Articol
Cine a auzit de "Flori pe Scări" înseamnă că anul trecut a nimerit prin Piaţa Aurarilor din Sibiu unde o mână de oameni inimoşi a sădit o idee faină care nu doar c-a prins rădăcini, ci rodeşte, iată, şi în acest an. Cine a ratat ediţia din 2023 are ocazia să se bucure acum de acest festival care transformă Piaţa Aurarilor într-un soi de grădină urbană unde iubitorii de plante vor găsi, pe lângă atmosfera cu totul specială, şi flori numai bune de cumpărat pentru balcoanele şi terasele de acasă, dar şi produse artizanale, expoziţii de pictură, evenimente pentru copii şi părinţi, dar şi multe alte surprize.
Vremea pare gata să mai renunţe la bâzdâcii cu care ne-a toot sâcâit, aşa încât o vizită în Piaţa Aurarilor e musai s-o bifezi în acest week-end fie că locuieşti în oraş, fie că eşti vreun turist sosit în premieră la Sibiu să vezi cu ochii tăi dacă starea de bine şi evenimentele faine se ţin, îmbujorate, de mână aşa cum ai toot văzut în piaţete din Florenţa, Barcelona ori Sardinia.
"Ne propunem și vom și reuși cu sprijinul dumneavoastră și al echipei Flori pe Scări să atragem prin acest festival atenția asupra Pieței Aurarilor care devine o alternativă stimulantă estetic și recreațional pentru familii, să aducem comunitatea laolaltă, iar turiștilor să le arătăm un altfel de Sibiu: unul dinamic, proactiv care îşi promovează oamenii ce contribuie la evoluţia lui.
Animăm zona prin expozițiile impresionante de flori, coordonate de Ioana Nechifor, plante verzi, demonstrație florală live, workshop-uri atât pentru publicul larg, cât şi pentru florişti profesionişti, standuri cu vânzare de flori si produse artizanale, expoziții de pictură, tur ghidat, treasure hunt, discuții cu specialiști, evenimente cu şi pentru copii și adulți, zonă de relaxare, picnic urban, muzică live și stare de bine cât cuprinde.
Haideţi la Flori pe Scări în acest week-end în Piaţa Aurarilor, între 10 – 12 mai, zilnic între 10.00 – 22.00.
Vă mulțumim că luați parte la schimbare, schimbare de mentalități, emoții și trăiri", au anunţat organizatorii evenimentului pe pagina lor de facebook.
Acţiunea este cofinanţată de Consiliul Judetean Sibiu.