Eugen Beza, antrenorul Șelimbărului, înaintea noului sezon: ”Obiectivele noastre sunt puțin mai îndrăznețe față de anul trecut”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noul sezon al Ligii 2 a fost deschis, joi, de victoria la limită a lui Dinamo, la Chiajna, cu Progresul Spartac, scor 1-0. În prima etapă, ”călăreții roșii” vor juca, la Rm. Vâlcea, deocamdată în continuare Zăvoiul fiindu-le casă, până la finalizarea stadionului de la Șelimbăr, cu FC Brașov, sâmbătă, de la ora 11:00.

Antrenorul CSC-ului, Eugen Beza, a afirmat, în prima conferință de presă din această vară, că obiectivul echipei sale va fi unul ”puțin mai îndrăzneț” față de anul trecut, fără să precizeze însă ce înseamnă ”puțin mai îndrăzneț”. Avându-se în vedere că, la primul său sezon în eșalonul secund, Șelimbărul a terminat pe 11, noul obiectiv ar putea fi clasarea de la locul 10 în sus sau, mai îndrăzneț, chiar o clasare în play-off.

”Obiectivele noastre sunt puțin mai îndrăznețe față de sezonul trecut. Încercăm să fim mai buni din toate punctele de vedere, atât ca și echipă, cât în primul rând ca și club, să ne dezvoltăm mult mai bine. Cred că suntem pe drumul cel bun și vom vedea la final dacă vom reuși să realizăm ceea ce ne-am propus”, a spus Beza în debutul conferinței de presă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Legat de primul duel din noua ediție de campionat, cel cu FC Brașov, Beza se așteaptă să fie un meci mai dificil de data aceasta pentru că formația din localitatea de la poalele Tâmpei a încăput, între timp, pe mâna unui antrenor experimentat, Dan Alexa, dar și datorită faptului că aceasta a făcut transferuri mai târziu și este o necunoscută la momentul de față.

”Lucrurile stau total diferit, pentru că s-a schimbat staff-ul, au un antrenor bun, pe Dan (n.a. Alexa), care a reușit foarte multe lucruri, în Liga 2 mai ales. O să fie un meci dificil pentru că, după cum vă spuneam, venim după o perioadă lungă, s-au schimbat jucători și în cadrul echipei noastre, dar poate cel mai dificil adversar care putea să fie este FC Brașov, pentru că nu avem foarte multe informații despre ea. Au fost schimbări importante și la ei, foarte mulți jucători noi, jucători de valoare dar veniți târziu. Nu putem să ne creăm o imagine completă a ceea ce va fi sâmbătă”, a mai spus Beza.

Custom Image

Despre argumentele pentru un debut cu dreptul în noul sezon, Beza spune că ar trebui să conteze faptul echipa sa este mai omogenă, că a făcut transferuri care ar trebui să îi aducă un plus de valoare și mai ales că jucătorii săi ar trebui să fie orgolioși după rezultatele din amicale, în care au avut doar două remize și patru înfrângeri, fără vreo victorie: În primul rând, suntem mult mai omogeni, am făcut transferuri bune, care ne ridică valoarea și cred că suntem foarte motivați, mai ales că venim după o perioadă în care ne-am pregătit foarte bine, dar din punct de vedere al rezultatelor, nu am stat bine, așa că vom fi foarte motivați, vom fi orgolioși și trebuie să câștigăm acest meci (n.a. cu FC Brașov) cu orice preț”.

Beza a mai spus că și-ar fi dorit ca echipa sa să fi jucat la Șelimbăr sau mai aproape de casă, la debutul în noul sezon, adăugând însă că și la Rm. Vâlcea ”călăreții roșii” au fost primiți cum se cuvine.

”Normal că ne-am fi dorit să fim aproape de Sibiu, dacă nu se poate la Șelimbăr, dar pe de altă parte am întâlnit condiții foarte bune, niște oameni deschiși, oameni care ne-au susținut foarte mult și cred că ne-am acomodat, iar stadionul de la Rm. Vâlcea, pâîn momentul de față, ne-a adus numai bucurii”, a completat tehnicianul, gândindu-se că, de când echipa sa joacă meciurile de acasă pe terenul din Zăvoi, de la debutul în play-out-ul sezonului precedent, nu a pierdut aici.

 

Sursa foto: Facebook CSC 1599 Șelimbăr

 

 

Autor
05 august 2022 la 07:08

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit