Elevii din Păuca învaţă într-o şcoală "smart", una dintre cele mai moderne din România

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Elevii din comuna Păuca învaţă într-o şcoală smart, unitatea de învăţământ fiind una dintre cele mai moderne din România. Noua şcoală este construită chiar în centrul satului Păuca, în apropierea sediului Primăriei şi a noii Biserici Ortodoxe. Şcoala Gimnazială Păuca este o şcoală smart şi a fost construită printr-un proiect în valoare de peste 800.000 de euro, fiind adaptată pentru educaţia digitală.

În cadrul acestei unităţi de învăţământ, cadrele didactice predau folosind table interactive, softuri şi alte soluţii educaţionale smart. De asemenea, la nivelul clădirii sunt implementate tehnologii moderne pentru reducerea consumului de energie şi pentru creşterea confortului pentru elevi în timpul orelor de curs. Spre exemplu, sistemul de iluminat este controlat printr-o aplicaţie mobilă, iar în întreaga şcoală sunt montaţi senzori care reglează consumul de electricitate şi energie. În ultimul an, a continuat dotarea ambelor şcoli din Păuca (Şcoala generală şi Şcoala gimnazială) cu materiale didactice moderne, ajutând astfel la dezvoltarea conceptului "smart school – şcoala viitorului", au transmis reprezentanţii şcolii într-un comunicat de presă.

"Noua şcoală este o mândrie a co­munităţii noastre, fiind locul în care îi mo­delăm frumos pe copiii noştri învăţându-i ce înseamnă dragostea pentru satul românesc. Am investit într-o şcoală modernă pentru că ştim cât de importantă este educaţia pentru dezvoltarea comunei noastre. Copiii aceştia, care învaţă acum în această şcoală, sunt cei care vor conduce în viitor administraţia locală şi comunitatea. Este important ca ei să dobândească valori sănătoase şi să fie temeinic pregătiţi pentru a avea grijă de satele comunei Păuca. Le oferim astfel posibilitatea să înveţe într-o şcoală a viitorului şi a tehnologiei, dar în care nu ne uităm valorile, tradiţiile, identitatea şi rădăcinile. Avem datoria morală de a-i învăţa pe copiii sau nepoţii noştri respectul omului de la ţară şi dragostea pentru tot ceea ce este românesc. La începutul unui nou an şcolar, le doresc mult succes tuturor elevilor şi dascălilor, iar părinţilor le transmit să rămână alături de şcoală şi să se implice activ în educaţia copiilor", a spus Niculae Dancu, primarul comunei Păuca.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Păuca este o comună din judeţul Sibiu formată din satele Bogatu Român, Broşteni, Păuca şi Presaca. Comuna are o populaţie de circa 1900 de locuitori, între care şi o comunitate mică de saşi. Deşi prima atestare documentară a localităţii este relativ târzie, anul 1309, dovezi ale locuirii pe aceste meleaguri datează încă din Neolitic. La Păuca, învăţământul are o vechime de peste 170 de ani. Potrivit documentelor istorice despre localitate, în 1850, Păuca avea un învăţător (care era preotul satului), plătit de fiecare familie cu câte "o mierţă de bucate". Populaţia şcolară a cunoscut un maxim în anul 1975, când în şcolile din comună învăţau 444 de elevi. În prezent, la Păuca învaţă în clasele primare aproximativ 100 de copii.

 

08 septembrie 2022 la 17:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit