Articol
A fost o zi în care reprezentaţi ai Arhiepiscopiei Sibiului şi Mitropoliei Ardealului avându-l în frunte pe Prodecanul Facultăţii de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, Prof. PhD. Constantin Necula, Consilier misionar-pastoral în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului şi a Mitropoliei Ardealului, i-au binecuvântat şi i-au încurajat în onoranta lor misiune de a fi în slujba ţării şi de a asigura unitatea naţiunii atât în timp de pace cât şi în vremuri mai tulburi cum sunt cele de acum. A fost o zi în care şefii de promoţie "General Constantin Christescu – 100" au fost evidenţiaţi şi aplaudaţi în faţa formaţiei. Este vorba despre Perţa Ancuţa-Nicoleta şi Masniţă Ioan care au fost şi recompensaţi pentru performanţa lor. După ceremonia militară, specifică acestor evenimente cazon, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică dar şi Şcoala de Instruire pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică au oferit invitaţilor, oficiali militari şi civili precum şi asistenţei formate din părinţii, rudele şi prietenii fericiţilor absolvenţi, posibilitatea de a vizita, în cadrul "Zilei Porţilor Deschise", expoziţia de tehnică de comunicaţii şi informatică montată în curtea şcolii. Evenimentul a fost onorat de primarul Sibiului – Astrid Fodor, de primarul comunei Sadu -Valentin Dumitru Ivan, de generalul maior Adrian Brînză – comandantul Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii şi de reprezentanţii structurilor centrale din Ministerul Apărării Naţionale, subprefectul Daniel Moşin, Gheorghe Iordache – general de brigadă. Alături de ei au fost comandanţi ai unităţilor militare din Garnizoana Sibiu, reprezentanţi din Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, reprezentanţilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Inspectoratul Şcolar Sibiu.