Expoziție de fotografie în cadrul proiectului "SALVAȚI UN ZÂMBET”

Iubitorii artei fotografice sunt invitați în data de 29 iulie 2022, începând cu orele 17.00, în foaierul Bibliotecii ASTRA– corp B Sibiu, la expoziția de fotografie realizată din cadrul proiectului“SALVAȚI UN ZÂMBET”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

20 de tineri din județul Sibiu au participat timp de o lună, la cursuri și ateliere de fotografie unde au deprins primele tehnici fotografice pe care apoi le-au pus în practică în viața cotidiană.

Cursurile au fost susținute de artiști fotografi recunoscuți de federațiile internaționale de artă fotografică. În cadrul acestora, cursanții au învățat să folosească aparatele de fotografiat cu film clasic, puse la dispoziție de organizatori, pozele realizate constituind baza acestei inedite expoziții.

“Am fost absolut impresionați de veleitățile și simțul artistic a unora dintre participanți, la vârste fragede aceștia reușind să surprindă esențe, umbre și lumini cum întâlnești doar la fotografi maturi. Așa am realizat încă o dată ce șansă trebuie acordată mediilor defavorizate care pot ascunde adevărate talente în toate domeniile”, au declarat organizatorii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Cele mai bune fotografii pot fi apreciate de iubitorii de gen în cadrul expoziției “Salvați un zâmbet” începând  de vineri 29 iulie și până în 7 august 2022. Proiectul s-a derulat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Ministerului Familiei Tineretului și Egalității de Șanse de către Fotoclubul Orizont și Casa de Cultură a Studenților Sibiu.

 Custom Image Custom Image Custom Image

27 iulie 2022 la 13:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit