Pe dr. Adrian Boicean îl cu­noşteam de mai multă vreme, însă în calitate de colecţionar, de intelectual rasat, interesat de lumea atât de specială a artei populare. Ne-au apropiat icoanele pictate pe glajă de Matei Ţîmforea şi Savu Moga din Ţara Oltului. Despre meseria sa de medic internist nu ştiam aproape nimic, în întâlnirile noastre (majoritatea pe fugă!), discutam doar despre hobby-urile fiecăruia.
Neputinţele vârstei şi „acci­dentele” vieţii ne-au aşezat faţă în faţă şi în calitatea sa de medic. În Spitalul Judeţean Sibiu am întâlnit acelaşi individ atent la nevoile celuilalt, care priveşte bolnavul cu interes şi multă, multă empatie. Ştie să asculte şi reacţionează cu ra­pi­ditate, găsind soluţiile medicale adecvate… chiar şi atunci când situaţia pare disperată, ilogică! După ce a făcut tot ce ţine de specia­litatea sa, mi-a cerut câteva clipe de răgaz, apoi a hotărât: îl vom consulta şi pe colegul meu, dr. Ciprian Băcilă!
După două zile, pacientul – de data asta al dr. Ciprian Băcilă (indiscutabil, unul dintre medicii de marcă ai Sibiului) – păşea pe propriile picioare. Şi în cazul şefului de secţie de la Spitalul de Psihiatrie am întâlnit acelaşi firesc în relaţiile cu bolnavii, aceeaşi empatie specifică doar oamenilor aleşi.
Este cadoul pe care medi­cina românească ni-l face nouă, sibienilor, în preajma sărbătorilor de iarnă: două efigii contemporane care inspiră încredere în soarta acestui neam aşezat aici, în calea tuturor răutăţilor.

Ilie MOISE