Articol
Un bărbat de 44 de ani, din Șelimbăr, a fost reținut, iar marți va fi prezentat instanței cu propunere de arestare, fiind acuzat că racola tinere din România pe care le trafica în bordeluri din Austria, iar cea mai mare parte a sumelor de bani îi reveneau lui.
Bărbatul de 44 de ani a fost depistat în municipiul Sibiu și condus la sediul Serviciului Investigații Criminale Sibiu pentru audiere, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii au avut date ce au condus la reținerea sa.
„În fapt, polițiștii au stabilit că bărbatul, în perioada 2016-2020, ar fi racolat mai multe tinere din diferite județe din țară, pe care le-ar fi transportat în Austria unde le-ar fi determinat să întrețină raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani. Tinerele ar fi practicat prostituția în diferite bordeluri din Austria, iar cea mai mare parte a sumelor de bani obținute le-ar fi trimis bărbatului reținut, prin intermediul unor companii de transferuri financiare, până în acest moment suma totală fiind estimată la 100.000 euro”, spun reprezentanții Poliției Sibiu.
În cursul zilei de marți, bărbatul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.