Care e treaba cu sclavii Europei. De unde s-a pornit

Iniţial am crezut că citatul e de la cine ştie ce eurosceptic faimos, antivaxer cu capu-n evumediu, sau de la cineva din AUR, ori vreun ultras-naţionalist sau "suveranist" (asta ar însemna că sunt şi sclavişti, nu? Da.). Dar a fost un citat foarte oficial. A fost premierul Marcel Ciolacu. El a spus, asta când a prezentat programul de guvernare, ceva realist: "Luptăm ca românii să nu mai fie "sclavii moderni" ai Europei, cu cele mai mici câştiguri din UE". Sună la oftică dar cam aşa e. Păi nu merg ai noştri să slugărească oriunde "pe dincolo" decât să slugărească aici pe bani infinit mai puţini? Ba da. Căpşuni, sparanghel, îngrijit bătrâni, cară bere, construcţii, jazz manouche dans le metro, sau activităţi de tipul "it was not me şefu, pe ce-am mai sfânt"? Ba da. Suntem noi printre cei mai diasporezi europeni? Suntem. Deci a fost citat. Oficial. Real.  
Problema e că a fost spus de Ciolacu, de la Coaliţia cea Rea, nu de vreun "oameni noi" de la Opoziţia cea mai Dreaptă şi mai Bună din Galaxie. De ar fi fost vreun altcineva "de dreapta", toată bula implicaţilor, a creatorilor digitali, a IT-ului, toate influenceriţele plus întăriri din zona "advertising", toţi contributorşii la presa "independentă" de realitate şi adevăr, în fine toată lumea bună a luptătorilor cu tastatura, ar fi zis, în cor şi cu EU YES la vot scoasă de la naftalina facebookului, că aşa e fraţii meu, păi până când, uniţi salvăm, toţi pentru justiţie, nuvrem-săfim-onaţiedesclavi!, uite ce bine zice! Dar nu. Dacă a fost Ciolacu, e deja câh. Şi dacă era Ciucă era tot câh. Şi dacă era oricine, exceptând iaghicicine, tot câh era. Dar fiind vorba de Ciolacu, cel care iată, e premierul unui guvern în teren şi cu USR pe margine, e gata, o dăm pe crimă de lez-Europă. În plus, ca să nu fie plictiseală, a mai apărut şi George Simion să întărească în aşa fel încât să se inflameze şi mai tare lucrurile. Cu completarea lui că ba nu, nu suntem sclavii, ci iobagii Europei. Nu ştiu pe cine a enervat în plus afirmaţia lui, şi nici nu îmi pasă.   
Că afirmaţia lui Ciolacu este pe jumătate reală, aşa e. Cealaltă jumătate a afirmaţiei, cea nespusă, este că şi noi, cei din ţară nu suntem mai puţin sclavi, conduşi de unii care primesc şi ei porunci de la Stăpânire, de parcă ţara ar avea-o în arendă şi nu ar fi a lor. Diferenţa este însă că unora dintre sclavi le place asta, ba chiar fac gălăgie că ce fericiţi în România şi în Marea Familie a Valorilor sunt ei.  

Când îi spui lui tac-to cum se fac copiii…

Puteam continua cu analiza la infinit pe textul declarativ al premierului, spre groaza celor care chirăie că "scrii mult" (adică mai mult decât cinci rânduri care le apar pe ecranul SmartDependenţei) dacă nu am fi avut, pe reţele, că acolo e viaţa omului, o contraofensivă ce m-a dat pe spate de râs.
Adică s-a trezit leftismul globalist să ne explice cât era de rău în leftismul ceauşist. Adică Stalin să-ţi explice cât de naşpa era Lenin. Adică dictatura asta să-ţi spună ce rău ţi-era sub dictatura ailaltă. A apărut o ofensiva anti-nostalgici şi anti-nostalgii, nu că ar fi fost OK sub Ceauşescu, ci doar pentru că atunci o duceam prost doar pentru că "nu eram sclavii Europei". Spre deosebire de acum, când o ducem tot prost, dar avem un stăpân. Sau doi. Sau mai mulţi.
A făcut furori un fotomontaj prost făcut, din patru poze alb-negru ciordite de pe facebook ce arată o coadă la butelii de aragaz, una la pâine, una la benzină şi un autobuz din acela cu "rachete" pe el, cu ciorchini de călători, cu explicaţia "Era o vreme când nu eram sclavii Europei". Ţi se explica despre cum îţi era atunci (de parcă tu eşti tâmpit şi nu-ţi mai aminteşti) culmea de către unii care erau, atunci, în cel mai fericit caz, la vârsta la care realizau că colega lor e inexplicabil atrăgătoare şi "efectiv" nu-ţi mai venea să o tragi de codiţe sau să joci "An-tan-te" cu ea. Adică e un fel de să îi spui lui tac-to cum se fac copiii.
Şi dacă toată explicaţia asta nu ar fi cel puţin caraghioasă şi cel mult o culegere de minciuni spuse cu talent şi patetism, aş fi zis lasă, ce e share ca share-ul trece.

Era bine sau era rău sub Ceauşescu? Sau de unde vine nostalgia

Am trăit sub regimul comunist mai mult decât mulţi vocali care fac spumiţe criticând la sânge tot ce a fost "trecut" doar pentru că ei se consideră viitorul şi sunt fierţi după tot ce e nou, mai ales pentru că e nou, chiar dacă e imbecil spre idiot.
Nu voi nega niciodată că, politic şi social nu a fost, în general, rău. Pentru nivelul de îmbuibare de acum, ar fi fost chiar de ne-trăit atunci. Majoritatea celor din generaţia "totul mi se cuvine" ar fi clacat în mediul ceauşist al anilor '80. Dar nu era rău ABSOLUT. Sau era foarte rău faţă de nivelul anului 2016, dar faţă de 2023 ar trebui să mai revizuim termenii, mai ales din cauza a ceea ce se petrece de la 2020 încoace.
Nostalgici? De obicei, eşti nostalgic după ceva ce ai pierdut. Unii sunt după tinereţea irosită, alţii după satul natal, alţii după chestii mai complexe. De obicei după lucruri pozitive. Nostalgia după ceauşism nu ar exista dacă în România am duce-o decent, statul ar funcţiona corect, autorităţile şi-ar face treaba, natura ar fi protejată, libertăţile ar fi garantate, nivelul de trai ar fi ridicat, salarizarea ar fi la nivel de Germanie iar siguranţa zilei de mâine nu ar genera spaime. Dar nefiind aşa şi întreţinându-se, ba chiar agravându-se starea actuală, e normal ca să te uiţi în trecut şi să compari şi să ai nostalgii. Deci era bine sau era rău sub Ceauşescu? Era rău. Dar la cum evoluează lumea, parcă nu era chiar aşa de rău. Aşa cum şi opiniile mele pe subiect diferă din 2016 faţă de 2023. Pentru că vorba aia, "lumea a evoluat".

