Articol
FC Hermannstadt ocupă penultimul loc într-un clasament neoficial al meciurilor disputate numai în acest an, în campionat, de echipele din Superligă. Sibienii încă n-au câștigat niciun meci în 2023 și au doar două puncte, obținute în urma remizelor de pe teren propriu cu FC Argeș (1-1) și UTA Arad (0-0).
Mai râu decât ”alb-roșii” stau doar cei de la FC Voluntari. Ilfovenii au pierdut toate cele cinci meciuri disputate în noul an și au zero puncte, iar scaunul antrenorului Liviu Ciobotariu se cam clatină.
Doar două echipe au reuşit să nu piardă niciun meci din cele cinci disputate în acest debut de an, Chindia Târgovişte şi CS Mioveni. Ambele au câte două victorii şi trei egaluri, însă niciuna nu se află pe podiumul ineditei ierarhii pe 2023.
Cea mai în formă echipă este FC Botoşani, moldovenii făcând parte dintr-un pluton fruntaș d epatru formații care au același număr de puncte (10). Diferența o face golaverajul, Botoșaniul având 10-4, cu +2 față de următoarea clasată, FC ”U” Craiova 1948. Tot 10 puncte din 15 poibile au obținut, în 2023, FCSB și Farul Constanța.