"Eu am crescut cu macii şi strugurii, pe câmp"

Acasa >

Articol

*  Zaharia Stancu a fost un bun romancier, foarte bun poet şi excelent pamfletar. N-a trăit mult (1902-1974), dar a fost prolific atât în scris, cât şi în viaţa social-politică: directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, deputat MAN, academician…Romanul său "Desculţ", deşi nu este cel mai realizat, a fost cel mai tradus al unui scriitor român, în 24 de limbi. Nu ştiu dacă mai este studiat în şcoală ,deşi ar trebui. Iată câteva versuri care-i atestă talentul de poet: "Eu am crescut cu macii şi strugurii, pe câmp/şi mai păstrez, ca iarba, şi-acum, sub pleoape, rouă/…/" şi "De când oamenii umblă pe lună/Îngerii nu mai vor să zboare" sau "/Negrii erau caii/negri erau/La mine nici nu se uitau". * Într-o scrisoare trimisă Veronicăi Micle, Eminescu, între alte "drăgălăşenii", prin care se scuză că nu poate merge de la Bucureşti la laşi s-o întâlnească, îi spune: "Nici sănătos sunt, nici bani am", o exprimare de toată frumuseţea, faţă de banala formulă: "sunt bolnav şi lefter” * Un mare scriitor polonez-poate cel mai important după ştiinţa mea, pe nume Henryk  Sienkiewicz, autor al cititelor romane istorice: Quo vadis,Cavalerii teutoni, Potopul, Prin foc şi sabie, a tras o concluzie logică: "Dacă iubirea nu te poate apăra de moarte, atunci măcar te împacă cu viaţa". * Cu ani în urmă, americanii mai făceau şi filme "de colecţie", cu actori adevăraţi. Le revăd, pentru a nu ştiu câta oară, cu multă plăcere: Poştaşul sună întotdeauna de două ori (cu Jack Nicholson şi Jessica Lange), Locotenentul Bulitt (cu Steve McQueen), Joe "Mână rece" (cu Paul Newman tânăr şi neliniştit), Băieţi buni (cu Robert de Niro), Naşul (cu Marlon Brando, Al Pacino)…De ăştia nu te poţi sătura. Cele recente sunt lipsite de har. * N. Steinhardt, filozoful evreu român, botezat ortodox şi călugărit după ce a fost eliberat din puşcărie, scria cu puţin timp înainte de a muri, în 1999: "Anul 2000, sumbru şi apocaliptic, va marca triumful haimanalelor, haidamacilor, teroriştilor, fanatismului fundamentalist." A zis bine, fără să se dea astrolog. * Un ţigan şcolit, care încearcă de mai mulţi ani să-şi salveze naţia de la analfabetism, foame şi mizerie, pe nume Valeriu Nicolae Ciolan, scria în urmă cu ceva vreme: "O conferinţă europeană despre romi a fost făcută la Bucureşti cu 500 000 de euro. Cu aceşti bani am calculat că se puteau întreţine, timp de 10 ani, 3 000 de copii ca să scape de cercul vicios care înseamnă sărăcie, cerşetorie, prostituţie, puşcărie etc. "Cu câţi bani se cheltuiesc aiurea în România de azi, nişte conducători deştepţi şi cinstiţi ar fi dus-o în fruntea Uniunii Europene. * Nu ştiu dacă-i adevăr sau  scorneală: cică în primele săptămâni din 1990, un admirator i-a făcut cadou o ladă cu sticle cu vin de soi lui Gabriel Liiceanu. Temându-se că vinul era otrăvit, "Filozoful" a dus băutura la o întâlnire a Grupului pentru Dialog Social (vă amintiţi: Andrei Cornea, Andreea Pora, Sorin Alexandrescu, Radu Filipescu, Dan Grigore, Doina Cornea, Al.Paleologu…), pentru a fi testată de colegii lui. ÎI cred în stare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
15 ianuarie 2023 la 19:24

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 12 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 19 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit