De când Sibiul ăsta tot o arde pe evoluţie, am asistat, cred spre sunt foarte sigur, la mai multe distrugeri decât în întreaga epocă a buldozerelor comuniste. Plus nişte valuri de "reabilitări" demne de o enciclopedie a lui "nu faceţi ca noi". Plus alte valuri de clădiri părăsite, lăsate să cadă singure, sub ochii complici ai autorităţilor, exact în centrul acela istoric de e pozat-filmat la şmecherie şi aroganţă, ba de sus, ba pe noapte oricum, numai ca să nu se vadă ce e de fapt prin zonă.

Ei bine, printre victimele "Noului Sibiu" este şi fosta cafenea "Ada-Kaleh" de pe Tribunei, care, săptămânile trecute, şi-a luat adio de la Sibiu şi sibieni, dându-şi (pen)ultima "suflare". Acum, acolo, e nimic pe partea dinspre Strada Lupaş şi o faţadă ca un decor de film prost înspre Tribunei. Asta a rămas din boemul loc numit  cafeneaua "Ada-Kaleh", unde puteai fi vecin de masă ori cu un milog de prin parcul Cetăţii, ori cu un instrumentist de pe la Filarmonică. În amintirea acestei clădiri, ofer paginile ce urmează.

Clădirea, aşa cum era

Actuala, pardon, fosta construcţie, adică peretele acela plus ce-o mai fi acum dincolo de el, are o istorie de invidiat, chiar dacă ea, construcţia, nu a fost clasată ca monument istoric, că de s-ar clasa toate cladirile care merită şi s-ar resepecta zona aceea protejată prin lege, poate am vorbi altfel despre Sibiu şi ar arăta mai omeneşte oraşul.

Pe aici, în Parcul ASTRA, trecea centura a III-a de fortificaţii, cu trei turnuri între Poarta Cisnădiei şi actuala stradă a Mitropoliei, după cum arată harta lui Giovanni Morando Visconti de la 1699. Pe acest loc a fost o casă mai veche, de la care au rămas (au rămas?) pivniţele medievale, boltite cilindric.

Clădirea (era să scriu "actuală", dar nu mai putem vorbi de aşa ceva) era cu două faţade, una înspre Tribunei la nr. 5 iar cealaltă spre Ioan Lupaş, la nr. 6. Era datată între a doua jumîătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX (partea dinspre Lupaş). 

Spre Tribunei, clădirea era compusă din subsol şi parter. Faţada era rămasă din vremea restaurantului Ada-Kaleh, cu trei intrări şi trei ferestre-vitrină, uşile fiind protejate de grilaje metalice. În dreapta – cum stăteai cu faţa la ea, cădirea mai avea o uşă de intrare prin gang, spre micuţa curte interioară. Uşa este realizată frumos, având feroneria originală şi se pare că va fi păstrată "as it was". În dreapta uşii, două ferestrele ornamentate "normal". Acoperişul e în două trepte cu trei lucarne model "ochii Sibiului". Spre strada Ioan Lupaş, clădirea care era a fost rezultatul unirii mai multor corpuri. Avea subsol, parter şi un semi-etaj în partea stângă. Dincolo de uşa în două canaturi, un exemplu superb de Art Nouveau, urmau două ferestre cu grilaj metalic relativ ornamental urmate la o distanşă mai mare, de o fereastră asemănătoare urmată, imediat, de alte două, la un nivel mai ridicat faţă de sol.

Gangul de intrare era pavat cu "plăci" (granit sau beton?), în stânga mai existând două uşi din lemn cu geam oval, având acelaşi model cu poarta plus o fereastră tot ovală.  Acoperişul era tot în două ape, cu aceleaşi trei lucarne "ochi". Pe acoperiş mai existau cel puţin trei hornuri din care unul cu "cocoş", un stâlp de alimentare cu electricitate şi o antenă tv Yagi cu cinci elemenţi.

De la "Bierhalle"-ul lui Slava şi "Stadtpark", la cafeneaua Ada Kaleh

Povestea acestei clădiri l-a aflat-o graţie cărţii lui Marian Bozdoc, "Istoria clădirilor comerciale ale Sibiului 1790-1990. Oraşul de Sus", apărută la Editura Honterus în 2021, unde este cea mai consistent istoric al destinaţiei clădirii, plus al proprietarilor săi. În casa "veche", de pe locul viitoarei construcţii a fost, între mijlocul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, prăvălia unui negustor român numit Constantin Petku, urmat de "Iohann Petka", probabil Ioan Petcu. Tot aici a locuit Andreas Mueller, săpunar.

