Centrul Cultural „Ion Besoiu” va găzdui, timp de două zile, Festivalul de Dans „Hugo Wolff”. Organizat de Casa de Cultură a Studenților, pe scenă vor urca, în 24 și 25 octombrie, dansatori din Iași, Timișoara, Cluj, Craiova.
„Casa de Cultură a Studenților din Sibiu vă invită în perioada 24-25 octombrie la Festivalul de Dans „Hugo Wolff”. Evenimentul este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2024.
Pe parcursul celor două zile de festival, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, vor evolua membri ai companiilor de dans din diverse centre universitare precum Iași, Timișoara, Cluj, Craiova. Fiecare companie de dans va prezenta mini-spectacole concepute cu pasiune, creativitate și originalitate, transformând competiția într-un spectacol al diversității culturale și artistice.
În deschiderea festivalului va fi prezentat spectacolul „Clipe de Luciditate”, o producție semnată de regretatul Hugo Wolff, care continuă să inspire prin viziunea sa artistică. Spectacolul oferă publicului o experiență intensă și captivantă, punând în scenă emoții profunde, zbuciumul interior și dorința de transformare, totul printr-o coregrafie spectaculoasă și o coloană sonoră impresionantă. Muzica va fi interpretată live de artiști coordonați de Casa de Cultură Alba Iulia.
Festivalul „Hugo Wolff” aduce în scenă nu doar frumusețea dansului, ci și un mesaj social profund, punând accentul pe lupta împotriva violenței și adicțiilor. „Clipe de Luciditate” folosește dansul ca limbaj universal pentru a reda povestea zbuciumului interior și a luptei împotriva nedreptății, un adevărat manifest artistic care transformă fiecare emoție în mișcare și grație”, au transmis organizatorii.
Programul celor două zile de eveniment începe la ora 19.00. Accesul publicului este liber.
Sursa foto: facebook Primăria Municipiului Sibiu
(I.D.)