A trecut finalul de an cu "nostalgiile" acelea cu "…de altădată" sau despre "cum era". Cum era Crăciunul sub comunişti. Cum erau revelioanele. Cum era la televizor. Cum era afară, cum era înăuntru. Cum era de bine sau cum era de rău. Cum Moş Crăciun devenea Moş Gerilă şi cum Ceauşescu a făcut rocada între cei doi. MAI multe poveşti care au de fapt aceeaşi temă: cum erau (şi) atunci deranjaţi unii de sărbătoarea Naşetrii Domnului şi cum au încercat, de atunci, să o ateizeze. Au încercat decenii la rând prin toate emtodele posibile şi tot nu au reuşit. Cum au încercat? Vom vedea în cele ce urmează.

Sărbători cu trei "moşi" ale perioadei comuniste

Copiii din perioada orânduirii socialist-comuniste – "cea mai dreaptă şi mai bună dintre orânduiri" erau mai speciali decât copiii altor orânduiri, mai vechi, mai noi sau mai ne-socialiste. La ei, în decembrie, veneau cu daruri trei Moşi. Primul era Moş Nicolae, cu dulciuri în ghetuţe şi tradiţionala jordiţă "dacă nu eşti cuminte", care sosea în seara de 5 decembrie. Urma apoi, pe 24 decembrie, şi cam în ilegalitate, Moş Crăciun, cu daruri mai consistente, puse sub Pomul de Crăciun. Apoi venea un ciudat "Moş Gerilă", pe care ţi-l băgau pe gât de la vârsta de grădi' până la cea la care nu mai credeai în moşi şi care, sincer, te cam zăpăcea. Era un moş foarte ciudat. Nu era nici Nicolae, nici Crăciun. Erai silit să înveţi poezii pe dinafară pentru el sau să-i cânţi cântece. Apărea doar în cadru festiv organizat, la şcoală sau la grădi sal la o sală de spectacole, ba pe 30, ba pe 31 decembrie. Atunci şi acolo îţi dădea daruri care de obicei nici nu le cereai, nici nu îţi plăceau şi nici nu erau mare lucru. În plus, tot de la Moş Gerilă, (ca să ţi se sporească mai mutl confuzia) părinţii tăi veneau pe 31 decembrie-zi normală de lucru cu inevitabilul coşmar "bă, care faceţi de serviciu de Revelion? – cu o pungă în care se aflau chestii care îţi plăceau cumva: o portocală, o ciocolată "amăruie", nişte napolitane "Frutti" sau de alt fel, o "Delicia", o tabletă de glucoză cu arome şi 2-3 bomboane de pom. Poate şi două Eugenii. Uneori o cărticică de copii, o căciuliţă sau un fular. Ideea era că acasă nu exista niciun Moş Gerilă.

Eram setaţi încă de atunci pe o viaţă dublă, una reală, acasă sau cu prietenii, alta oficială, în public. Copiii recitau lui Moş Crăciun poezii despre Moş Crăciun, şi cântau în faţa bradului, împreună cu părinţii, colinde despre Moş Crăciun, Pruncul Iisus sau cei trei crai de la Răsărit. La serbări, o dădeai pe "informaţiile din surse oficiale": poezii şi cântece cu şi de spre Moş Gerilă, săniuţe, iepuraşi, angajamente că vei fi harnic, cuminte şi vei lua doar 10.

1947 – ultimele zile ale Crăciunului ca sărbătoare creştină

Amintiri ca amintiri, dar ne-ar interesa şi ceva mai concret decât veşnicele amintiri. Ca de exemplu când a fost momentul în care Crăciunul-Naşterea Domnului a fost trecut la index şi din sărbătoare a devenit "zi normală de lucru". Nouă ne-a ieşit că ultimele zile de Crăciun-sărbătoare au fost în decembrie 1947. Pe vremea aceea, comuniştii acaparaseră puterea prin abdicarea forţată pe 30 decembrie a Regelui Mihai I şi instaurarea, pe repede înainte, a Republicii Populare Române. Dar, până la apariţia regimului "popular", încă mai era loc de Crăciun. Ba îl serbau chiar comuniştii, probabil scrâşnind din dinţi şi promiţând răzbunare.

