Articol
Locul desfăşurării: Casa Albastră, Sala Multimedia, Piaţa Mare, nr. 5
Durata: 26.10.-1.12.2023
Vernisaj: 26 octombrie, ora 14.00
Curatori: dr. Iulia Mesea, dr. Alexandru Gh. Sonoc
Text oferit de curatorii expoziţiei:
Expoziţia PATRU SECOLE DE PORTRET oferă o călătorie în timp, ce prilejuieşte întâlnirea cu personalităţi ale altor epoci, cu tipuri reprezentative (de caracter, etnie, meserie, clasă socială etc.), cu personaje perfect anonime sau cu modele excentrice şi/sau exotice într-o selecţie de lucrări din colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal, ce acoperă circa patru secole (sfârşitul sec. al XVI-lea – începutul sec. XX).
Portretele expuse sunt adevărate "ferestre" spre istoria altor epoci, văzută prin "cazuri" individuale, intermediată de talentul, empatia şi puterea de analiză şi cercetare fizionomică a artistului şi readuse în memoria privitorului prin munca migăloasă a restauratorului şi cercetările istoricului de artă. Scoţând în evidenţă trăsături generale, comune cu restul umanităţii, dar şi elemente individuale, ţinând de fizionomia personajului şi de statutul său social, portretul ne dezvăluie cum ajunge modelul să fie deosebit de orice alt personaj, ba chiar de el însuşi, într-un anumit moment al vieţii sale. Portretul reprezintă, până la urmă, un compromis între aşteptările modelului şi priceperea artistului (pictor, desenator, sculptor) care, prin capacitatea sa de introspecţie psihologică, poate ajunge dincolo de aspectele tehnice, de simpla reproducere a unei fizionomii.
Pe simeza expoziţiei se regăsesc portrete de monarhi, de comandanţi militari celebri, de prelaţi, de haiduci răzbunători sau burghezi blazaţi, de frumoase doamne şi domniţe în costume de epocă, de chipuri dârze, figuri melancolice, meditative sau expresii ale unor trăiri profunde, într-o paletă largă de abordări stilistice, de la portretul renascentist, la cel naturalist.
Printre artiştii prezenţi în expoziţie se numără: Antiveduto Grammatica, Daniël Mijtens cel Bătrân, Jacques Des Rousseaux, Philipp Ferdinand de Hamilton, Johann Gottfried Auerbach, Mişu Popp, Anton Einsle, Karl Pavlovich Bryullov, Jules Pascin, Sava Albescu, Ion Georgescu, Maria Drăgan Cabadaieff, Hans Mauer, Ernst Richard Boege etc.