Generația de suflet își face loc, pe zi ce trece, în sufletul românilor. Mai nimeni nu îi dădea vreo șansă la calificarea la turneul final, mai ales când Elveția ștergea cu ea pe jos, la Lucerna. Asta până-n penultimul minut, când a apărut la rampă Mihăilă, acest băiat cu plămâni de aur și sprint de jaguar. Două execuții chirurgicale și meciul s-a terminat nedecis. Cred cu tărie că atunci s-a semnat certificatul de naștere al acestei generații de suflet… Apoi, ”tricolorii” au încheiat grupa pe primul loc și s-au calificat la EURO. Din nou zâmbete pe sub mustață când am văzut că, alături de Belgia, în grupă au aterizat și ucrainienii.

Când au plecat spre Germania, ”tricolorii” au fost încă o dată luați în bâză. ”Pune-l pe avarii, că nu stăm mult!” era gluma preferată a multora care ne și vedeau victimă sigură, referindu-se la autocarul cu care românii se deplasează în interiorul Germaniei.

Cu Ucraina, n-a fost un joc neapărat spectaculos, dar ai noștri l-au gestionat cum trebuie și scorul de forfait nu trebuie să mire pe nimeni.

A urmat jocul cu ”diavolii roșii”. Cine spune că o înfrângere cu 2-0 în fața locului 3 mondial e o rușine, habar n-are de fotbal. Mai ales că belgienii ieșiseră șifonați, la debut, cu Slovacia, iar acum trebuia să dreagă busuiocul.

Cu Slovacia, tot ce-i posibil să se fi dat la pace, dar cine n-ar fi făcut-o în această situație, în care, la rezultat de egalitate, ambele echipe mergeau mai departe. Aș vrea să-l văd pe antrenorul ăla care pune în pericol prezența echipei sale în optimi de dragul de a face spectacol, de a risca să înscrie golul victoriei, dar în același timp să se descopere, riscând să fie surprins. Iar când văd ce-au făcut alte echipe, în frunte cu Portugalia, care s-a predat cu Georgia, pe cuvânt că nu-mi e rușine deloc de acest 1-1 cu Slovacia.

Mergem în optimi, unde am fi avut ocazia unei revanșe istorice, dar portughezii au ales ei Slovenia și nu cred că în Peninsulă e vreo problemă că au stat ”ghiocei” cu revelația Georgia. Pur și simplu și-au urmărit interesul. În cele din urmă, jucăm cu Olanda. Sau Țările de Jos, dacă vreți.

La fel ca înaintea preliminariilor, nu puțini sunt cei care cred că, pentru ”tricolori”, va fi capăt de drum. Am urmărit – hai să-i zic așa, pentru a nu fi nevoit să aleg între Olanda și Țările de Jos – ”Portocala mecanică”, dar nici ea nu mai e așa de ”mecanică” ca (orice-aș fi făcut, n-aveam cum să evit cacofonia, dar e scuzabilă) pe vremea lui Van Basten, Gullit și Rijkaard. Cred că, după câte surprize au fost la acest EURO, mai e loc de (cel puțin) încă una și de ce n-ar fi aceasta în meciul ”tricolorilor” noștri de marțea viitoare, mai ales că ne întoarcem la Munchen, unde euforia acelui 3-0 cu Ucraina încă nu s-a stins. Dacă mai punem la socoteală că e de așteptat ca galbenul să fie culoarea predominantă în tribune încă o dată și că ”Deșteaptă-te române!” va răsuna din piepturile a zeci de mii de suporteri ori de câte ori simt că jucătorii lui Edi sunt la ananghie, sunt gata să pariez că aventura României la acest EURO nu se va opri aici.

Nu în ultimul rând, pentru prima dată după Mondialul din ’94 am văzut români fericiți, în stradă. Sentimentul e unul de nedescris în cuvinte, ți se face pielea de găină, te simți mândru până-n măduva oaselor că ești român. Marea ”galbenă” e gata să dea pe dinafară, să umple din nou marile piețe ale orașelor de la noi (și nu numai), iar pentru asta merită ca ”tricolorii” să facă tot posibilul să-i scoată pe români în stradă. La propriu…