Ca proprietari ai clădirii, veche şi nouă, sunt trecuţi: familia Reil între 1758 şi 1823 (Michael Reil -1758, Petrus Reil -1760-1775, văduva Reil 1760, Friedrich Reil 1823). apoi între 1851 şi 1861, proprietar este Johann Kerstel urmat de Franz Slava şi urmaşii săi (1862-1876), Demeter (Dumitru?) Popovici între 1882 şi 1889, Georg (Gheorghe?) Ardean la 1895, Michael Hager între 1898 şi 1911, Banca de Scont la 1924 şi Aurel David la 1933.

Franz Slava avea aici în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o berărie – "Bierhalle", urmat de "Bier und Weinhaus"-ul lui Johann Schuster, menţionat la 1879. La 1880 aici exista restaurantul lui Michael Bruckner, urmat de restaurantul lui Dumitru Popoviciu la 1883. În 1887, restaurantul este transformat, tot sub acelaşi proprietar, dar cu nume maghiarizat, în cafenea şi cofetărie: "Kafeehaus und Konditorei Demeter Popovics". La 1892 îl aflăm iar ca restaurant, preluat de "văduva Theresa". Afacerea este dezvoltată de  Georg Ardelean la 1895 care îi construieşte o verandă spre Parcul Orăşenesc (acum ASTRA). La 1897 deja avem de-a face cu legendarul restaurant "Stadtpark" proprietar Engelbert Thelmann. Era un loc pitoresc şi frecventat de sibieni, cu terasă spre parc, sală de banchete şi de nunti plus muzică de la orele 17 la 19. Punctul culminant al dezvoltării localului în perioada Belle Epoque-ului este până în Primul Război Mondial, când localul, cu acelaşi nume "Stadtpark", a ajuns în proprietatea lui Michael Hager junior.

Pe lângă faimoasa terasă, îngrădită, în inetrior mai era sala de mese, "sala mică", camera de trofee de vânătoare şi o sală pentru micul dejun. La 1916 este preluat de Hans Sattler.

Nu ştim care a fost soarta clădirii imediat după ce Sibiul a devenit oraş al României Mari, cert e că la 1924 casa este cumpărată de către Banca de Scont.

În perioada interbelică, după o "pauză" în care aici, al 1933 apare ca fiind magazinuld e haine al lui Nicu Nicolaescu, se reîntoarce, cumva, destinaţia "clasică a locului. La 1934 exista aici "Cofetăria Parcului", a lui Josef Balazs. Apoi clădirea este luată de către Petru Răspop, care înfiinţează aici restaurantul "Metropol", la 1939, loc unde se vindea celebra, atunci, bere"Luther". S-a transformat apoi în "Bodega Metropol" a lui D. Necşa, local care oferea mâncăruri calde şi reci, plus posibilitatea de a te abona la servirea mesei. Upă al doilea război mondial, iar dispare destinaţia "originală" de restaurant, aici fiind marochinaria lui Nicolae Luca 1944 şi atelierul de ceasornicărie şi optică a lui P. Mayerbüchler la 1950.

Tot în aceeaşi clădire au funcţionat, în perioada interbelică, croitoria lui Johann Hierl, atelierul pantofarului Toma Cerebea, atelierul de tapiserie şi preimprimare Victoria Pascu, croitoria lui M. Munteanu, cizmăria şi pantofăria civilă şi militară a lui C. Rădulescu şi ceaparazăria militară şi civilă a lui N. Stanciu şi I. Hierl. A mai fost aici Salonul de Modă si Pălării de dame "Lucreţia" (1937), coaforul "Splendid" al lui Iacob Năsneanu şi alt coafor de dame, "Ideal" al lui F. Alexandru.

În toată perioada comunistă, până la mijlocul anilor 2000, aici a fost faimoasa cafenea ("alcoolică") "Ada-Kaleh". Firma era iniţial luminoasă, corpul de literă fiind un fel de gotic orientalizat, ca să prindă din "spiritul" fostei insule distruse de lucrările hidrocentralei Porţile de Fier şi luminat din interior. După aceea, până cel puţin în 2009, localul a fost transformat în sală de jocuri ce a aparţinit firmei Maxim Bet Plus. După aceea, clădirea a fost abandonată complet.

Un loc pe harta culturii româneşti ardelene

Cafeneaua aceasta era şi locul unde scriitorii şi gazetarii români din Sibiu se întâlneau şi mai puneau atât ţara cât şi lietratura la cale. Aici se organizau seri literar-muzicale, unde, alături de poeta Maria Cunţan, sibiancă dar de origini săliştene prin tatăl ei, Dimitrie Cunţan, participau gazetarii şi scriitorii tribunişti. Pe la (viitorul pe atuci) "Ada-Kaleh" au călcat, recitat, vorbit, băut, George Coşbuc, Ioan Russu-Şirianu, Octavian Goga-pe atunci tânăr şi student sau Ilarie Chendi. Maria Cunţan a făcut parte şi din Reuniunea Română de Muzică din Sibiu” şi din "Societatea Scriitorilor Români". La 1915, părăseşte Sibiul mutându-se la Bucureşti. Apropo, textul romanţei "Pe sub fereastră curge-un râu" e pe versurile Mariei Cunţan.

Amintiri vagi despre cum era la Ada Kaleh

Cafeneaua care servea nu doar cafea "Ada Kaleh" era, în ciuda aşezării sale, un loc fără fiţe, la fel ca majoritatea localurilor din centru, exceptând restaurantele hotelurilor. Cel puţin la trecerea mea pe acolo, prin anii '90, aici era un fel de cafenea-bar "cu de toate". De remarcat erau consumatorii, majoritatea din categoria "veterani" şi "în retragere" şi un egalitarism de invidiat, în sensul că amărâtul putea să stea lângă ăla bine îmbrăcat fără a fi mari probleme. Era un loc popular unde oricine îţi putea permite o cafea, un rom, o vodcă sau o bere fără a face ochii mari la cât costă, ca acum. Şi unde discuţile erau mai pe tematici mai diverse decât articolele dintr-un almanah cu de toate. La un moment dat, firma veche a dispărut de pe perete, lăsând loc uneia mai mici, tot luminoase, pe care era desenat un turculeţ sau un Ali Baba, care alerga dinspre dreapta sprer stânga cu o ceaşcă de cafea şi încadrat sus şi jos de "Ada Kaleh/Café".

În interior, îmi amintesc barul aflat cum intrai spre peretele din dreapta, lambriurile de lemn şi mulţumea de oglinzi de pe stâlpi despre care unii spuneau că erau puse ca să te avertizeze când te faci muci. Despre cum arăta sala de jocuri nu vă pot spune, că ultima oară când am fost la aşa ceva se numeau "jocuri mecanice".

2016 – un proiect de "reabilitare" cu ceva valuri

"Ada-Kaleh-ul a fost la uin moment dat "victima" unui scăndăluţ destul de consistent. Pusă la vânzare de prin 2008 când încă mai era întreagă în interior şi exterior, în vara lui 2016 se intenţiona "reabilitarea" clădirillor de pe Tribunei şi Lupaş, oficial "părăsite" şi neclasate ca monument istoric (pretextul general folosit pentru a interveni oricum la şi în ele). Pe locul fostei clădiri era proiectată o construcţie cu patru niveluri (!!!), spaţii de cazare sus, spaţii comerciale jos, spre str. Lupaş. Un proiect caraceterizat de promotorii lui ca fiind "frumos" şi "îndrăzneţ". Problema a fost însă că OK, nu era monument istoric propriu-zis clădirea aceea (deşi ar fi meritat să fie) dar era în zona protejată a centrului istoric. Între timp, de la atâta grijă faţă de clădire, elementele valoroase au fost efectiv mătrăşite de pe schema clădirii. Usa dinspre Parc Astra, stil Art Nouveau, cu grilaj, a dispărut subit şi a fost înlocuită cu o bucătoaie de tablă. Trebiuia să arate urât şi dărăpănat, iar frumuseţea aceea de uşă strica socotelile.

S-a cerut clasarea de urgenţă a clădirii/clădirilor de pe Tribunei şi Lupaş, a intervenit şi Bucureştiul, a lălăit-o Sibiul (ca de obicei), au fost acuzaţii că nu li s-a permis specialiştilor de la patrimoniu să intre să evalueze clădirea. Tabăra cealaltă, din partea investitorilor, susţinea că clădirea/clădirile, dimpotrivă, nu are/au valoare de istorie a artei şi a picturii (probabil uşile de pe Lupaş plecaseră deja) şi că proiectul  va avea şi o parte de restaurare mai ales parterul care se doreşte păstrat, curtea inetrioară care şi ea, etc, etc. Povestea a rămas în coadă de peşte.

