Articol
Elevii mici ce învață în cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig (ciclul primar) au fost beneficiarii unei recente activități din programul propus în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Pași mici pentru o educație durabilă în școala mea”, derulat datorită unei cofinanțări primită din partea Consiliului Județean Sibiu.
20 de copii din clasa întâi, alături de prof. înv. primar Adriana Popa (coordonatoare proiectului), au participat la o adevărată plimbare – aventură prin care și-au propus să descopere Valea Hârtibaciului din mocăniță.
Pentru aceasta, participanții la activitate s-au îmbarcat în cochetul tren turistic și au parcurs distanța dintre Hosman și Cornățel. Plimbarea cu trenul le-a oferit posibilitatea de a admira frumusețea naturală a zonei, de a afla informații despre așezările de aici, despre oamenii importanți ai locului, dar și despre floră, faună, relief etc.
La Hosman, copiii au fost informați despre originea săsească a satului, au admirat natura fânețele cu căpițele de fân, pajiștile multicolore, pădurile și colinele domoale… Pe străduțele satului au întâlnit case săsești, vechi, tradiționale, biserica fortificată bine conservată, o moară veche cu brutărie – un centru cultural cu rol educativ și o fierărie, alte atracții istorice și turistice deosebite.
Pe cei șapte kilometri ai traseului de cale ferată îngustă pe care se organizează plimbări cu mocănița de pe Valea Hârtibaciului, se află o zonă protejată pentru păsări, unde copiii au putut observa, printre altele, acvila țipătoare mică, stârcul cenușiu, barza și fazanul. De asemenea și fauna este bine reprezentată în zonă, micii excursioniști având norocul de a întâlni, cu puțin noroc, căprioare, ciute, vulpi și iepuri. Asta pe lângă cele câteva turme de oi, văcuțe și căluții de la stâna lui nea Ionică.
Activitățile din cadrul proiectului continuă.
Informațiile ne-au fost oferite de prof. înv. primar Adriana Popa.
D.F.