FC Hermannstadt și-a pus avocatul la muncă după ce brazilianul Castro e pe cale să semneze cu altă echipă! ”Nu l-am văzut la față”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Managerul sportiv Radu Neguț a vorbit despre transferul lui Manuel Castro, care și-a pus semnătura pe contractul cu FC Hermannstadt, după care nu s-a prezentat nici la reunirea lotului, nici în cantonamentul de la Bolu. Oficialul grupării de pe ”Municipal” a susținut că deja a fost consultat avocatul clubului pentru a fi luate măsuri împotriva brazilianului, atacantul fiind tentat să dea curs unei alte oferte, superioare din punct de vedere financiar, din zona Golfului.

”E un caz aparte. Nu a venit deloc, nu că nu l-am văzut la față. A semnat cu clubul nostru, apoi a primit o altă ofertă, nu știu să vă zic exact de unde. Ideea este c-a primit o altă ofertă și nu vrea să mai vină. Cazul a fost preluat de avocatul clubului, vom vedea în ce fel se vor desfășura lucrurile. El este un jucător care are un contract semnat. Mai multe nu pot să spun, vom vedea ce demersuri se vor face pe cale legală și ce va urma pentru că este un caz aparte, dar în fotbal ne lovim de multe lucruri neprevăzute uneori”, a spus Neguț pentru pagina oficială de Facebook a clubului.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
30 iunie 2024 la 14:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit