În 28 februarie s-au împlinit 270 de ani de la nașterea uneia din cele mai fecunde minți pe care le-a dat Ardealul culturii naționale. Demersul de față se înscrie ca un modest omagiu închinat predecesorului nostru.

Istoricul, teologul și pedagogul Gheorghe Șincai s-a născut în 28 februarie 1754 în comuna Râciu, județul Mureș, într-o familie de mici proprietari de pământ, funcționari și militari. Primii ani de școală i-a petrecut la Săbed, apoi la Samsud după care trece la Colegiul Reformat din Târgu Mureș în anii 1766-1768 și Seminarul Iezuit „Sf. Iosif” din Cluj (1768-1772), unde frecventează clasele de gramatică și retorică. Aici a studiat din operele marilor creatori latini pe Cicero, Marțial, Cezar, Salustius, Tit Liviu; de asemenea a învățat greaca pe texte din Esop, Chrisostom ș.a. Începând cu anul 1772 Gheorghe Șincai studiază la Gimnaziul Piarist din Bistrița, unde începe a-și însuși limba germană. După terminarea gimnaziului îl găsim timp de un an (1773-1774), profesor la școlile din Blaj unde activează la catedra de poetică și retorică la școala înființată în anul 1754 de episcopul Petru Pavel Aron. Blajul era în această perioadă cel mai important centru politic și cultural al românilor ardeleni.

 Studiile universitare sunt parcurse, mai întâi, la Colegiul Urban „De propaganda Fide” din Roma (1774-1779). În capitala italiană cercetează cu stăruință marile biblioteci: Sopra la Minerva, Biblioteca Vaticană, Biblioteca ad Arelli, Biblioteca Benedectină, Biblioteca Colegiului De Propaganda Fide. În poemul autobiografic Elegia consemnează următoarele: „Am notat mai ales  acele lucruri din codicele de manuscrise care-mi ajută la pregătirea Istoriei daco-romane sau valahice, căreia atunci i-am pus temelii foarte solide”. Pregătirea sa intelectuală continuă  la Școala Normală „Sf. Ana” și Drept Canonic, la Universitatea din Viena, ca intern în cadrul Colegiului de la „Sf. Barbara ” (1779-1780). A dobândit două doctorate, în Filosofie (1776) și Teologie (1779) la Roma.

La revenirea acasă activează în domeniul învățământului, profesor și director al  Școlii Normale din Blaj (1780-1782). Timp de peste un deceniu (1782-1794) este, la propunerea episcopului Grigorie Maior, director al școlilor catolice din Transilvania. Referitor la această ultimă funcție, Șincai aprecia: „Timp de 12 ani, cât am fost la conducerea școlilor române din Marele Principat al Transilvaniei, n-am încetat a le inspecta, îmbunătăți, spori, și întări…La îndemnul și grija mea s-au ridicat până la 300”.

Pregătirea și instituțiile școlare pe care le-a urmat Gheorghe Șincai a contribuit la conturarea unui țel, a unei sarcini asumate și anume ridicarea nivelului de învățătură a populației rurale, majoritare în Transilvania; „Dacă masele acestea de truditori ar avea știința de carte, nu s-ar mai lăsa tot timpul umilite și obidite, nu ar mai trăi în această revoltătoare stare de nedreptate”, afirma el.

Ancorarea lui Șincai la catedră coincidea cu procupările pentru organizarea învățămîntului din imperiu, ce se realiza în baza legii lui Johann Ignaz von Felbiger     (1724-1788) care intra in vigoare la 6 decembrie 1774, vizând modernizarea învățământului și racordarea lui la ideile filozofice, morale și politice ale vremii.

 Prestația lui Șincai, o adevărată performanța,  s-a repercutat pozitiv asupra transilvănenilor, luminând mii și mii de odreasle ale  acestora. Pentru atingerea țelului didactic propus, el a tradus și a elaborat manualele de bază pentru școlile înființate: Abecedarul, Gramatica, Aritmetica și Catehismul „adaptând sau creând terminologia necesară înțelegerii acestora de către elevi”. Astfel , la Blaj în 1783, publică Prima principia latinae gramatice ad usum shcolarum valachico-nationalium, gramatică latino-română cu adnotări și exemplificări în latină și română destinată elevilor noilor școli și ai gimnaziului blăjean. În acelaș an 1783, scoate un abecedar bilingv, în română și germană, intitulat ABC, sau Alphavit pentru folosul și procopseala scoalelor normalicești a neamului românesc. Alte manuale publicate de Șincai: Alphavit sau Bucoavnă pentru folosul și procopseala neamului românescu – tipărit în limbile latină-germană-maghiară-română; Catehismul cel mare, cu întrebări și răspunsuri alcătuit și întocmit pentru folosul și procopseala tuturor școalelor normalicești a neamului românesc, Blaj, 1783, utilizat ca manual până la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1785 vede lumina tiparului opul intitulat Îndreptare către aritmetică, întîia parte alcătuită și întocmită pentru folosul și procopseala tuturor școalelor normălești a neamului românesc. În această lucrare Șincai introduce nume de monede, unitățile de măsură a timpului, a vinului, a grânelor, a lemnelor ș.a.

