Articol
FC Hermannstadt și-a întărit ofensiva cu un atacant cu mare experiență. Gabriel Iancu tocmai s-a despărțit de FC ”U” Craiova 1948 și va îmbrăca tricoul echipei sibiene până la finalul acestui sezon.
În vârstă de 28 de ani, Gabi Iancu are în palmares patru titluri de campion național cu FCSB și Viitorul Constanța precum și alte patru trofee naționale, două Supercupe, o Cupa României și Cupa Ligii. În plus, atacantul a fost golgeterul Ligii 1, fosta denumire a Superligii, în sezonul 2019/2020.
În actualul sezon, Gabi Iancu a marcat două goluri și a dat un assist pentru echipa din Bănie, unde a fost împrumutat de rușii de la Akhmat Grozny.
La FC Hermannstadt, Iancu va purta tricoul cu numărul 9, cel rămas liber după plecarea lui Ioan Hora, în iarnă.
Anunțul transferului a fost făcut de clubul sibian pe pagina oficială de Facebook.
”Gabi Iancu a semnat un contract valabil până la sfârșitul acestui sezon cu AFC Hermannstadt. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani are un palmares impresionant: 4 campionate câștigate cu FCSB (3) și Viitorul Constanța, o Cupa Ligii și o Cupa României cu FCSB și două Supercupe cu FCSB și Viitorul Constanța. Gabi Iancu a fost golgeterul primei ligi de fotbal a României în sezonul 2019/2020 (18 goluri), când evolua pentru Viitorul Constanța. Fotbalistul format la Academia Hagi a strâns 4 selecții pentru echipa națională de fotbal a României, dar și alte 8 prezențe pentru reprezentativa U21, pentru care a înscris de două ori. Gabi Iancu este cotat la suma de 700.000 euro pe site-urile de specialitate, iar pe CV-ul său se mai regăsesc echipe ca Viitorul Constanța, FCSB, Karabukspor (Turcia), Termalica (Polonia), FC Voluntari, Dunărea Călărași, Akhmat Grozny (Rusia), Farul Constanța și FC ”U” Craiova 1948, echipă pentru care a bifat 15 prezențe în prima parte a acestui sezon, înscriind două goluri și oferind o pasă de gol”, a anunțat FC Hermannstadt pe rețeaua de socializare.
Controverse în privința salariului jucătorului
Clubul sibian a venit cu o precizare în privința salariului lui Gabi Iancu după ce Gazeta Sporturilor ar fi scris că, pe surse, s-ar fi aflat că atacantaul ar urma să primească 7.000 de euro pe lună.
”Referitor la unele aspecte vehiculate astăzi (n.a. luni) în mass-media cu privire la acest transfer, AFC Hermannstadt aduce la cunoștința publicului că toate detaliile financiare din contractul semnat de un fotbalist profesionist rămân confidențiale. Chiar și așa, la fel ca în celelalte transferuri făcute de clubul nostru, putem spune că și în cazul de față salariul lui Gabi Iancu se încadrează în ceea ce putem noi să oferim”, a notat clubul pe Facebook.