Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții” (ediția de primăvară 2023), la Bradu

Acasa >

Articol

Duminica trecută, satul Bradu a găzduit o nouă ediție de primăvară a Festivalului „Țara Oltului în Produse și Tradiții”, organizat de Primăria și Consiliul Local al orașului Avrig, împreună cu Asociația Crescătorilor de Animale Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De la orele dimineții până după amiaza târziu, la standurile special amenajate s-au oferit spre comercializare o gamă variată de produse (răsaduri, produse din carne, brânzeturi și produse lactate, miere și produse apicole, pită de casă, prăjituri și produse de panificație, costume populare și diverse alte obiecte vestimentare, conserve din fructe și legume, gemuri, dulcețuri, băuturi spirtoase, vin și bere artizanală, obiecte de decor, produse pentru gospodăriile tradiționale și agricultura rurală, diferite preparate gastronomice gătite la fața locului etc), toate acestea reprezentând rodul muncii oamenilor gospodari din zonă.

Au participat producători din localitățile aparținătoare orașului Avrig dar și invitați din multe alte localități ale regiunii, calitatea deosebită a produselor oferite spre vânzare, precum și gama variată a acestora, constituind atuurile datorită cărora organizatorii au reușit să atragă un număr impresionant de vizitatori.

Și oferta cultural – folclorică a festivalului a fost la fel de variată, grupuri vocale, ansambluri de dansuri, soliști vocali și instrumentiști oferind participanților momente artistice de certă valoare, răsplătite cu aplauze și ovații sincere. Și-au adus contribuția la realizarea programului artistic ansamblurile folclorice “Mlădițe” (de la Liceul Tehnologic Mârșa), „Doruleț” (din Racovița), “Călușarii” (din Rășinari), “Purtata Avrigului” și soliștii Sara Stoișor, Adina Drăghici, Andra Esca, Diana Baltag, Aurelian Negrea, Bogdan Boeriu, Alina Petrescu, Ileana Conțiu, Felicia Mitrea, Maria Farcaș, George Farcaș și Maria Dan Păucean.

O nouă ediție a festivalului se va desfășura în toamna acestui an.

D.F.

24 aprilie 2023 la 06:12

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 58 minute
Primăria Sibiu demarează o nouă etapă de înregistrare GRATUITĂ a terenurilor în cadastru și cartea funciară, în cartierul GUȘTERIȚA
O nouă sesiune anuală de înregistrare gratuită a terenurilor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 oră
(ACTUALIZARE) Cinci elevi de la ”Brukenthal” au ajuns la spital acuzând mâncărimi la nivelul feței
În urma evaluării medicale complete, 5 copii cu vârste de 13 și 14 ani, care prezentau simptome de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(FOTO) Sibienii de la PUMA, pe podiumul de premiere, la Sarajevo. România este campioană europeană la taekwon-do ITF
Cu 13 medalii de aur, 9 de argint și 22 de bronz, România a devenit campioană continentală de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Fosta Școala de Aviație din Mediaș se transformă în Centru Comunitar Medico – Social
Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a participat în prima zi a acestei săptămâni la recepția finală a obiectivului...
Actualitate
2 min de citit