi dai Primăriei. 
Fotograful ambulant nu mai e, că acum toţi pot să-şi facă poze proaste cu smartfonuri bune. În schimb este la datorie inevitabilul cerşetor, spre intrarea dinspre Zoo. Apropo de Zoo, prezenţa în jurul amiezii era moderată, la cum am văzut prin gardul electrificat care are marele merit de a strica complet peisajul în zonă.

Staţia de autobuz e o inghesuială între carosabil şi parcare, iar linia istoricului tramvai sibian cu care se mai laudă ăştia la chestii de genul "Sibiul premierelor" este efectiv înecată de noul strat de asfalt turnat aşa, ca la Sibiu, ca să hie. Ceva mai încolo, poţi observa chiar epava unui tramvai care se ambiţionează să nu se auto-demonteze singur în piesele componente. Nu disperaţi, nu e cel istoric al Sibiului, ci o chestia adusă second-hand de "dincolo".
Disco-barul e acum pensiune după ce a fost dacă nu mă înşel, cămin de bătrâni. Hanul "Dumbrava" a devenit deja candidat, alături de Cazarma 90, şi Dragoner, la categoria "cea mai regretată clădire din Sibiu". Greu mai recunoşti, în ce e acum, o urmă a frumoasei clădiri care a fost (chiar dacă şi ea modificată cumva faţă de original), în imensitatea aceea de construcţie a Hiltonului. Locul unde era parcul de distracţii a devenit parcare privată şi teren de tenis sau invers că e tot aia, accesul spre pădure făcându-se printr-un fel de strâmtoare între parcări private din care una în şantier. Asta dot din cauza parcării devenite private.  
Treci pe un podeţ şi ajungi în pădure. Adică în locul unde, odinioară, "nu se vedea om cu tovarăş" de înghesuială ce era. În principiu e linişte, cu excepţia naturală a păsărilor şi a altor excepţii artificiale: ceva rockuileţ de la un radio sau boxă, o drujbă care nu ştiu dacă tăia lemne de foc sau copaci pentru lemne de foc (e Sibiu, capitala defrişării, ce ne mai miră?), ceva vociferări umane şi o muzică cu iz de litoral de pe la Hilton. E clar, nu se întâmplă nimic de 1 Mai în locul care înainte era punctul de animaţie al Sibiului. Câteva maşini zac în peisaj, cu ceva români care au ieşit şi ei la o grătăreală la iarbă verde, români care se comprotă exact ca românii la grătar: întind mese şi scaune că nu mai eşti în evumediu să stai pe pătură, caută să controleze copii care-s de necontrolat, fac focuri al căror rost este să ardă şi să spui că ai făcut şi tu foc, că la cum arată, în afară de fript slănină şi cârnaţi, nu le văd altă utilitate. 
Dar şi aceştia sunt puţini. De 1 mai, am spus, oamenii muncii muncesc. Restul au minivacanţă. 

Ce a mai rămas? A mai rămas

Dar să nu uităm scopul şi durata vizitei. Durata e până la primul autobuz, că programul lor e de weekend până dincolo de Paşti. Scopul l-am spus, să vedem ce a mai rămas din vremea marilor petreceri "câmpeneşti" din pădure. 
În primul rând, a rămas drumul principal şi aleile. Aceleaşi, nemutilate de vreo pavare-asfaltare-betonare, mergi bucuros, mai ocoleşti o baltă naturală, poţi intra până în fundul pădurii. Apoi, ceva din fostul camping, devenit în epoca Iohannis, zonă super-rezidenţială aşa, la buza pădurii rezervaţie naturală, de ce, întrebaţi-l pe el. 
Apoi mai noua ruină a restaurantului "La Stejar" sau "Stejarul" că tot nu mi-e clar. E ruină nouă pentru că ruina veche, devenită locuinţa unui neam de homeleşi, a început să fie cum se spune, "reabilitată" şi a rămas aşa, la jumătate, de mai bine de un an. Ultima oară, anul trecut, nişte puberi evadaţi de la un banchet de a VIII-a ţinut la Hilton, au mai devastat puţintel şi ei ce au putut pe acolo. 
Oricum e îngrădit, e supravegheat video ceea ce te face să râzi tare şi e acolo pentru că trebuie să fie ceva şi naşpa în zonă. 

