Evenimente sportive de masă la Zilele Culturale ale orașului Tălmaciu

Așa cum s-a întâmplat și în anii anteriori, programul pregătit pentru Zilele Culturale ale orașului Tălmaciu cuprinde și mai multe activități sportive, destinate locuitorilor orașului. Cu ocazia desfășurării ediției din acest an a sărbătorii, organizatorii au pregătit și diverse competiții sportive de echipă sau individuale, ce vor aduce un plus de atractivitate și diversitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, în cele două zile (27 și 28 iulie), pasionații de sport și mișcare pot participa la concursuri de fotbal (adulți și copii), cros (12 – 14 ani și 15 – 17 ani), șah (adulti si copii), tenis de masă (copii și adulți), precum și la tradiționalul turneu de fotbal în familie (două familii pot forma o echipă).

Coordonatorul activităților sportive incluse în programul Zilelor Culturale ale orașului Tălmaciu, Adrian Bârză, ne-a informat că fiecare competiție este dotată cu premii, cei interesații fiind invitați să se înscrie printr-un apel la numărul de telefon 0744390563, sau direct la Stadionul Orașului Tălmaciu, pănă la data de 24 iulie 2024.

Ediția din acest an a Zilelor Culturale ale orașului Tălmaciu se va desfășura în zilele de 27 și 28 iulie, la Stadionul Orașului Tălmaciu. Sărbătoarea a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și este organizată de primăria și Consiliul Local Tălmaciu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

Foto: facebook-primariatalmaciu

18 iulie 2024 la 09:33

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 56 minute
”Coding Award- Premiul pentru programare” la Mondialele de Roboticā de la Houston, SUA, pentru Nitro Explorer din Sibiu
Echipa de robotică Nitro Explorer, antrenată de Hoară Alina de la Asociația Științescu Hub este câștigătorea premiului Coding...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Serbare câmpenească de 1 mai, la Mediaș
Dacă locuiți în nordul județului și nu v-ați făcut încă planuri pentru petrecerea zilei de 1 mai, puteți...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Ruxandra Cibu Deaconu s-a întâlnit cu reprezentanții ONG-ului „Împreună pentru Ștefan”: „Copiii cu nevoi speciale nu cer lacrimi, ci răbdare.
Senatoarea USR de Sibiu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare, în urma unei întâlniri cu reprezentanții...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Spectacol de dans, la Casa de Cultură Avrig
Sâmbătă, 26 aprilie, începând cu ora 17, Casa de Cultură a orașului Avrig va fi gaza spectacolului „UrbanDance...
Actualitate
1 min de citit