Consiliul Județean continuă investițiile în transportul sustenabil pentru elevi, asigurând condiții moderne și prietenoase cu mediul pentru deplasarea către unitățile de învățământ.
Astfel, elevii din comuna Mihăileni beneficiază de un microbuz electric nou, achiziționat de Consiliul Județean Sibiu prin fonduri nerambursabile atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Cheile au fost preluate de primarul Mihăileniului, Cristian Bratu, alături de viceprimarul Mihai Bela, noul microbuz alăturându-se celor folosite de școlarii navetiști din Șalcău, Moardăș, Răvășel, Metiș și Mihăileni”, transmit reprezentanții CJ Sibiu într-o postare.