Articol
IPJ Sibiu informează că polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut, miercuri, o femeie în vârstă de 41 de ani din comuna Sadu, cercetată penal pentru săvârșirii infracțiunii de furt.
Femeia este bănuită că, la data de 11 februarie, în jurul orei 10, aflându-se în locuința unei femei din comuna Sadu pentru a presta servicii cosmetice, ar fi pătruns în baia casei de unde ar fi sustras mai multe bijuterii, în valoare de 2.000 de lei. Femeia ar fi valorificat bijuteriile în aceeași zi, printr-o casă de amanet.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.