Comparând mere cu bere

O campanie anti "nostalgici", mai exact una anti- celor care nu cred la modul religios în valorile cool de azi, scrisă binişor dar cu bălării mai ceva ca în coşmarul unui primar obsedat de tuns spaţiile verzi, a venit din partea, culmea unui cercetător chiar al vremurilor de atunci. În mai multe postări a creat o imagine de dictatură 1984-orwellliană în care totul era urât, sărac, cenuşiu, rău şi anti-om. Un şoc la fel de mare ca atunci când afli că strămoşii tăi erau ţărani şi nu IT-işti, aveau car cu boi nu troti', nu ascultau dub sau rock anternativ ci pe Vasile la scripcă şi nici nu considerau să se epileze pe piept. Sau când mauşii din şură nu aveau port USB, ci coadă şi patru picioare
şi-i mânca pisica. Veţi zice şi ce dacă, sunt nişte postări. Or fi dar s-au răspândit rapid şi mă tem că mulţi cred că sunt şi adevărate.
Mi se spune astfel că spre deosebire de acum, cafeaua era aşa de scumpă de abia îţi permiteai. Aflu, nu cu mică uimire că "în anul 1985, 500 de grame de cafea costau 105 lei" şi că dintr-un salariu mediu puteai "achiziţiona" 13,5 kilograme de cafea. Spre deosebire de acum când, o juma' de kil de cafea face "decât" între 30 şi 50-60 lei. "Bei o cafea, nostalgicule"? Ok, cafeaua era scumpă pentru că era socotit produs de lux. Ideea e însă că spre deosebire de acum, atunci nu eram aşa de fierţi după cafea prăjită, că era un deliciu, nu o dependenţă ca acum. Nu se inventase corporatismul şi coffee-van-ul. Când băgai 8 ore în fabrică, ultimul lucru ce ţi-l doreai era o cafea "to go" care să te coste cât trei beri la halbă sau o pâine şi 200 de parizer. La fel când ieşeai în oraş, cafeaua nu era un "must take". Adică uite, în 1985, deşi umblam pe unde aveai tu chef, de la disco la cofetării şi chiar cârciumi, lumea nu consuma cafea. I se rupea de detaliul ăsta. Un videocasetoton atunci, făcea cam 70.000 lei, cât o Dacie 1300. Tot prin 1985. Şi iar nu sufeream din motivul ăsta.
Dar hai rămânem la produsele de consum. Cât făcea o carte? Uite am fost la un supermarket care are şi librărie şi am văzut reeditată o carte a copilăriei mele: "Vacanţa mare", de Mircea Sântimbreanu, un best-seller în bula elevilor de clase IV-VI. În vremea mea, adică a apariţiei cărţii, făcea parcă 25 de lei. Acum, parcă e 49 şi ceva ca să nu fie 50 de lei. Un album de artă făcea cam 30-50 de lei. Acum cât face? Face, frăţioare, spre şi peste sută. Atunci, o carte serioasă făcea cam în jur de 20 de lei. Zic carte serioasă nu balast politico ideologic. Acum face în medie 50 de lei. Vrei o carte, progresistule? Apoi. O pâine de atunci făcea cam cât o pâine de acum cu diferenţa că, pe coadă, pe buletin, pe cartelă, era infinit mai bună calitativ decât obiectul acela umflat şi pufos care se vinde pe post de pâine.
Căt făcea un bilet la film? 5-6 lei.Acum cât e? 15? 20? O piesă de teatru în turneu era 25-30 de lei. Acum cât te-ar costa să vezi super-actori în carne şi oase? Suta sau peste? Cât era un "sejur" la mare atunci (că tot marea aia e?) Păi vreo 2000-şi, pe 12 zile. Da, 12 zile. Nu CINCI-ŞASE. Cu "all inclusive" – meniu fix, fără wifi sau inevitabilul joc de joacă, dar asta era atunci, lumea nu miorlăia cu privire la confort.
A, păi dacă e vorba de cafea, hai să vorbim şi despre ţigări. Cât era un pachet de ţigări atunci? Îi luam lui taică-meu Mărăşeşti: îmi dădea 3 lei şi mie îmi rămânea "tip"-ul de 30 de bani. Carpaţii fără erau 3 lei 50 parcă. Snagovul, 6 sau 8 lei, nu mai ştiu. BT-ul parcă era 12 lei. Acum cât e un pachet de ţigări româneşti? A, staaai, uitasem, nu mai există ţigări româneşti. Şi aproape că nu mai există ţigări, sunt prea brutale pentru sensibiloşii de acum care trag din orice altceva, pretinzând că aia se numeşte fumat.

Despre cum Beatles era o trupă din anii ‘80 că aşa spun unii că spuneam noi

O altă plângere a anti-nostalgismului este că atunci nu aveam acces la informaţie. Că era doar presa oficială de partid. Că la TV aveam un rahat între două telejurnale. Că se prezenta Occidentul doar ca un cuib al decadenţei, al exploatării şi al şomajului, nu că nu ar fi fost  şi aşa. "Nu ştiam nimic despre ce se întâmpla în jurul nostru", spune autorul. "Eram nişte sălbatici" spune acelaşi autor. Posibil ca unii să nu fi ştiut ce e în jurul lor şi să fi fost nişte sălbatici. Dar noi, culmea, în ciuda cenzurii, a propagandei şi a accesului limitat la informaţiile mai ales din zona politică, mondenă şi tabloidă, ştiam. Şi nu eram nici sălbatici. Adică nu ne dădeam cu trotineta în viteză pe trotuar şi nu mâzgăleam zidurile cu spray, ca să fim occidentali civilizaţi europeni.   
Şi se continuă: "Blugii erau pentru noi similari cu Armani, aşa credeam că se îmbracă oamenii bogaţi". De aia aveam toţi minimum o pereche de blugi prin casă. Ca să ne dăm bogaţi, că blugi egal Armani. Ce a scăpat e că, spre deosebire de acum, TOATE familiile aveau cel puţin un costum elegant în casă, pentru ocazii. Că erau ocazii berechet, socializarea făcându-se om cu om, nu cont cu cont. Nu costum Armani dar făcut pe comandă, la croitorie. Cât face acum un costum pe comandă?
"Probabil tot bogat trebuie să fii ca să ai in frigider bere la doză". Nu, atunci aveai in frigider bere la sticlă de sticlă. Şi vin. Şi rachiu de casă în sticle de Campari şi whisky. Nu ne interesa doza, oricum berea era bere. "Te uitai la "Dallas" şi credeai că filmul prezintă viaţa reală din America. Ăia nu erau actori, aşa sunt americanii". Scuze, generaţia noastră ştia diferenţa dintre filme şi realitate, spre deosebire de alte generaţii care au doar filme prin cap chiar şi când e vorba de realitate. Apropo, nu ne prea uitam la Dallas, era plictisitor, deşi ştiam melodia de generic şi râdeam ca proştii că ăia beau în disperare în film, dar nu fuma niciunul, că deja woke-ismul îşi arăta ghearele în State. Şi ne-am distrat de minune când JR a apărut într-un film ca poliţist bun în loc de petrolist rău. Tot atunci.
Perla coroanei şi măslina de pe tort e însă asta: "La radio se difuza Beatles, credeam că sunt formaţie din anii 80". Păi dacă te-ai născut în 1977 sau 1987, era posibil să crezi asta. Alţii, născuţi mai înainte, ştiau exact cum e cu Beatleşii. Nu de alta dar era plin de ei prin media vremii. Istoria Beatlesilor, ultimul interviu cu Lennon, cărţi-enciclopedii muzicale, băăăăi băiatule! Păi Săptămâna (revista) avea top cu româneşti şi străine. "Almanahele" de care râdeaţi voi dar habar nu aveaţi cu se se mănâncă, aveau pagini întregi cu noutăţi muzicale. Pe Programul 3 erau emisiuni de jazz, de rock, de muzică electronică, unde se prezentau albume întregi. În discoteci se dansa pe ultimele hituri din Vest iar studiourile de înregistrări făceau benzi şi casete (1 leu minutul) cu orice muzică doreai. Un disc vinil era între 26 şi 40 şi ceva de lei. Acum cât e? Apropo, muzica românească a dat atunci un Phoenix, un Sfinx, un Compact şi pe Roşu şi Negru, Iris aducea heavy-metalul în mainstream, Celelalte Cuvinte ne-au muţit cu stilul lor, se cocheta cu new-wave-ul de la Timpuri noi şi Krypton sau cu synthwave-ul lui Florian din Transilvania sau muzica elecotronică a lui Adrian Enescu. Plus că făceam legea în materie de jazz şi folk. Adică pe scurt, aveam, în ciuda condiţiilor sau tocmai din cauza aia, muzică de calitate. Nu miorlăieţi pe beat sau zdrăngăneli frustrat-hipsteroide. Dar asta nu ştii, iar când nu ştii, numa te joci.

Despre cum nu eram informaţi deşi eram informaţi

Ne lovim apoi de paradoxul de a lua apărarea unui regim pe care-l detestăm şi acum, din simplul motiv că se exagerează amarnic rău pe tema lui. Aflu, cu uimire, că eram un prost neinformat, deşi nu eram nici prost, nici neinformat. "Ce ştiam noi despre descoperirile care se făceau în lume, despre ştiinţă, artă, explorarea spaţiului?" Păi ştiam de la Teleenciclopedia, săraca. Din ştiinţă şi Tehnică, din Magazin, din Tehnium, din Flacăra, din iar mult înjuratele "almanahe" ale vremii. Pentru că partidul, fiind comunist deci ateist deci progresist (deci nicio modificare între activiştii de atunci şi cei de acum, doar la aspect fizic) făcea mare panaramă cu ştiinţa şi progresul. Aici efectiv se uita diferenţa dintre capitalism şi socialism, orice descoperire era bună ca să argumenteze "geniul creator uman". Părinţii noştri au urmărit live debarcarea pe Lună. În Almanahul Scînteia citeai articole de parcă ar fi fost scrise ieri pe un site de ecologişti, despre efectul de seră, poluarea mărilor, scăderea calotei de gheaţă şi claimeit ceingi. La fel, în perioada cu întuneric în case, articolele despre economie la curent, gaz şi apologia surselor alternative erau aproape copy-paste din comunicatele de acum de la Ministerul Energiei. Numai pomenim de IT, robotică, spaţiu cosmic. Ba chiar am avut un serial de-al lui Carl Sagan. Ei? Iar în materie de SF, era o nebunie, o modă. Asimov, Ursula K. Le Gun, George R.R. Martin, Lem, fraţii Strugaţki, CTP (da, chiar el) erau lecturi pentru orice tânăr care se respecta.
"Un televizor color, chit că nu aveai ce vedea la el era similar cu o rachetă spaţială. Ne adunam in jurul lui şi ne uitam la el aşa închis". Poate voi, noi nu. Noi ne uitam la video. Filme cu karate, de comando, Dirty Dancing, clipuri cu muzică uneori şi ceva cu babardeală. Dacă unii priveau la Elcromul scos din priză, treaba lor, sincere felicitări.  
Alta: "Americanii şi sovieticii erau la al nu ştiu câtelea tratat de reducere al armelor nucleare şi nouă ni se spunea că războiul nuclear începe mâine". Păi domnule cercetător şi măi progresiştilor din genereraţiile X şi Y,  tocmai apăruse atunci conceptul de "Războiul stelelor", zis SDI, privind militarizarea spaţiului cosmic. În plus, în Germania de Vest, americanii aduseseră vectori nucleari cu rază medie de acţiune "Pershing II" iar ruşii au venit pe piaţă cu replica, racheta SS-20. În plus, era în probe racheta MX (cu 12 capete nucleare). Iar nuclear-baubaul era valabil şi în Occident. Dar când nu ştii, nu ştii. Dar măcar cercetezi.
A, şi mai era un detaliu. NICIODATĂ, de la instaurarea comunismului încoace, nu li s-a interzis oamenilor să intre în magazine să-şi cumpere ceva, şi nici nu li s-a interzis circulaţia pe timpul nopţii, cu excepţia poate a primei părţi a Revoluţiei din 1989.