Crăciunul, în 1947, era pomenit ca atare chiar şi în oficiosul comunist "Scânteia", de unde nu lipseau ştirile pe această temă. De exemplu, pe 15 decembrie 1947, aflam că "pe timpul vacanţei Crăciunului", Subsecretariatul de Stat al Educaţiei Tineretului din componenţa Ministerului Educaţiei Naţionale organiza, la Predeal, "o tabără şcolară de ski, rezervată elevilor şi elevelor şcoalelor secundare din Capitală". Pe 16 decembrie, regimul comunist dar cu rege în frunte, îşi arăta generozitatea: O delegaţie combinată CGM (Confederaţia Cenerală a Muncii – sindicatul comunist) şi UTM (Uniunea Tineretului Muncitor- fostul şi viitorul UTC) a venit la Chivu Stoica, director general al CFR, pentru a cere şi obţine, "cu prilejul sărbătorilor Crăciunului", o reducere "pentru toţi ucenicii din întreprinderi cari vor să petreacă sărbătorile cu familiile lor".

Crăciunul 1947 se pare că venea cu (ceva) plin pentru populaţia terorizată şi sărăcită a României. Tot pe 23 decembrie 1947 aflăm că "În ajun de Crăciun/Preţurile din pieţe au intrat în zodia racului…". Adică pe lângă faptul că "Au apărut mărfuri multe şi variate, de calităţi ce până acum nu puteau fi văzute de toţi muncitorii", Crăciunul 1947 "e primul Crăciun de după război care vine cu unele scăderi de preţ". Afli chiar că s-a sărbătorit Crăciunul şi la Institulul de Cultură Româno-Sovietic. OK, ca şi acum, după cum se observă, se evita pronunţarea numelui real al sărbătorii, "Naşterea Domnului", preferându-se mai a-religiosul "Serbarea Pomului de Crăciun". "Serbarea s-a încheiat cu un reuşit program artistic, organizat de secția Uniunei Naţionale a Studenţilor Români din Institutul de Cultură Româno-Sovietic", titra Scânteia.1947 a fost şi anul în care s-au marcat şi ultimele zile libere cu ocazia Crăciunului. Într-un articol cel puţin amuzant, Scânteia anunţa cu întârziere (pe 28 decembrie) că "întreprinderile, magazinele şi pieţele" sunt închise în "primele două zile de Crăciun". La fel de Anul Nou şi Bobotează:

1948: Crăciunul, prilej de slavă noului regim şi element al luptei de clasă

Anul următor, 1948, a fost unul de tranziţie: naţionalizări, desfiinţări, realizat liste negre cu duşmani şi uneltitori, întărirea puterii Partidul Muncitoresc Român. Au fost legalizate şicanele aduse credinţei creştine: religia eliminată ca materie de predare, interzicerea slujbelor în spitale şi armată, suprimarea majorităţii publicaţiilor bisericeşti. Credinţa în România nu a devenit totuşi, interzisă ca în URSS-ul timpuriu, dar a fost sabotată de atunci până acum, acuzaţiile de "obscurantism" şi "misticism" fiind la ordinea zilei. Aşa că şi Crăciunul a fost desfiinţat ca sărbătoare publică şi oficială chiar dacă uneori denumirea lui mai era invocată, pe ici pe colo, ca reper calendaristic..

Ultimul Crăciun oficial a fost sărbătorit, recunoaşte oficiosul PMR, "mai bine decât în anii trecuţi". Pe 1 ianuarie 1948, a treia zi de republică populară aflăm că "Sărbătorile Crăciunului 1947 au trecut, cu zile de odihnă pentru unii, cu prilej de petrecere pentru alţii, dar la toţi cu tradiţionalele sărmăluţe şi alte mâncăruri, udate cu mai multă sau mai puţină băutură".

Şi nu doar atât. Crăciunul a fost altfel, graţie regimului popular. În primul rând, că s-a pus capac "speculanţilor" din comerţul privat: "Nu mai departe decât acum un an, în ajun de sărbători, speculanţii îşi frecau mâinile şi ochii le străluceau în faţa mormanelor de milioane adunate. Prăvăliile de alimente erau pline, dar numai cu sticle de şampanie, nisetru, icre negre, iepuri şi alte trufandale. În pieţe sufla vântul printre tarabele goale, în schimb în blocuri, la clientela "aleasă”, mişunau furnizorii, care procurau cu "mari sacrificii": ouă, brânză, carne de porc, mezeluri, unt, făină, etc. Preţurile se urcau vertiginos, ca mercurul termometrului în zile de Cuptor. La "Mon Jardin”, la "Arizona”, la "Dorul Ancuţei" şi în alte localuri de lux, se pregăteau stive de alimente şi băuturi care urmau să fie devorate de profitorii speculei şi ai "iniţiativei particulare" care plăteau oricât. Aşa a fost atunci… Altfel a fost anul acesta în toate colţurile Bucureştiului, la magazinele de coloniale şi delicatese, rafturile nu mai erau pline cu "Sodil" (un fel de detergent, n.n.), scobitori, sau unsoare pentru ghete, ca în trecut; în locul lor ieşiseră la lumină păsările, ouăle, brânza, untul şi atâtea altele. În pieţe, porci cu toptanul, vii sau tăiaţi, fructe multe, gâşte, curcani şi găini, ouă, brânzeturi, într’un cuvânt de toate. Preţurile, ca niciodată în ajun de Crăciun, la unele articole s’au menţinut iar la foarte multe – de necrezut – ele au scăzut".

Apologia magazinelor de stat

Evident că această transformare în aprovizionarea populaţiei nu a fost nici întâmplătoare, nici ca rezultat al schimbării de atitudine al comercianţilor particulari. Ci graţie activităţii noului regim. "Ele sunt primele rezultate ale activităţii Ministerului Industriei şi Comerţului, care, pe lângă măsurile privind mărirea producţiei agricole şi industriale, pentru controlul permanent al circulaţiei mărfurilor, a iniţiat şi a tradus in fapt comerţul de Stat. Prin crearea primelor magazine de Stat, Piaţa 7 Noemvrie, "6 Martie” şi "Bucureşti”, aprovizionarea Capitalei nu a mai fost lăsată la cheremul "iniţiativei particulare” pe care o cunoaştem îndeajuns. Se observă aici o pregătire a populaţiei pentru viitoarea naţionalizare, prin demonizarea producătorilor şi comercianţilor particulari, socotiţi, TOŢI, singura cauză pentru lipsurile şi preţurile mari ale pieţei.

Crăciunul devenise şi un element al logisticii folosite în lupta de clasă. De exemplu, în acelaşi articol, cu un titlu care să-l priceapă tot proletarul: "Cei ce muncesc pot spune: "Am petrecut de sărbători mai bine decât în anii trecuţi" – Primul Crăciun deosebit de celelalte", semnat de R. Florin şi Victor Rusiu, apare un muncitor, Nicolae Bucurescu, exemplu tipic al "clasei muncitoare" a vremii: strungar la atelierele Griviţa CFR Olt, însurat, trei copii, comunist. Care la Crăciunul anterior (1946) "abia a isbutit să încropească o masă săracă şi puţină: adică 2 kg de carne de porc, 2 kg de carne de vacă şi 15 kg. cartofi. "Acum am întâmpinat sărbătorile cu masa îndestulată. Acum, am avut posibilitatea și ne-am făcut din plin aprovizionările de Crăciun, fiecare muncitor a avut came, pâine și vin la masă. Eu, unul, am avut în casă 12 duble porumb, 100 kgr. ceapă, 50 kgr bulion, 100 kgr. varză și un porc de 110 kgr. Fireşte şi vin". Aceasta pentru că, prin grija guvernului popular, "n’am mai fost la cheremul speculanţilor" şi care prin măsurile aceluiaşi guvern, "oamenii muncii au putut să-şi facă aprovizionările".

Un alt tovarăş, Mogoş Radu, şi el muncitor "la turbine", completează acest "Trio Formidabili" care slăvea noua orânduire: "Când s’a mai pomenit vreodată tovarășe, (…) ca în ajunul sărbătorilor preţurile sa scadă? Încă odată ne-am putut da seama cât de înţeleaptă şi de hotărîtă este politica economică a guvernului nostru" Şi ca să dea bine la CV, tov. Mogoş o ia şi nominal: "Bine le-a venit de hac, tovarăşul Gheorghiu-Dej și tov. Vasile Luca, speculanților"…

Ultima menţionare a Crăciunului ca sărbătoare apare în decembrie 1948 când, pe 17, Prefectura Poliţiei Capitalei dă "dispoziţiuni în vederea colindelor de Crăciun şi Anul Nou". Astfel, se aducea la cunoştinţă "celor interesaţi în vederea colindelor de Crăciun şi Anul Nou" că, exceptând copiii, se poate colinda doar cu autorizaţie.

Crăciunul, doar un reper calendaristic de domeniul trecutului

Anii următori, menţionarea Crăciunului era folosită mai mult ca reper calendaristic sau ca reper social pentru viaţa grea din trecut.

De exemplu, pe 7 ianuarie 1949, Crăciunul era un etalon pentru măsurarea spargerii normelor. În articolul "Înainte, pentru îndeplinirea şi depăşirea Planului! În întrecerile socialiste, tinerii de la "Vulcan" realizează, alături de vârstnici, însemnate depăşiri de norme", un tânăr muncitor, Mocanu Ion, "băiat de la ţară" şi veteran al şantierului de la Bumbeşti-Livezeni, spune că "în săptămâna dinaintea Crăciunului, echipa noastră a depăşit norma cu 75%.

Crăciunul mai e pomenit şi spre slava lui I. V. Stalin. În poezia Mariei Banuş, "Vatra inimii" publicată în 12 decembrie 1949, un muncitor, atunci când "Crugul anului se pleacă/Spre Crăciun cu promoroacă", vine de la lucru acasă iar la masa de sărbătoare, ia o cană cu vin şi rosteşte: "Cana asta o închin/Pentru el, pentru Stalin”.

Moş Crăciun devine proletar, apoi dispare treptat

Odată cu dispariţia Crăciunului, era normal să dispară şi tradiţionalul Moş Crăciun. În 1947, de exemplu, încă mai apărea, pe ici pe colo, de exemplu în povestirea satirică "Visul lui Moş Pandele", apărută pe 27 decembrie, în care un portar de la Uzina "Ciocanul" visează cum moşul se plimbă prin hale şi discută cu utilajele despre îngrijirea sau ne-îngrijirea lor, despre ordine sau dezordine, ca să vadă "cine merită" daruri.

Acelaşi Moş Crăciun se pregătea, pe 28 decembrie 1947, să devină un bun cetîţean al viitoarei proaspete Republici Populare Române. Şi se afla destul de "în cărţi" atâta vreme cât are o înteragă pagină dedicată în "Scânteia". Pagina "Ce aduce Moş Crăciun". Primează aici caricaturi cu explicaţii sub formă de epigrame. Sunt înfieraţi ori eroi negativi de la noi, ori duşmani de clasă şi politici din exterior.

28 decembrie merchează şi o transformare al Moş Crăciunului tradiţional în cu totul altceva, mai updatat, mai evoluat. În articolul "Duminică la Scala, din Pomul de Crăciun al Muncii, au primit prermii cei mai buni răspânditori ai "Scânteii"" aflăm că la festivalul Asociaţiei "Prietenii Scânteii" din sectorul Galben", ce a avut loc la cinematograful "Scala“, a venit şi Moş Crăciun. Era "cu totul altul decât "tradiţionalul" Moş Crăciun" şi "a coborît (…) printre oamenii muncii, răsplătindu-i pentru strădaniile lor de a pune fm cât mai multe mâini ascuţita armă de luptă a Partidului Comunist Român, "Scânteia".

Şi la Sibiu dispare Crăciunul

La Sibiu, ultimele menţionări în presă ale Crăciunului ca sărbătoare sunt în 1948. Întro reclamă de pe 19 decembrie din ziarul "România Viitoare" apare o reclamă a magazinului "La Jucăria", de pe str. Faurului Nr. 15 care "vă oferă jucării de Crăciun pt. copii la preţuri reduse".

Aşa a pierit Crăciunul din viaţa publică oficială a românilor. Cum a apărut Moş Gerilă şi cum pomul de Crăciun a devenit pom "de iarnă", data viitoare (va urma).