 Alte lucrări realizate de Șincai: Elegia Nobilis Transilvani Georgii Sinkai de eadem, Oradea, 1804; Epistola Georgii Sinkai de eadem ad spectabilem et clarisimum virum Ioannem de Lipszky, Buda, 1804; Onomastica Serenissimi Hereditarii Principis Regii Arhiducis Austriae Hungariae Palatini Josepfini, Pesta, 1805.

Șincai a preconizat înlocuirea literelor chirilice cu alfabetul latin. A fost adept al politicii de culturalizare a maselor prin laicizarea învățământului, reorganizarea școlilor sătești, pregătirea cadrelor  didactice, fixarea  programelor de învățământ.

Este cunoscut faptul că Șincai cade victimă unor mașinațiuni în spatele cărora se afla episcopul Ioan Bob, obligat să adopte postura de pribeag pe drumurile Ungariei și, uneori, chiar al Transilvaniei, fără slujbă, fără venituri și, mai grav, fără protectori puternici care, prin influența lor , să-l fi putut feri de răzbunarea adversarului său temut. El rătăcea astfel de la un oraș la altul pierzându-și de la o zi la alta urma, cu modestul său bagaj, o traistă, în care se aflau manuscrisele scrierilor la care lucra. Din septembrie 1794 până în iunie 1795, în urma unei condamnări, a fost  întemnițat  la Aiud sub acuzația de uneltire la ordinea publică. Eliberat, călătorește la Cluj, Oradea, Viena și din nou în Transilvania cu speranța de a redobândi postul de director al școlilor deținut înainte. Solicită guvernului Transilvaniei un post de translator dar este refuzat. În atare condiții se retrage la Țaga, la familia nobilului maghiar Daniel Wass fiind angajat preceptor al fiilor acestuia și administrator al moșiei. Curând pașii îl poartă la Oradea, apoi la Buda unde, în postura de secretar, se ocupă timp de trei ani cu ordonarea și amenajarea cărților și manuscriselor învățatului  Márton György Kováchich (1744-1821), istoric juridic, bibliotecar, cercetător, bun cunoscător al celor mai importante arhive de stat, orășenești și private din Ungaria. În vremea cât a fost în slujba acestui om de cultură (noiembrie1803-iunie 1804) și-a îmbogățit extrasele istoriografice și să-l cunoască pe istoricul Johann Christian von Engel (1770-1814), viitorul său adversar. Își reia lucrul la opera sa fundamentală, întrerupt în 1794, încât Șincai îi scrie amicului Corneli, cu evidentă satisfacție: „Analele daco-romane le-am redactat până într-acolo încât sper că până la sfârșitul anului curent le voi termina”. Scrie și publică lucrarea Povățuire către economia de câmp pentru folosul școalelor românești, cealor din Țara Ungurească și din părțile ei împreunate, Buda, 1806;scoate o nouă ediție a gramaticii d rămânând în manuscris două lucrări: Istoria naturii și Învățătură firească spre surparea superstiției norodului, București, 1964.

Ulterior, ocupă postul de corector la Tipografia Universității (1804-1806) unde funcționa ca cenzor Samuil Micu. După decesul acestuia, survenit pe data de 13 mai 1806, a candidat la postul respectiv, dar a fost preferat Petru Maior.

După o perioadă de perindare prin Transilvania, la Blaj, Oradea și alte localități, se stabilește la Szinnye (Svinica), în Slovacia,  localitate situată la 15 kilometri depărtare de orașul Košice,  la castelul familia Wass. În această  perioadă de timp  îl aflăm în 1811 la Oradea și în 1814,  potrivit tradiției blăjene, ar fi trecut prin capitala Episcopiei Greco-Catolice.

De la moșia contelui Wass, Șincai se îndreaptă spre curtea Episcopiei greco-catolice din Oradea unde este primit cu brațele deschise de vechiul său prieten Ignatie Darabant făcînd cunoștință cu o pleiadă de oameni de cultură: Samuil Vulcan, Ioan Corneli și alții. Aici la Oradea redactează cunoscutul poem autobiografic Elegia.