2016 – 2020: clădirea lăsată la distrus

Iar dacă povestea a rămas în coadă de peşte, acţiunea mutându-se în zona semnatarilor de hârtii şi avize, clădirea propriu-zisă a fost lăsată să piară pe barba ei. Cu uşor sprijin din exterior. "Targetul" era partea dinspre strada Lupaş, cu faţada oricum fisurată. Aşa cum am spus, primele au dispărut elementele artistice de valoare: uşa mai susn menţionată care mai avea un mare defect, prin fostele "geamuri" (sparte) se vedea interiorul direct de pe trotuar: alte două uşi de camere, tot acelaşi stil, plus o fereastră ovală care se încadra în stilul general. Apoi, cu trecerea anilor, deterioririle se ţin lanţ. Se sparg din senin ferestre. Cade din senin un horn, lăsând o gaură superbă în acoepriş. O fereastră dinspre Tibunei rămâne, paradoxal, deschisă, DIN INTERIOR (!!!) ideal pentru ca homeleşii să pătrundă înăuntru pentru a întări sentimentul de "clădire periculoasă, bine-ar face s-o demoleze".

Evident că toate au fost din întâmplare, chiar dacă avem destule exemple de clădiri "lăsate la distrus" în zona istrorică, sub ochii blânzi, ca de obicei, ai autorităţilor.

Uite ce scriam prin 2019: "Casele de pe str. Lupaş arată binişor. Mai ales că sunt vechi. O pată de culoare este fostul restaurant "Stadtpark", adică spatele fostului (iar "fost") Ada-Kaleh, actualmente o construcţie despre care se poate spune orice numai că arată bine nu. Cel puţin până în acest moment, construcţia arată exact cum arată o construcţie care este abandonată şi lăsată singură să cadă. La un moment dat a fost ceva scandal cu ea, căci se preconiza să se construiască aici altceva care nu prea dădea bine cu zona istorică. Oricum, acum arată penibil spre revoltător, numai să nu întrebe ăia de la summit ce e cu ea, când or merge la WC-ul public. Dar vorba cuiva, oricum nu e monument istoric, asa că poate arăta oricum". ("Prin Parcul ASTRA, unde totul e aşa şi-aşa", 7 martie 2019)

La începutul anului mai scriam asta: "Dau o tură prin Parcul ASTRA fără vreun motiv întemeiat. Sau nu, ca să văd cum arată clădirile din jurul lui, ne-ecranate de frunzişul copacilor (Nu, nu am spus că să se defrişeze ca să se vadă ditamai arhitectura, nu înţelegeţi greşit). Şi sunt simpatice şi interesante, mai ales că nu sunt "reabilitate" ca în centru, de nu mai pricepi nimic din ele. De exemplu dărăpănătura unde era "Ada Kaleh" se ambiţionează, în ciuda eforturilor vizibile de a o trânti, să stea în picioare. Şi am un prieten pe reţele care pune ruine din Craiova şi dă vina pe Olguţa. Păi hai la Hermanştat, taică, să vezi peisaje de oraş fantomă, taman în centrul ăla de Vienă. Ideea e însă că nu poţi da vina pe Olguţa aici". ("Prima plimbare prin centru, din 2022, ca să vedem cum se demontează Târgul de Crăciun", 3 ianuarie 2022)

Iulie 2022 – a început demolarea. Pardon, "reabilitarea"

Pe la mijlocul lui iunie, în vreme ce mergeam pe Tribunei, observ că două din trei vitrine ale ex-Ada-Kaleh-ului au dispărut, fiind astupate cu chestii: folii de nylon, zidărie şi chiar una din vitrinele demontate. "Hopa", mi-am zis, "începe distracţia". Am dat o tură, observând locul şi făcând probabil spre sigur, ultimele fotografii ale clădirii cât de cât întregi. Văd şi "placa" de şantier care spune ce, cine, cum, cât şi că e aprobat. Ştiam acum că soarta clădirii e peceltuită cu tot subsolul ei medieval şi cu lucarnele "ochi Sibiului". În aer mirosea deja a buldoexcavator şi a "cortină" care protejează mai mult pe cei din şantier de privirile celor care vor să vadă ce se petrece acolo şi cât se respectă din ce e aprobat.