Atunci şi acum. Asemănări

În 2014 nu aş fi scris asta. Dar observ că unii, chiar dacă nu au trăit perioada comunistă, le e tare dor de dictaturi, de ciocul mic, de eliminarea celor care nu-s cu şi ca ei, culmea, ideologic sunt sustenabili pentru a ocupa orice funcţie în aparatul PCR ceauşist. Plus că şi politica occidentală cochetează tot mai mult cu constrângeri, dictaturi, pumn în gură, decizii împotriva oamenilor, ideologie forţată pe gât. Iar asemănările devin tot mai vizibile.
Atunci se pupa în fund Estul. Acum se pupă în fund Vestul, cu aceeaşi, dacă nu mai multă convingere.
Atunci oricine care nu aplauda la unison, era suspect. Acum e la fel.
Atunci, oricine comenta ceva anti-, era cu duşmanul. Acum, la fel.
Atunci, cine nu era cu noi era împotriva noastră. Acum, la fel.
Atunci, Marea Soră de la Răsărit era binefăcătorul Nostru. Acum, Marea Soră de la apus.
Atunci se dădea vina pe greaua moştenire a regimului burghezo-moşieresc. Acum pe greaua moştenire a guvernării trecute.  
Atunci ţi se spunea să faci economie la curent şi gaz. Acunn ţi se spune la fel.
Atunci ţi se spunea să ai încredere doar în informaţiile oficiale. Acum, la fel.
Atunci se cerea boicotarea şi cenzurarea a ce era duşmănos. Acum, la fel.
Atunci se luptau cu credinţa oamenilor. Acum, la fel.
Atunci, erau eroi ai muncii socialiste. Acum am avut eroi "din linia întâi".
Să nu uităm şi diferenţele în rău dintre atunci şi acum. Atunci, cu oricâtă Securitate, nu te spiona telefonul, televizorul, etc, nu erai filmat de cum ieşeai din casă. Atunci, când cumpărai ceva, nu afla şi banca, şi compania de telefonie, şi providerul de net, şi băieţii isteţi lipiţi de aceştia. Atunci gândeai cu capul tău, nu primeai idei de-a digerate, pe care tu doar să le latri. Atunci, nici comuniştii comuniştilor nu erau convinşi de ideologia aia a lor, pe cât sunt convinşi leftiştii şi woke-iştii actuali, care fac spume recitând lozinci dictate mai ceva ca un secretar de partid care delira la o şedinţă împotriva chiaburilor. Atunci, nimeni nu mi-a cerut adeverinţă ca să ies din casă. Atunci nu erau atâţia ofensaţi, infatuaţi, egomaniaci, pretenţioşi, misecuvinişti, vaccinişti, rezişti şi alţi "işti".    
 
Încheiem cu un citat din acelaşi text: "Poţi alege să fii un idiot sau să te educi. Dar ai alegerea. E a ta." Aici are dreptate. Doar că unii aleg, din noianul de informaţii, să rămână limitaţi, înţepeniţi, extremişti şi copypaste-işti. Şi puteam rămâne cu părerea că sub Ceauşescu era 100% rău, dacă nu ar fi apărut noii "oameni noi" care să-mi revizuiască ideile.