Gheorhe Șincai a fost poliglot, stăpânind, pe lângă limba română (limba maternă), limbile latină, maghiară, germană, greaca veche, italiană, franceză și, în mod sigur,  limba slovacă.

Erudit de marcă, Șincai este autorul colecției de izvoare istorice intitulată Rerum spectantium ad universam gentrem Daco-Romanum  prin care se oferă o istorie a românilor din cele mai vechi timpuri până în secolul al XVIII-lea. Opera aceasta stă la baza celebrei lucrări Hronica românilor și a mai multor neamuri, considerată a fi prima sinteză de istorie a românilor. Prin realizarea acestei prime istorii generale, Șincai este considerat „profet” (Alexandru Papiu Ilarian). A. D. Xenopol îl apreciază pe autorul Hronicii drept „nemuritorul întemeietor al istoriografiei române, un om fenomenal, o adevărată minune”. Lucrarea este amintită și în „Gazeta Transilvaniei”, anul XXIV, 1861, nr. 47 din 10 iunie, p. 204.

            Elementa lingue daco-romane sive valachice redactată de Samuel Micu-Klein (menționată în: „Telegraful Român”, anul III, 1855, nr. 69 din 31 august, p. 274),  nepotul teologului episcop Ioan Inochentie Micu-Klein, revizuită de Gheorghe Șincai în 1780 la Colegiul „Sf. Barbara” din Viena, a fost imprimată la tipografia nobilului Josepf din Kurzbäck. Această primă gramatică a limbii române a apărut în limba latină. Este locul să consemnăm aici și faptul că au existat anterior încercări ale altora de a realiza o gramatică română, spre exemplu Dimitrie Eustațiu Brașoveanul (la 1757) sau arhimandritul Macarie, dar lucrarea celor doi amintiți mai sus rămâne indiscutabil primul op consistent, serios, în domeniu. Editarea acesteia în limba latină este urmare a intenției autorilor de a demonstra originea latină a limbii române, și,  un al doilea motiv,a faptului că la vremea respectivă latina era limba universală a mediului științific european și nu numai. Apreciind în mod desoebit această lucrare, Iorgu Iordan (1888-1986), lingvistul, filologul, Membru al Academiei Române, afirma următoarele: „ … pe lângă faptul că era prima gramatică tipărită a[L1]  limbii noastre ea are meritul de a fi servit multor străini cunocători ai limbii latine să învețe românește și, mai ales, să-și dea seama de originea latină a limbii noastre”.

Gheorghe Șincai se numără în rândul principalilor autori ai memoriului denumit Supplex Libellus Valachorum înaintat în anul 1791 Curții imperiale vieneze. Apelând la imbatabile argumente de ordin istoric și demografic, Memoriul solicita repunerea națiunii române în drepturile sale firești, egalitate în drepturi cu celelalte națiuni ale Ardealului, precum și o reprezentare proporțională a românilor în viața politică. 

Viața și opera lui Șincai a capacitat atenția urmașilor. În anul 1869, în discursul de recepție ținut la Academia Română, Alexandru Papiu Ilarian a realizat prima încercare biografică a lui Gheorghe Șincai, intervenție publicată în același an sub titlul Viața și opera lui Gheorghe Șincai. Un loc distinct îi rezervă istoricul Ioan  Lupaș în a sa lucrare, Cronicari și istorici români din Transilvania, 1941; Vasile Netea în Figuri ardelene, 1943; Nicolae Albu în a sa Istoria învățământului românesc din Transilvania până la 1800, 1944, dar și istoricii Pompiliu Teodor, Mircea Păcurariu, Nicolae Comșa și T.Seiceanu , Mircea Tomuș și C.Bădiliță și L.Stanciu în lucrarea Geniul greco-catolic românesc, 2019, alocă pagini consistente la biografia lui Șincai.

Prin tot ceea ce a întreprins și realizat în domeniul culturii, Gheorghe Șincai se numără printre părinții fondatori ai națiunii române moderne. Prin întreaga sa operă Șincai a susținut originea romană a poporului român, latinitatea limbii române, continuitatea elementului romanic la nord și la sud de Dunăre. Prin lucrările realizate „a cultivat mândria de neam, conștiința unei identități strălucite, întoarcerea la istorie, la faptele de glorie ale străbunuilor, actualizate de el pentru a inspira conaționalilor încrederea într-un viitor luminos.” Scrisul său istoric este un îndemn la efort, prin cunoașterea trecutului.

                                                                             Lucian Giura