Mai încolo o altă neterminare, care se dorea un fel de "Noua Bufniţa", pe locul unde înainte era punctul cel mai consistent al chioşcurilor din Dumbrava, cel al restaurantului "Bufniţa". Sunt curios dacă posesorii acestor chestii au avut vreo şifonare din partea autorităţilor, cu privire la şantiere abandonate. Dar având în vedere că avem în plin centru sunt case care cad pe ele, nu am chef de vreun răspuns. 
Vechile chioşcuri din zidărie, special construite pentru cele două zile de sărbătoare, au fost demolate de ani buni, pentru că deveniseră depozite de gunoaie. Nici măcar urme în sol nu sunt, semn că nu aveau fundaţie. Apropo de acel "(la) Stejar", se spune că e construit pe locul unde era marele "stejar Imperial". Sau "Stejarul Împăratului". Un arbore vechi de 700 de ani care în 1852, a beneficiat de prezenţa la umbra sa a împăratului Franz Josef I care, pe 25 iulie, a participat la o sărbvătoare cîmpenească dată în cinstea lui. După un an, la 24 iulie 1853, aici s-a dezvelit şi o placă memorială în cinstea vizitei imperiale. Însă la 31 iulie 1881, "stejarul imperial" a fost incendiat şi apoi tăiat. Urmele lui parcă le mai reţin, "Buturiga" rămasă în urma tăierii era, în perioadele 1 Mai – 23 August, un fel de "masă" pe care îşi puneau oamenii micii şi berile. 
Ce mai avem neschimbat aici sunt scenele unde, pe vremuri, "evoluau" formaţiile artistice. Una, cum intri pe stânga, mai în fund spre pădure, o scenă mică, ce ultima oară cred că i-a găzduit pe cei de la grupul vocal "Avokat" la un 1 Mai pe stil nou. O altă scenă, mult mai mare este tot în stânga de la drumul principal, unde, de regulă, se produceau ansamblurile mai mari şi mai cu faimă. Nu mai ştiu exact dacă era şi a treia scenă sau nu, dar nu cred. 

Alte urme vizibile şi palpabile sunt stâlpii de iluminat. Nu mai ştiu cît de funcţionali, cert este că nu am văzut bec întreg la ele, iar corpul lămpilor esteu uluitor de ruginit. Dar, ca vestigiu istoric, sunt OK. 
Undeva, pierdut în decor, este un mobilier din acela metalic de loc de joacă, unde copiii se puetau căţăra. Acum e ruginit şi complet nefolosit, copiii vin cu jucăriile proprii, din portbagaj. 

Ce e unic sau foarte rar aici, cred că şi în ţară, sunt copacii "electrici". Cred că nu vezi în alt loc ditamai stejarul secular cu izolatori ceramici bătuţi în el, ca aici, la Dumbrava. Pentru cablurile de iluminat, pentru staţii, boxe, microfoane, reflectoare, prize, becuri, utilaje frigoprifice şi toată logistica festivă de care atunci nu ne păsa. 

Locul ar fi ideal pentru acele foarte la modă tururi turistice "comuniste" pentru a arăta generaţiei cu smartfonul de gât cum se distra generaţia cu cheia de gât. Pentru că ceva din atmosfera aceea pluteşte încă în aer, dincolo de linişte. Şi pun pariu că dacă ar organiza cineva un şantier arheologic aici, s-ar descoperi mii sau zeci de mii de capace de bere "Trei stejari", sticle şi cioburi de sticle, beţişoare de plastic de la bomboanele "Kojak" sau cine ştie ce radio pe tranzistori uitat pe "Aici Bucureşti, Programul 1" şi abandonat ba de la prea multă bere, ba numa-aşa.
Părăsesc locul privind cum dintr-un van alb un grup gălăgios aruncă pe jos de-a valma, mese, scaune, lemne de foc şi alte chestii, semn că se pune de o mare grătăreală cu muzici tari şi gălăgie. Mai sunt încă mirat de grupul acela de persoane care m-au întrebat dacă prin pădure pot ajunge în cartierul Arhitecţilor, pe scurtătură. S-o putea.

Epilog tot prin pădure

Dacă tot am sost setat pe pădure de 1 Mai, mă decid să nu aştept 13-le din staţia aia de lângă gardul de şantier de la Hilton, ci să o iau prin pădure până "La Eroi" şi să prind ceva de acolo. A fost o alegere excelentă. Nu ştiu, ori erau acasă la mămika şi tătika, ori în vacanţă în afara oraşului, dar hoardele de biciclişti gimaziali nu au fost prezente, aşa că am putut asculta liniştit cântece de păsări (mierle, măcălendri, puţiogoi, strurzi, cinteze), nu hăuieli de "bămuie" şi "băcoaie". Da, un biciclist, matur, se mai băga singur în seamă pe cărare, deşi pista lor era la câţiva metri mai încolo. Apropo de pista aia, aş vrea să văd şi eu cum arată cel care a propus "trecerea de nivel" pentru biciclete care traversează str. Ludoş şi să-l întreb dacă nu a durut ideea care face ca autobuzele să se cutremure din toate îmbinările la trecere. Sau mai bine lasă…
Oricum v-am găsit răspunsul la întrebarea "ce s-a mai ales de locul unde sibienii petreceau de 1 Mai". Răspunsul este: nimic. Nimic din fericire, la cum văd că "evoluează" oraşul în ultima vreme.
Cît despre poveşti cu oameni obidiţi şi trişti de 1 Mai în vremea comunismului, le prefer cântate la altă masă, că sună fals. Asta nu pentru că era bine atunci, ci că oamenii erau mai bine atunci şi ştiau să reziste prin râs dictaturii.  Hai minivacanţă plăcută, cine are. Restul, spor la muncă.