Încă din Evul Mediu această comunitate a cunoscut adevărata valoare a învăţământului. Şcoala era obligatorie pentru toţi copiii lor. Familiile care nu-şi trimiteau copiii la şcoală, erau marginalizate sau pierdeau anumite drepturi civile. Fiecare era obligat să înveţe carte şi o meserie, să nu rămână pe spinarea comunităţii. Majoritatea proiectelor erau realizate de comun acord şi cu sprijinul întregii comunităţi. Se instituise o formă specială de democraţie. Forul lor superior era „Universitatea săsească”. Localităţile înfiinţate de această comunitate, indiferent că erau oraşe sau sate, au fost cele mai productive şi cele mai avansate economic din Sud-Estul Europei. Nivelul lor de trai era mult peste nivelul de trai al vecinilor. Chiar dacă unii vor spune că această comunitate şi-a însuşit, pe nedrept, terenurile altor comunităţi conlocuitoare, a contribuit în mod deosebit la progresul societăţii în care trăia. Terenurile pe care s-au înfiinţat oraşele şi satele, erau în marea lor majoritate slab fructificate economic.

A fost cea mai prosperă comunitate din toate timpurile din Sud-Estul Europei. Şi-a pus amprenta pe întreaga viaţă politică, economică şi socială a zonei.

Din păcate, naţiunea română nu a ştiut să fructifice întotdeauna acest dar de la Dumnezeu şi de multe ori l-a apreciat greşit. Mai ales datorită influenţei nefaste a celui mai mare duşman al ţărilor Române, mai târziu al României, cu greu înfiripată, Rusia. Prin nota 7161ss din 12.09.1944 a URSS s-au pus bazele unei deportări în masă a cetăţenilor de etnie germană. Datorită ordinului de mai sus Ministerul Afacerilor Interne din România a emis 2 ordine: 32137/31.12.1944 şi 32475/03.01.1945, prin care au fost deportaţi 70-80.000 de cetăţeni de etnie germană, bărbaţii între 17-45 de ani, iar femeile între 18-30 de ani. În multe cazuri au fost deportate chiar persoane mai în vârstă sau mai tinere decât limitele impuse.
Ne-am lepădat într-un mod  jalnic de această comunitate benefică. Reprezentanţii acestei comunităţi, în marea majoritate tineret, femei şi oameni bătrâni, care nu au participat la război, au fost trimişi pentru a satisface „reparaţii de război”. Aceasta cu toate că noi am fost cei atacaţi mişeleşte. Ştim însă că învingătorii decid vinovăţia sau nevinovăţia.

Cei trimişi la munca de „refacere” au fost de multe ori trataţi mai rău ca sclavii, chiar dacă în unele cazuri, foarte rare, au avut parte de un tratament, cât de cât omenesc. Doar o foarte mică parte a celor deportaţi a reuşit să revină şi aceia cu răni fizice şi psihice nevindecabile, datorită tratării bestiale la care au fost supuşi.
După revenirea lor în ţară, şi-au găsit gospodăriile date pe mâna celor mai josnice elemente ale societăţii. Sibienii mai în vârstă îşi aduc aminte de zecile de incendii din Turnişor. „Chirieşii impuşi” nu-şi făceau griji asupra locuinţelor şi dependinţelor primite. Mulţi dintre ei au rămas, datorită unor legi umilitoare, proprietari în casele saşilor. Intrau cu ţigara aprinsă în grajduri sau şoproane şi o aruncau, producând  incendiile. Ei nu-şi cumpărau lemne de foc, mergeau în şură sau în grajd şi demontau tot ce se putea pune pe foc. Până şi pomii fructiferi din livezi şi butucii de vie au fost sacrificaţi pentru a face căldură. Nu mai vorbim de uşile, geamurile şi podelele puse pe foc. Nu i-a interesat că saşii au muncit până au construit casele, grajdurile, şurile şi au amenajat grădini, vii şi livezi. Membrii lor de familie au trebuit să locuiască în pivniţele, fără căldură şi fără instalaţii sanitare, ale caselor construite de taţii şi fraţii lor. Dacă mergeau copiii de saşi în grădinile lor proprii să culeagă fructe sau să adune legume, erau bătuţi cu lopata sau biciul şi alungaţi de către „noii proprietari”. Tot ce se afla în acele ogrăzi a fost distrus sau vândut de noii proprietari nevrednici şi incapabili.
După ce s-au reîntors  din Rusia li s-au redat gospodăriile ruinate, distruse, de multe ori arse. Revenind s-au pus pe treabă şi au refăcut toate cele distruse. Abia apoi s-a abătut peste ei urgia cea mai mare. Au fost vânduţi ca nişte obiecte fără folosinţă, de către un regim criminal. Mulţi s-au bucurat să plece, fiind lipsiţi de orice drepturi civile, ca de fapt întreaga populaţie a ţării.

Acum, că marea lor majoritate a plecat pentru totdeauna, se resimte lipsa lor în toate domeniile economice şi sociale. Aceasta, deoarece ei erau în marea lor majoritate meseriaşi vrednici. Mulţi dintre ei aveau două şi trei meserii de bază. Copiii lor mergeau obligatoriu la şcoală, nu întrerupeau şcolile, chiar dacă veniturile lor erau uneori cele mai mizere. De multe ori erau subalterni unor elemente de slab caracter şi cu pregătire mult inferioară, impuse de un partid criminal, duşman al acestei naţiuni.

Saşii aveau tradiţiile lor încă din vremea de aşezare pe aceste meleaguri. Între ele un sistem de întrajutorare la nevoie şi de construire a caselor adânc înrădăcinat. Dacă doi tineri din comunitate se căsătoreau, întreaga comunitate contribuia la construcţia noului cămin. Dacă datorită unui incendiu sau unei calamităţi naturale gospodăriile erau distruse, întreaga comunitate participa în mod voluntar la refacerea lor. Toate activităţile civice erau organizate şi sprijinite de comun acord. Alegerea conducerii comunităţii era făcută prin vot unanim. Erau propuşi doar „cei mai vrednici şi mai harnici membri ai societăţii”, care au dovedit prin fapte că merită să conducă o comunitate**. Astăzi avem primari şi mai ales prefecţi, fără pregătire în domeniul gospodăririi, nici chiar în dreptul administrativ. Ei nu au nici un interes să prospere localităţile. Mulţi dintre ei nici nu cunosc bine trecutul aşezămintelor pe care le conduc, dar au interese pecuniare foarte mari, uneori în detrimentul „băştinaşilor”, pe care de multe ori îi marginalizează. Un deputat local, să fie într-adevăr localnic şi nu un venetic, care s-a aciuit doar pentru a se îmbogăţi. Când avem şi noi parte de decizii democratice?
Cuvântul democraţie provine din limba greacă: demos-popor şi cratos-conducere. Prin democraţie se înţelegea „conducerea comună de către întregul popor, în interesul întregului popor”. Nu putem să ne scăpăm de miticii şi căpuşele aciuite, să ne gospodărim aşa cum credem noi că este mai bine, în interesul întregii comunităţi? Şi în rândurile noastre se află destui oameni capabili şi vrednici, care ştiu să gospodărească. Am avut învăţători şi instructori buni secole de-a rândul. În Ardeal nivelul de trai era printre cele mai ridicate din Europa. Se spune că nivelul de trai din Ardeal înainte de al Doilea Război Mondial era mai ridicat decât în Germania, patria mamă a nemţilor. Asta nu din cauză că „am primit indicaţii”, ci pentru că am avut o minte sănătoasă şi mentori buni în „Universitatea Săsească”. Oameni care şi-au ruinat gospodăriile, să rămână în gospodăria lor, să ne lase pe noi să ne gospodărim, aşa cum au făcut-o saşii, fără „indicaţii” şi sprijin de afară! Şi noi avem oameni capabili şi ştim să ne gospodărim, fără corupţie şi nepotism!!!
Nicolae Sălişteanu

*Comentarii despre Saşii din Ardeal:

August Ludwig von Schlözer, scriitor, istoric german din Göttingen al sec. XVIII: Mulţi nemţi şi-au părăsit patria de-a lungul secolelor. O seminţie care şi-a părăsit încă din secolul XII patria, este aceea a saşilor din Ardeal, care a adus patriei mamă mare cinste.
Rudolf Steiner, antroposof austriac: „Eu nu cunosc nici un popor, care este mai avansat decât seminţiile germane aşa cum sunt saşii din Ardeal”.
Charles Bonner, scriitor şi călător englez: „Noi, englezii, suntem mândri de democraţia noastră, dar cu saşii din Ardeal nu ne putem compara. La o astfel de democraţie putem numai să visăm”.
Martin Opitz, scriitor al barocului: „Saşii din Ardeal sunt oamenii cei mai nemţi ai nemţilor”.
Împăratul Franz Josef: „Este ciudat şi de remarcat, că o seminţie a rămas departe de patria mamă de-a lungul secolelor aşa de germană”.
Nicolae Iorga: „Oricine cunoaşte poporul săsesc ştie că el alcătuieşte un element foarte preţios, care are un trecut de veacuri glorios şi plin de muncă şi poate servi ca un model de ordine şi moravuri, aceasta o ştiu şi românii ardeleni şi o pot confirma”.
Nicolae Iorga: „Salut hotărârea saşilor, luată la Mediaş în 26 decembrie st. V. 1918 (8 ianuarie st. N. 2019), de a se alătura României, aşa cum se configurase ţara în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia”.
**„Statutele municipale ale saşilor“ din 1586: „Aşa se va cădea să se aleagă persoane capabile şi utile pentru comunitate, care după scurgerea anului, vor fi obligate să dea socoteală despre activitatea desfăşurată în faţa onoratului consiliu“.