(FOTO) ”Călăreții roșii” au împărțit punctele cu echipa lui Oprița. Șelimbărul n-a profitat de omul în plus avut în ultima jumătate de oră

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Călăreții roșii” sperau să-și refacă moralul după eliminarea din Cupa României, după 0-4 cu Petrolul, cu o victorie în fața Stelei, în campionat. Care Steaua, nici ea nu venea la Rm. Vâlcea după un rezultat pozitiv în competiția KO, ratând calificarea în faza grupelor după eșecul cu Chindia (2-1). Planurile de-acasă nu s-au potrivit însă cu cele de pe terenul din Zăvoi, deși era cât pe ce ca jucătorii lui Eugen Beza să obțină toate cele 3 puncte, în prelungiri, cel care s-a opus fiind asistentul Csaba Antal, acesta semnalizând ofsaid la ultima fază, înainte ca Ciocâlteu să-l învingă pentru a doua oară pe temerarul Dincă.

Bogdan Chipirliu – cel ce a pierdut banderola de căpitan, care a ajuns pe brațul lui Adi Popa – a verticalizat, în marginea careului de 16 metri, tocmai pentru acesta din urmă, dar Mitrovic a blocat la picioarele lui ('8).

Reacția sibienilor a fost pe măsură, iar după ce Ciocâlteu și-a încercat tirul ('9), mingea șutată de Octavian Ursu, care se ducea mult afară, a fost deviată pe centrul porții de Sabău, iar Dincă a reținut-o ('16).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un minut mai târziu, Ciocâlteu a primit de la Boboc, în dreapta, și a tras de la 8-9 metri, dintr-un unghi destul de închis, însă pe direcția lui Dincă.

Mult mai periculos a fost șutul lui Enceanu, la celelalte buturi, cu mult efect, pe bara a doua, dar Mitrovic a respins în corner ('19).

Custom Image

Ursu a încercat să-l surprindă cu un șut de la distanță, din întoarcere, pe Dincă, însă s-a oupus încă o dată Sabău, iar lovitura de la colțul terenului arămas fără rezultat, pentru că portarul a reținut de pe capul lui Dandea ('21).

 

”Motoreta” a deschis scorul

 

Veteranul Adrian Popa a deblocat tabela, surprinzându-l pe Mitrovic cu o ”torpilă” de pe la 25 de metri, după ce Mihăescu profitase de greșeala lui Raicea ('29). Mitrovic a văzut mingea târziu și n-a avut nicio șansă să respingă șutul la colțul lung a căpitanului Stelei.

Dandea a acuzat că a fost dezechilibrat în aer în momentul în care a reluat dintre doi adversari o minge centrată în cros din flancul stâng, dar ”centralul” Ardelean a indicat repunere din 6 metri ('38).

Și oaspeții au cerut penalti, acuzând că mingea șutată de Chipirliu, din marginea careului mare, a fost oprită cu mâna de Crișan, dar și de data asta Ardelean n-a vrut să se complice ('41).

”Călăreții roșii” s-au… roșit și mai mult în obraji la o fază petrecută cu două minute înainte de pauză. Adi Popa a executat o lovitură liberă din apropierea liniei de fund, Bodișteanu a sărit peste minge și Chipirliu a trimis în bară de la 14 metri.

Beza a făcut primele retușuri la pauză, retrăgându-i pe bancă pe Gele și Raicea, prea puțin evidențiați în primele 45 de minute, apelând la Cîrstean și Cărăruș, însă rezultatele au întârziat să apară.

Prima acțiune din repriza secundă a fost tot a oaspeților, când Mitrovic a ieșit pe sub mingea centrată de Chipirliu, iar Arhirii le-a dat emoții sibienilor, respingând defectuos peste transversală ('55).

 

Steliștii, în inferioritate o jumătate de oră

 

Pentru prima dată nou-intratul Cîrstean a ieșit la rampă după un sfert de oră de la reluare, când a profitat de gafa lui Sabău, a scăpat singur cu Dincă, însă n-a găsit culoarul spre poarta Stelei, tânărul goal-keeper salvându-și încă o dată echipa ('60).

Custom Image

Dincă n-a fost de ”bătut” nici un minut mai târziu, când Ursu a trimis cu efect, pe lung, de la 14 metri, lateral stânga ('61), apoi steliștii au rămas în inferioritate pentru că Drăghici a văzut al doilea ”galben”, luând drumul spre cabine ('62). Fundașul lui Oprița a fost avertizat de două ori în mai puțin de un sfert de oră și rupea echilibrul numeric de pe teren.

Deși cu un om în minus, ”roș-albaștrii” au trecut pe lângă 2-0 la pătrunderea în flancul stâng a lui Dragoș Gheorghe, însă șutul a fost în plasa laterală, gol turcesc ('67).

La celelalte buturi, Cîrstean a reluat cu spatele, din săritură, dar Dincă a respins în corner ('74). Goal-keeper-ul Stelei a intervenit încă o dată salvator la șutul din lovitură liberă al lui Ursu, mijlocașul plasând balonul la prima bară ('84).

Tătar a executat scurt lovitura de la colțul terenului, pentru Ursu, care a centrat în gura porții, de data asta Dincă a gafat-o, scăpând balonul din brațe și de la colțul lung, Ciocâlteu a îndeplinit o simplă formalitate ('85).

 

Viciere de rezultat?

 

Impulsionați de reușită, ”călăreții roșii” au alergat după golul victoriei, însă Dincă a fost mai rapid decât Cîrstean încă o dată ('88).

Și steliștii au fost aproape de golul de 2-1, la o fază în care Mitrovic a fost nevoit să oprească cu mâna mingea în afara careului de 16 metri, însă Adrian Popa a trimis prea înalt dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri ('90).

Șelimbărenii puteau da lovitura în ultimele secunde, când Arhirii a trimis lung, pentru Ciocâlteu, care a reluat în plasă, dar tușierul Csaba era cu fanionul ridicat și reușita i-a fost anulată, mai mult, jucătorul lui Eugen Beza alegându-se cu un ”galben” pentru că a lovit balonul după fluierul lui Ardelean ('90+3). Reluările TV au pus însă sub semnul întrebării decizia asistentului, sibienii putându-se considera nedreptățiți.

Una peste alta, la fel ca la meciul cu Oțelul, cele două echipe și-au împărțit punctele, câte unul pentru fiecare, în vreme ce al treilea s-a dus… pe apa Sâmbetei.

 

CSC 1599 ȘELIMBĂR – CSA STEAUA BUCUREȘTI 1-1 (0-1)

Au marcat: Alexandru Ciocâlteu '85 / Adrian Popa '29.

CSC 1599: 68. Aleksander Mitrovic – 4. Igor Arhirii, 30. Alexandru Dandea (cpt.), 27. Radu Crișan, 19. Robert Riza (17. Daniel Tătar '75) – 33. Alexandru Luca (18. Tudor Man '85), 15. Robert Boboc (98. Mircea Manole '75) – 8. Octavian Ursu, 26. Alexandru Ciocâlteu, 77. Alexandru Raicea (21. Ion Cărăruș '46) – 10. Jordan Gele (46. Adrian Cîrstean '46). Antrenor: Eugen Beza. Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Silveanu, 7. Alexandru Curtean, 99. Lucian Buzan, 6. Ciprian Natea.

STEAUA: 1. David Dincă – 19. Stephan Drăghici, 4. Dean Beța, 98. Alexandru Sabău, 13. Adrian Ilie – 6. Mădălin Mihăescu (42. Cristian Balgiu '42) – 11. Adrian Popa (cpt.), 10. Rareș Enceanu (8. Valentin Bărbulescu '68), 79. Ștefan Bodișteanu (17. Darius Oroian '53), 90. Dragoș Gheorghe – 77. Bogdan Chipirliu (27. Ștefan Pacionel '77). Antrenor: Daniel Oprița. Rezerve neutilizate: 22. Horia Iancu, 18. Iustin Răducan, 24. Costinel Gugu, 30. Sorin Bustea, 99. Atanas Trică. Absenți: Wallace, Tsvetelin Chunchukov (accidentați).

Arbitru: Mircea Ardelean (Arad). Asistenți: George Bogdan Duță (Bacău), Csaba Antal (Baciu/Cluj). Rezervă: Alexandru Dan Gornic (Arad).

Observator CCA: Silviu Crângaşu (Ploieşti).

Observator FRF: Cristian Petrean (Hunedoara).

Cartonașe galbene: Oct. Ursu '49, R. Crișan '82, Mitrovic '88, Ciocâlteu '89+3 / Bodișteanu '46, Drăghici '49, '62, Mihăescu '74.

Cartonașe roșii: – / Stephan Drăghici '62.

Raportul șuturilor: 13-5 (pe poartă 7-2). Cornere: 8-4. Ofsaiduri: 2-1. Raportul faulturilor: 9-10.

Stadion: ”1 Mai” Rm. Vâlcea. Spectatori: circa 2.500. Timp: însorit. Gazon: bun.

 

 

Autor
01 octombrie 2022 la 13:30

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit