Moş Gerilă, moşul de import din Uniunea Sovietică

Amuzant este însă că acel Moş Gerilă era, la origine, tot un fel de Moş Crăciun, dar mult mai radical în comportament. Istoria lui este cam încâlcită. Originea trebuie căutată în URSS, unde exista un moş cumva similar cu Crăciun: Ded Moroz, în traducere plastică, "Taica/Moş Îngheţ". La origine era un personaj mitologic din perioada când slavii nu erau creştini, un fel de demon-apariţie a pădurilor îngheţate. Legendele mai spun că nu era moşuleţul blând ca ce de la noi, ci cam extrem-etic. De exemplu, se spune că o fetiţă s-a rătăcit iarna în podure. I-a apărut Ded Moroz-Moş Îngheţ, ea i-a vorbit frumos, lui i-a plăcut şi i-a dat cadou nişte hăinuţe călduroase. Mama fetei observând o oportunitate în aşa ceva, a încercat o şmecherie şi pentru celelalte fiice ale ei pe tema "haine gratis". Le-a trimis şi pe cele două surori ale fetiţei în pădure. Le-a apărut moşul, dar ele au râs de el sau i-au vorbit urât, iar Moş Îngheţ le-a îngheţat complet. De aici şi ideea că el împarte daruri DOAR la copiii cuminţi. Se mai spune că o avea ca ajutor pe nepoata sa, o fată extrem de frumoasă numită Snegurocika ("Zăpăduţa" sau ceva asemănător, sneg/snieg însemnând în slavă "zăpadă"). Ded Moroz a avut o existenţă ciudată. Neacceptat de biserica ortodoxă rusă care l-a clasat ca demon-entitate negativă, a ajuns totuşi în cultura popoarelor slave în perioada romantică. De acolo a fost "epurat" în anii '20 de comunişti, care-l considerau ca reprezentant al bisericii (???) şi al kulacilor (chiaburilor). Ulterior a fost reabilitat, reeducat şi refolosit în scopul de a lupta împotriva Crăciunului şi a creştinilor.

De la URSS a fost naturalizat şi la noi, în perioada în care românii pupau în dos în direcţia opusă în care pupă acum şi pentru care, atunci, "patria sovietelor" era şi făcea totul,d e la şuruburi la eliberarea României de fascişti. Aşa că 100% comunistul sovietic Ded Moroz a devenit românescul şi "tradiţionalul" Moş Gerilă. Care, în perioada timpurie a sa, apărea chiar la pachet cu a sa Snegurocika pe post de ajutor.

Moş Gerilă arăta, ca aspect, identic cu Moş Crăciun: bătrân, barbă albă, sfătos, haine de iarnă roşu-albe, sac cu daruri. Se deplasa pe jos ori cu o sanie ("Pe zăpadă zboară-zboară/Cling-cling-cling o sănioară"…) trasă de cerbi, căprioare ori (chiar) iepuraşi. Şi mai ales, făcea parte din sistem, fiind promovat şi pompat până la funcţia de simbol al "sărbătorilor de iarnă" (Ziua Republicii şi Anul Nou). Imaginea lui o concura, în perioada estival-hibernală, pe cea a lui Ceauşescu. În plus faţă de el, apărea în reclame, scenete, desene, fotografii, decoraţiuni de vitrine, spectacole, filme, emisiuni umoristice de radio şi tv. Dar, oricât s-a silit regimul comunist să îl impună, rezistenţa "subterană" a celor care încă iubeau Crăciunul şi pe Moşul său era mai puternică. La un moment dat Moş Crăciun a răbufnit public în plină dictatură ceauşistă, prin poezia lui Adrian Păunescu "Iarăşi în aşteptarea lui Moş Crăciun", devenită aproape manifest prin recitarea ei de către autor, în spectacolele Cenaclului Flacăra. Chiar dacă declarat personaj fantezist, chiar dacă şi el ateizat, ba chiar luptător pentru pace, ideea ca Moş Crăciun să îl ducă peste frontiera cu URSS pe Moş Gerilă ne surâdea celor de atunci şi o consideram o sfidare pe faţă la adresa comunismului. Oricum, Moş Gerilă a dispărut, binemeritat, după decembrie 1989. Nimeni nu l-a regretat şi nimeni, nici dintre cei nostalgici sau doar reamintitori ai perioadei aceleia, nu spune că era mai bine cu Moş Gerilă decât cu Moş Crăciun.

Moş Gerilă, personaj încă din secolul al XIX-lea

Pare incredibil, dar debutul lui Moş Gerilă în spaţiul publicxistic românesc, este mult mai vechi decât instaurarea regimului comunist. "Săpând" după el, l-am găsit prezent încă din 1888. În Gazeta Transilvaniei din 31 august/12 septembrie este publicat un poem-poveste, "Albuşica". Unde scrie: "Era iarnă frigurósă/Prin poene neauă grósă/Eară gerulŭ era mare/ Inghețândŭ totŭ ce-i sta’-n cale/Căci sufla celŭ Moşŭ Gerilă/Moşŭ Gerilă frigurilă/ Câtŭ și lemnele crepa, La focŭ apa îngheța!".

În 1892 apare Moş Gerilă la Sibiu, în poezia "Primăvara", de I. Prişcu, publicată în Telegraful Român din 31 martie/12 aprilie. Aici Moş Gerilă apare ca un personaj malefic al iernii, care piere odată cu primele semne de primăvară: "Crainici guralivi prin ramuri/Spun că din ceréscă milă/Ş’a sfârșit a sale dzile/Spaima lumei, moș Gerilă".Gerilă mai e prezent şi în Tribuna lui Slavici, într-o proză a lui Lucian Bolcaş, "Preludii", unde spune că "Moş Gerilă umple giamurile cu flori şi ne înghiaţă suflarea".

Debutul lui Moş Gerilă pe actualul teritoriu românesc este legat exclusiv de frig, viscol şi zăpadă, fără vreun context politico-festiv.

1950 – debutul oficial al lui lui Moş Gerilă şi a Pomului de Iarnă în România

Prima menţionare a lui Moş Gerilă, ca un fel de semnal prevestitor privind "epurarea" lui Moş Crăciun este în Scânteia din 5 noiembrie 1948. Cititorii sunt informaţi că, de Săptămâna Prieteniei Româno-Sovietice, Editura de Stat va lansa o serie ce cărţi din literatura rusă şi sovietică (normal!). La secţiunea literatură pentru copii, apare şi cartea unui anume V. Bianki, "Moş Gerilă şi Primăvară". Dar apariţia în forţă are loc abia în 1950, fix pe 1 ianuarie, alături de alt element din recuzita sărbătorească a comuniştilor: "Pomul de Iarnă", înlcouitorul obscurantistului şi misticistului şi retrogradului "pom/brad de Crăciun".

Aflăm astfel, din articolul "Serbarea Pomului de Iarnă organizată de C.G.M. pentru copiii muncitorilor evidenţiaţi" (atenţie, DOAR pentru copiii muncitorilor evidenţiaţi, restul nu!) că evenimentul a avut loc în aula Institutului de ştiinţe Juridico-Administrative din Bucureşti: "Faţada şi interiorul Instituitului de Ştiinţe Juridico-Administrative au căpătat un aspect sărbătoresc. Brazii din faţa Institutului au fost împodobiţi cu becuri (aha!, n.n., de acolo le vine obsesia celor de acum), care inundau curtea cu o lumină veselă şi strălucitoare. La intrarea în aula cea mare, a fost organizată o expoziţie cu imagini din viaţa fericită a copiilor din Uniunea Sovietică şi Republica Populară Română. Pe coloanele care sprijină bolta aulei erau atârnate imagini din minunatele filme sovietice cu desene animate, atât de îndrăgite de copiii din ţara noastră. Întreaga aulă era dominată de un uriaş Pom de Iarnă, împodobit cu becuri multicolore, ghirlande de hârtie şi flori şi cu sumedenie de jucării de tot felul. Sub ochii încântaţi ai copiilor s-a desfăşurat o minunată serbare, la care şi-au dat concursul coruri, acrobaţi, prestidigitatori şi artişti de la teatrele din Capitală. La sfârşitul serbării, copiii care au participat la această minunată festivitate a Pomului de Iarnă au primit daruri, jucării, cărţi cu poveşti, cărţi instructive, etc."

Pomul de iarnă, înlocuitorul Bradului de Crăciun

Chiar dacă de împrumut şi la origine venit pe filieră păgân-germanică, bradul de Crăciun şi-a găsit un loc în casele noastre. "Nu există Crăciun fără brad în casă", spune orice român. Ba chiar şi bisericile l-au adoptat în ultima vreme, el găsindu-şi loc, cu globuri şi becuri cu tot, de la Catedrala Mitropolitană la oricare biserică din cartier.

Dar atunci şi el era o reminiscenţă a vechii orânduiri şi a religiei-opiul popoarelor şi trebuia schimbat. Aşa că s-a ales tot un brad, a fost translat din ajunul Crăciunului de Ziua republicii şi în ajunul Anului Nou (nu se mai spunea nici "revelion", era de origine franceză, folosit de clasa exploatatoare) şi rebranduit impersonal ca "pom de iarnă"

Prima apariţie oficială a pomului de iarnă pare să fi fost în 1949, pe 21 decembrie, când Scânteia anunţa că pe timpul vacanţei de iarnă, "pentru pioneri", între 20 şi 30 decembrie, pe lângă alte evenimente ca expoziţii de gazete de perete ale pionierilor, se va putea participa "la pomul de iarnă al întreprinderilor sau Ateneelor Populare". Acolo, "pionierii vor da mici programe artistice pentru care ei trebuie să se pregătească din timp şi cât mai bine". Tot pionierii "vor lucra deasemeni jucării şi obiecte din carton, lână, traforaj, etc. pentru cei mai mici, care vor fi trimise comisiilor judeţene pentru pomul de iarnă".

Pom de iarnă sau pom de Anul Nou

Cum spuneam, pomul de iarnă mai era numit şi "pomul de Anul Nou". Pe 4 ianuarie, se transmitea de la "serbarea pomului de anul Nou" organizată pentru copiii salariaţilor de la Direcţia Generală a Construcţiei Canalului Dunăre-Marea Neagră. "Pentru ei e întreaga serbare a pomului de Anul Nou, ce se pregăteşte, pentru ei sclipesc luminiţele în bradul frumos împodobit. Iată-i venind să-şi ia locurile. Unii sunt micuţi de tot, deabia au săltat peste un an, au nasuri în vânt şi zulufi sburdalnici. Alţii mai măricei se aşează cuminţi, cu ochii mari deschişi, aşteptând nerăbdători serbarea. Câţiva poartă la gât cu mândrie cravata roşie de pionieri". Pionierul Aurelian Constantinescu, spune articolul, "simte şi el ca şi toţi ceilalţi copii din sală, dragostea şi căldura de care sunt înconjuraţi toţi copiii Republicii noastre". Apare şi inevitabilul Moş Gerilă "un moş încovoiat de ani, cu barba lungă şi albă", care poartă pe umeri "o mantie roşie tivită cu puf". Şi care "a venit încărcat de daruri pe care le împarte copiilor". Copilul Nicu Carada ne dă une xemplu de poezie agreată de Moş Gerilă. "Ia-mi tăticule şi mie/O lopată şi o mistrie/Să mă fac brigadier/Să mă duc pe şantier./Cu mânuţele amândouă/Să zidesc o ţară nouă./Ţară nouă şi frumoasă/Trăiască Republica noastră".

La Sibiu, la fel ca în toată ţara

Şi Sibiul "european" s-a înregimentat în normele regimului popular şi a dat Crăciunul pe Anul Nou şi Ziua Republicii. Primele menţionări ale Pomului de Iarnă apar în 1950. În ziarul "Lupta Sibului" de pe 4 ianuarie, citim despre "Serbarea pomului de iarnă la Sectorul III UFM", care avut loc "zilele trecute în cadrul Sectorului III UFDR" (UFDR – Uniunea Femeilor Democrate din România, organizaţie feminist-comunistă). La serbare au luat parte peste 500 persoane. Tovarăşa Moţan Maria, de la "Crucea Roşie", a vorbit despre "rostul pomului de iarnă" după care a urmat un program artistic iar "peste 400 de copii au primit punguliţe cu dulciuri, etc."

Şi la "13 Decembrie" a fost serbat Pomul de Iarnă, Acelaşi ziar dând, pe 12 ianuarie 1950, detalii: "Într’un cadru deosebit a fost sărbătorit pomul de iarnă la Întreprinderea "13 Decemvrie". Cu această ocazie s’au distribuit daruri copiilor salariaţilor ce au constat în: 25 perechi bocanci, articole de îmbrăcăminte, flanele, ciorapi, costumaşe, batiste, cărţi, etc. Serbarea a fost încadrată de un program artistic executat de 17 copii ai muncitorilor din intreprindere, care au recitat versuri în limba română, maghiară şi germană".

Tot atunci apare la Sibiu şi varianta oficială-oficializată de "pom de Anul Nou", în articolul "Încălţăminte pentru copii" în care aflăm că, "Pentru darurile făcute copiilor cu prilejul pomului de Anul Nou", membrii Sindicatului Pielărie şi încălţăminte au făcut 84 perechi de "încălţăminte din Turda" (??, n.n.) care a fost apoi predară organizaţiilor Sibiu ale UFDR şi UTM. Mai aflăm că "Din cele 84 perechi, 44 au fost confecţionate de muncitorii de?la Cooperativa „Gheata”, iar 40 de muncitorii deja întreprinderea „30 Decemvrie”. UFDR-ul a primit 77 perechi încălțăminte pentru copii, iar UTM 7 perechi pentru pionieri".

Celebrarea "pomului de Iarnă", legat ba de Ziua Republicii, ba de Anul Nou, continuă glorios şi propagandisitic. "Lupta Sibiului" din 4 ianuarie 1951 ne spune despre "Serbarea pomului de iarnă în întreprinderile şi instituţiile sibiene". Serbările s-au ţinut pe 29 Decembrie ţi le-au urmat "frumoase festivaluri artistice susţinute de echipele culturale". Mai aflăm despre "O inimoasă serbare a pomului de iarnă" de la Regionala de Electricitate unde "sala festivă a fost plină până la refuz de copiii şi muncitorii întreprinderii. Cu această ocazie, 500 copii de muncitori au primit diferite daruri în valoare de 289.000 lei". O altă serbare menţionată este cea de la "Justiţia Populară" din Sibiu, "unde au fost împărţite daruri în valoare de 13.570 lei a celor 85 copii de muncitori români şi germani". Au fost oferite pe post de daruri de "pom de iarnă" pânză pentru cămăşi, îmbrăcăminte, cărţi, caiete, creioane, bomboane etc. O altă serbare a avut loc la Magazinul de Stat "Sibiul” unde s-a serbat pomul de iarnă "cu mare bucurie" şi în cadrul căreia s-au împărţit celor 76 de copii prezenţi, 42m barchet (ţesături de bumbac), 55 perechi de şosete, 118 m de aţică, 21 perechi mănuşi, 11 pulovere "şi alte daruri" în valoare de 56.800 lei. În compensaţie, "echipa artistică de copii ai salariaţilor din Comerţ şi Cooperaţie a dat un frumos festival artistic".

Moş Gerilă cel critic şi coercitiv de la Şcoala Mixtă 5

Moş Gerilă cel comunist, venit din URSS alături de alte chestii neapărat slăvite de cei de atunci (aşa cum slăvesc cei de acum în direcţia opusă) nu era doar un moşuleţ de treabă care iubea orice copil ci, curpins de spiritul critic al noii orânduiri, îi înfiera pe copiii care erau consideraţi leneşi sau slabi la învăţătură. Cel puţin în 1955, la Sibiu, aşa era. La "Serbarea pomului de iarnă" de la clasa a VII-a a Şcolii de 7 ani mixtă nr. 5, aşa a fost. Relatarea începea pozitiv, cu faptul că elevele de la a VII-a au primit o scrisoare din partea elevilor sovietici ai Şcolii Medii Mixte nr. 149 din Moscova. Nu a lipsit nici tradiţionalul Moş Gerilă,care a împărţit daruri copiilor. De exemplu un iepuraş "care joacă pe scenă şi care este fruntaş la carte dar şi la sport". Dar lui tov. Moş Gerilă i se pune uneori pata şi dă cadouri-pedeapsă, ca lui Tudorică din clasa întâi "care nu vrea nici în ruptul capului să înveţe adunarea" şi îi aduce o maşină de calculat (adică o socotitoare, că o maşină mecanică de calculat era cât două salarii, n.n.). La fel şi-o iau şi cei din clasa a VII-a băieţi, care primesc o tablă murdară care "se tînguieşte că nici unul din elevi n-o îngrijeşte şi o ţine fără cretă şi burete". Comedia continuă la modul stupid-grotesc: copiii cuminţi primesc, via Moş Gerilă: o păpuşă de la Jiu care joacă un joc oltenesc; o păpuşă neagră, Gimy "care e supărată că trăieşte greu în ţara sa şi e asuprită" şi ca să se termine cu happy end, mai apare o păpuşă de pe Volga "care prin joc exprimă viaţa fericită a copiilor sovietici". Moş Gerilă de la Sibiu Şcoala Mixtă 5 este şi un cadru de nădejde: el "dă sfaturi ca în noul an să înveţe mai bine, deoarece astfel ei aduc aportul lor la lupta pentru pace". La finalul serbării, elevii promit că "vor scrie colegilor lor din Moscova cum au petrecut şi le vor mulţumi pentru sfaturile date".

Moş Gerilă controlor prin magazinele comerţului socialist şi prin fabrici

Moş Gerilă şi Pomul de iarnă şi-au continuat cariera de superstaruri pe toată perioada socialistă. În 14 decembrie 1955, Moş Gerilă, transformat de dragul epicului acţiunii în "Bătrânul an 1955", făcea pe controlorul de calitate prin magazinele comerţului socialist sibian. El se uimeşte singur cu cât au scăzut preţurile la jucării, cărţi şi haine. Prin fabrici, el trage cu ochiul la listele cu muncitori stahanovişti de la "Elastic", dar e alungat de la fabrica "Olga Bancic“ pentru că muncitorii de acolo deja lucrau încă din octombrie pentru noul an 1956. Morala e că "Moş Gerilă poate veni liniştit. Are de toate. Şi va avea şi mai multe. Cînd întreprinderile comerciale din oraş, cu ajutorul fabricilor şi uzinelor, vor ridica micile căsuţe ale orăşelului copiilor, cînd bradul de anul nou va lumina din toate becurile şi steluţele, copii s-or strînge în jurul lui Moş Gerilă cîntînd şi chiuind, iar el, cel care a fost primit la fel de bine ca şi urmaşul său 1956, el Bătrînul an 1955, va dispare încet, nevăzut de nimeni".

În 1969, aşa cum scrie în articolul "O oră cu… Moş gerilă" publicat pe 4 decembrie în Tribuna Sibiului şi semnat de Marin Niţă, moşul avea din nou fiţe de inspector: constata că la aprozare e mai multă bere decât la "Împăratul Romanilor", că iarna e mai multă îngheţată decât vara, că unul dărâma o sobă langă navetele cu lapte, că nu se găseau mănuşi decât de-un fel, că lipsea celofanul pentru ambalat şi cizmele, că Moş Gerilii din vitrine erau ba frumoşi ba urâţi, ba hidoşi ca într-o piesă de teatru de acum, "rănindu-ne fantezia şi tradiţia". Exemplu: "…La Librăria nr. 1, unde totul avea aspect sărbătoresc, fantezie şi bun gust. Era, de altfel, şi singurul loc unde Moş Gerilă şi-a recunoscut oarecum chipul. Pe vizavi, la magazinul de confecţii pentru copii, "Licurici", o dandana nemaiîntîlnită. Imaginaţi-vă că din vitrină ne apostrofa o dihanie de 2 metri, cu nas de hipopotam, împăiat, parcă, vrind să-l înfăţişeze pe Moş Gerilă. (…) La „Poşeta“, în vitrine, încă două năzbîtii, cu mustăţi ca nişte aripi şi cu volănaşe, voiau să simbolizeze pe acelaşi Moş Gerilă condamnat de gusturile şi fanteziile calice ale unora.(…) Am vrut să trecem şi pe la alte magazine, dar Moşul m-a tras de mînecă. Mi-a spus cîteva vorbe pentru cei ce îi pociseră chipul şi pentru bunii comercianţi, cum ar fi cei de la „Universal“, unde mănuşi îmblănite nu se găsesc de o lună… şi s-a pierdut în mulţime".

Tot în 1969, casele pionierilor din Sibiu şi Mediaş se transformau în "Case ale lui Moş Gerilă", "în cadrul cărora se vor desfăşura activităţi din cele mai diverse".

O carieră de succes până în 1989

Cariera de succes a lui Moş Gerilă continuă şi în 1973, când pe 18 decembrie, Tribuna Sibiului întreba "Cum v-aţi pregătit, tovarăşi din comerţ?" pentru că deja era "anotimpul cadourilor şi al umbletelor lui Moş Gerilă". La întrebări au răspuns atunci Constantin Boieriu, directorul I.C.S. Mărfuri Industriale Sibiu şi Gheorghe Dăncilă, director comercial la I.C.R.T.L. Evident că totul era, vorba aia, super, deoarece "datorită bunelor rezultate obţinute în aria producţiei materiale, conducerea partidului şi statului a hotărît să aloce 40 milioane lei pentru pomul de iarnă al copiilor noştri". Din "darurile" Partidului via ICSMI şi ICRTI via Moş Gerilă avem "14.000 perechi ciorapi de copii, 5 200 ciorapi supraelastici, 500 ştrampeli, 1.600 pijamale, 11.000 perechi chiloţi pluşaţi, 2.300 căciuliţe din P.N.A., 5.500 fulare tot din PNA., 7.800 rochiţe, 31.000 cămăşi pentru copii, 6.300 papuci de casă, 5.000 perechi ghete diferite, 10.000 cămaşuţe baby, 1.500 pantofi box pentru copii . Sşai mai pus în vânzare 4.000 pungi cu cadouri în valoare de 10-300 lei.

În 1984 încă se mai serba "pomul de iarnă" iat Moş Gerilă era încă în puteri, venind la "copiii constructorilor" unde a intrat în şantiere, la "copiii muncitorilor" pentru care a intrat in întreprinderi, iar "pentru alţi copii" a fost în cabane, sau "a deschis porţile şcolilor, ale caselor de cultură, cluburilor, căminelor culturale". Nu lipseşte nici inevitabilă propagandă, cântată pe alte note decât cele de slavă Uniuniei sovbietice şi tovarăşului Stalin, "părintele copiilor din întreaga lume". Acum se slăvea mai prin jurul casei: Partidul şi Statul. "An de an desaga acestui iubit personaj care anunţă Anul Nou devine tot mai bogată — expresie a grijii permanente a partidului si statului nostru faţă de cele mai tinere vlăstare ale tării. In acest sens o cifră este edificatoare: peste 177 milioane lei — cu 30 milioane lei mai mult fată de anul trecut — au fost alocate de stat pentru darurile copiilor tării. O cifră în care s-au regăsit si pachetele si darurile pentru copiii noştri".

În 1988, pe 29 decembrie apărea "Copiii patriei frumoşi" care, sub semnătura Gabrielei A. Stuparu, ne introducea în atmosfera de '80 a săărbătorii Păomuluid e iarnă. Mai pe tradiţie, fără sovietisme şi chiar fără rpea multă propagandă. Sărbătoarea Pomului de Iarnă rămâne o "Minunată sărbătoare a copilăriei fericite (..) cînd în faţa unui brad împodobit asculţi respiraţia zecilor de copii emoţionaţi care îşi aşteaptă intrărea în scenă". În continuare se prezintă o serbare a Pomului de Iarnă de la Grădiniţa de Copii Nr. 33 din Sibiu ştiu că pot schimba orice în sărbătoare. Interesant este cum,d e data aceasta, se pretinde că "Pomul de iarnă" (şi implicit Moş Gerilă) sunt sărbători tradiţionale româneşti, vechi din moşi-strămoşi, nu aduse în 1948 de propagandiştii şcoliţi la Moscova. "Serbarea pomului de iarnă pe care au prezentat-o în faţa părinţilor demonstrează o dată în plus trainica lor legătură cu obiceiul pămîntului". La fel, în serbare, tradiţia se îmbina cu politicul, cu care se şi bate cap în cap: avem "un grup de colindători" dar se recită şi popezii "scrise, anume pentru ei în cinstea apropiatei sărbători de la 30 Decembrie" şi poezii pentru, normal, Moş Gerilă. Avem chiar şi una dintre primele menţionări ale "magiei sărbătorilor": "Sala de clasă este acum cuprinsă de vrajă (sl. ns), cu lumînări aprinse şi gutui coapte la ferestre."

Pomul de Iarnă a supravieţuit până prin 2007

Pe 5 noiembrie 1989 apare, în Tribuna Sibiului, una dintre ultimele menţionări ale serbării "pomului de Iarnă" ca sărbătoare oficială. Pe 5 noiembrie, în articolul "Preocupări pentru continua perfecţionare a activităţii", suntem informaţi despre cunoscuta cooperativă "Tehnica Nouă" din Sibiu care a realizat, printre multe alte chestii, "ornamente pentru pomul de iarnă (cu destinaţie SUA)". Care SUA nu ştiau că ornamentele sunt pentru "pomul de iarnă" şi le foloseau pentru "Christmas Tree", pomul de Crăciun.

Paradoxal, Pomul de Iarnă a supravieţuit ca denumire până mult după readucerea Crăciunului cel Real, al Naşterii Domnului, în "legalitate". Pe 28 decembrie 2004 aflăm din Tribuna că la Cercul Militar va avea loc "Serbarea pomului de iarnă" pentru familiile celor ucişi în 1989. La "pomul de iarnă" va fi prezent însă Moş Crăciun, "cu cadouri pregătite din timp".

Chiar şi în anul "european" 2007, pomul numit "de iarnă" ca să nu fie de Crăciun, a apărut în suplimentul "Tribuna de Nord". În care se relata despre o campanie umanitară, "Dar din Dar", a Centrului "Speranţa" din Mediaş. Aici sunt menţioonate, printre obiectele realizate de beneficiarii centrului şi expuse la Casa Schuller, "de la ornamente pentru pomul de iarnă şi până la unele lumânări splendide, realizate în atelierele proprii".

*

Spre bucuria noastră, a celor care am "prins" acele vremuri ciudate, bune-rele cum or fi fost (că ştiţi, nu ar exista "nostalgici" dacă ce e acum ar fi măcar mulţumitor faţă de ce era, dar aici e altă discuţie) surogatele Moş Gerilă şi celebrarea "pomului de iarnă" care doreau să ateizeze un popor întreg convingându-l că ori Crăciun, ori Ziua Republicii, tot sărbătoare e, au devenit doar subiecte de articole de genul acesta şi probabil, de studii mai serioase, pentru cine o avea chef. Şi chiar dacă de ceva vreme Crăciunul e atacat din nou în esenţa sărbătorii lui prin transformarea într-o chestie cu becuri, cadouri şi mâncare, scoţându-L, vorba americanilor, pe Christ din Christmas (de ce credeţi că avem X-mas? De drafgul prescurtării?), putem spune că suntem obişnuiţi. Au încercat şi alţii să ni-l socată din calendar ori să-l denatureze, dar nu au reuşit. Pentru că undeva dincolo de reni, hohpoho-uri, şlagre internaţionale şi liste de shopping, noi avem în minte tot Naşterea Domnului.

Dar e bine să nu uităm, ca să vedem când se repetă istoria, cum unii au vrut să ne spele pe creier cu false sărbători. La mulţi ani!