Articol
Muzeul Naţional Brukenthal anunţă deschiderea expoziţiei "Culorile discriminării", între 20 iulie şi 30 septembrie, în Piața Mare. Expoziţia este realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu curatorii fiind Dana Roxana Hrib, Alexandru Constantin Chituță. Prelucrare grafică a fost realizată de Chris Balthes.
În a zecea ediție a lucrării sale Systema Naturae, taxonomistul suedez Carl Linnaeus (1707 – 1778) împărțea specia umană în patru categorii sistematice, după culoare: alb european, roșu american, galben asiatic și negru african; acestora, el le-a adăugat categoria "monstruos" pentru oamenii sălbatici și monstruoși, grupuri necunoscute și indivizi mai mult sau mai puțin anormali. În mod evident, conținutul celei de a cincea categorii se raporta la ceea ce Linnaeus considera a fi cunoscut și civilizat, potrivit culturii din care provenea, pe care o considera normativă.
Expoziția prezintă un scurt istoric al discriminării pe criteriul culorii pielii, ilustrat cu ajutorul lucrărilor de pictură europeană din sec. XVI-XVIII, un demers care ne arată că ignoranța a determinat cel puțin tot atâtea abuzuri ca și instrumentalizarea politică și economică, indusă de sistemele coloniale. Este importantă înțelegerea acestui tipar de gândire deoarece, între clasele conducătoare – generatoare de ideologie și oamenii obișnuiți – majoritatea indiferenți sau lipsiți de cunoaștere, arta a constituit etapa intermediară a instituționalizării rasismului, pe parcursul mai multor secole.
Cele 16 panouri prezintă începuturile ideologiei de rasă de la etnocentrismul antic la conceptul de puritate a sângelui și condiția de non-european, doctrina descoperirilor, expozițiile etnografice sau grădinile zoologice umane, justificarea segregării unor popoare sau grupuri etnice întregi, în baza teoriilor pseudo-științifice despre culoarea epidermei; de asemenea puteți afla mai multe despre ce înseamnă colorismul și practici puțin cunoscute precum testul hârtiei de împachetat a cărei culoare determina separarea sclavilor pentru muncile casnice de cei trimiși la muncile agricole sau practicile toxice de albirea tenului.