După câteva zile, în timp ce mă plimbam "pe teren" într-o seară frumoasă de secetă pedologică, primesc un telefon de la un prieten. Prietenul îmi spune, frumos, că "vezi că demolează acolo pe Lupaş". Am mai cerut detalii care să îmi confirme că e vorba de Ada-Kaleh faţă-spate, Tribunei-Lupaş. Aşa era. După o zi sau două, sar în 1 (autobuzul) şi, la umbra unui copac care mă umbrea şi pe mine, observ că s-a "băgat mare". 80% din construcţia de pe Lipaş era la stadiul de cărămizi şi moloaze. Acoperişul dinspre curte al clădirii de pe Tribunei era praf, văzându-se însă foarte fain lemnăria, ca la un "how to" dacă ai de gând să-ţi faci acoperiş în două ape, să te dai baroc. De partea cealaltă, faţada s-a păstrat cumva la modul original, vitrinele fiind zidite şi transformate în ferestre, acoeprite cu OSB sau ceva de genul..

Apoi, aproape zilnic, am trecut pe acolo, să vâd cum evoluează lucrările, mai ceva ca un funcţionar care e plătit pentru aşa ceva (apropo, ce face funcţionarul care e plătit pentru aşa ceva? E bine mersi, e OK, e sănătos, mare-tare?). Şi voi continua să o fac.

Acum în picioare mai e doar zidul dinspre str, Tribunei, fără acoperiş. Atât. Iar, până acum, pe cât de baban a fost deranjul în 2016, pe atât de stare de "ciocu' mic" e în perioada asta referitor la subiect.

Cine ce unde cum când

Ce va fi acolo? Citim de pe placa de şantier. Deci, pe Tribunei şi Lupaş se execută "Reabilitare şi ETAJARE (sl. ns.) imobil destinat funcţiunilor de spa şi spaţii comerciale la subsol (ăla medieval? n.n.), spaţii comerciale la parter şi apartamente de închiriat în regim hotelier la etaj I, II şi MANSARDĂ (sl. ns.)

Beneficiarul inevstiţiei este SC Standing House SRL de pe strada "Ceaicovski". Proiectantul general este SC Arhimus SRL. Lucrarea este efectuată în regie proprie. Autorizaţia de construire este din noiembrie 2017 (???, n.n.). Lucrările au început în 6 iunie 2022 şi se vor finaliza peste şase luni (???, n.n.) în 22 noiembrie. Deci este cea mai rapidă demolare-construire din Sibiu, din ultimul deceniu.

Câteva neclarităţi, ca de final

O dată, de ce autorizaţia este aşa de veche? De ce nu a fost emisă una nouă? Apoi, ce "reabilitare" este aceasta de a rămas, din tot ansamblul de construcţii de aici, doar un prăpădit de zid? Ce mai e de "reabilitat" aici? Apoi, având în vedere faptul că această nouă construcţie este făcută în interiorul zonei protejate şi în vecinătatea fortificaţiilor şi în contextul subsolurilor mediebvale, sunt curios cine se ocupă de supravegherea arheologică. Sau, mai exact, dacă se ocupă cineva. La cum a stat excavatorul acela acolo,   mă întreb unde sunt subsolurile acelea, mai medievale sau mai noi, şi mai ales dacă mai sunt,  că "ferestre" de aerisire au existat şi încă sunt vizibile.

Încă nu ştiu cum va arăta, exact, viitoarea construcţie. Cât se va încadra în peisaj şi cât nu. Mai sunt curios de celelalte clădiri lăsate să cadă din Sibiu, că îţi iese oricând de o expoziţie care să facă praf tot feng-shui-ul acela de Hermannstadt occidental ca nimeni altul pe Pământ.

Acum mi-am amintit de "Bolta Rece" din Sub Arini, de soarta căreia nu mai ştiu, că nu am mai călcat pe acolo. Asta apropo de locuri simbolice devenite altceva.

Iar dacă cineva dintre cei implicaţi în povestea asta de la Ada Kaleh e dispus să spună mai multe despre ce a fost şi ce va fi, este binevenit. Noi vom fi atenţi şi prin zonă, oricum.