A VI-a ediţie a tradiţionalului festival de folclor "Rara de la Retiş" a fost deschis de îndrăgita solistă Maria Lia Bologa, iniţiatoarea acestuia, care a urcat pe scenă împreună cu ceata de jucători retişeni.
În alocuţiunea sa, Lia Bologa a evocat anii în care i-a întâlnit prima dată pe retişeni, când le-a aflat tradiţiile şi jocurile populare şi a fost impresionată de jocul ficioresc, Rara. I-a felicitat pe organizatori pentru realizarea celei de a VI-a ediţii a acestui festival, menit să păstreze şi să promoveze patrimoniul cultural al Văii Hârtibaciului.
În aceeaşi notă a vorbit şi Marcel Părău, reprezentant de seamă al folclorului hârtibăcean, îndrăgostit de Retiş şi iubit de retişeni. Cei doi interpreţi, reprezentativi pentru zona Valea Hârtibaciului, au încântat publicul, fiecare cântând alături de ceata jucătorilor retişeni.
Este de remarcat faptul că grupului de veterani din ceata de jucători li s-au alăturat patru tineri, semn bun pentru continuitatea tradiţiilor.
Spectatorii s-a bucurat şi de dansurile populare prezentate de elevii de la Şcoala Generală din Brădeni, pregătiţi de prof. Ioan Sârbu.
Ansamblurile Casei de Cultură "Ilarion Cocişiu" au fost prezente şi de această dată la festival, oferindu-le spectatorilor frumoasele şi spectaculoasele jocuri populare de pe Valea Hârtibaciului şi nu numai.
În ceea ce priveşte cântecele populare, acestea au fost dăruite cu generozitate de grupul vocal "Flori Hârtibăcene" pregătit de prof. Doina Părău, care au cântat şi în grup şi solo, apoi de Claudia Mihăilă şi Tin Vasilescu, acompaniaţi de jucătorii de la Casa de Cultură cu învârtite şi jiene, realizând pe scenă atmosfera de la jocul satului.
O prezenţă frumoasă pe scenă a fost prezentatoarea spectacolului, Marinela Suciu, care, împreună cu soţul ei, Florin Suciu, a prezentat un bogat repertoriu de cântece de joc şi de petrecere, ca şi soliştii Rusan Nicolae, Teodora Borcea şi Sonea Adrian.
De o primire deosebită s-au bucurat interpreţii Sebastian Stan şi Mioara Greavu, care au confirmat aşteptările publicului, oferindu-i un spectacol deosebit cu multe cântece de joc care au adus pe scenă o mulţime de tineri care s-au bucurat jucând pe ritmul cântecelor prezentate.
Până la acest moment Festivalul "Rara de la Retiş" a confirmat scopul realizării acestui eveniment, menit să păstreze şi să promoveze folclorul autentic, cântecele şi jocurile populare, parte a tezaurului cultural al poporului român.
Prezenţa unui interpret de manele, Jador, la acest eveniment cultural, înconjurat de un grup de paznici foarte bine dotaţi fizic, pentru a-l apăra de nu ştiu ce primejdie, s-a potrivit ca nuca în perete. Un cântăreţ de manele, oricât de apreciat ar fi de iubitorii acestui gen, nu are ce căuta într-un spectacol folcloric realizat într-un sat în care cântecul şi jocul popular românesc sunt sfinte pentru spiritul celor ce trăiesc în locul în care s-a născut veşnicia. Festivalul a fost organizat de Primăria Brădeni, prin programul "Educaţie şi Cultură în comuna Brădeni" şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu.