Efectul „Paracetamol Challenge” de pe TikTok, la Sibiu. Câte cazuri s-au înregistrat

Acasa >

Articol

Instituțiile medicale din Sibiu au transmis că sunt în alertă după apariția noii provocări periculoase de pe TikTok, în care adolescenții sunt încurajați să înghită cantități mari de paracetamol, o provocare ce a dus la tragedia unui copil de 11 ani din Statele Unite, care și-a pierdut viața.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deși această „provocare” a ajuns în atenția autorităților, până în acest moment, Sibiul nu a înregistrat astfel de cazuri. Reprezentanții Spitalului de Pediatrie din Sibiu au confirmat: „Nu avem astfel de cazuri până la acest moment”.

Cauzele acestui comportament periculos

Psihoterapeutul Ioana Frunzescu a explicat pentru Tribuna, cauzele acestui comportament periculos în rândul adolescenților. „Rețelele de socializare sunt periculoase. Trebuie reglementări ale statului în acest sens”, a declarat aceasta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În opinia sa, principalul factor care contribuie la apariția unor astfel de provocări periculoase este educația și implicarea părinților. „Dacă ți-ai educat bine copiii, nu îi tentează asemenea „provocări”.

De asemenea, psihoterapeutul a adăugat că presiunea grupului din care face parte adolescentul joacă un rol important: „Frustrările acumulate de adolescent în diferite domenii  ale vieții și teama de a fi respins de grup dacă nu acceptă provocarea.  Societatea în care trăim, mediul educațional care nu clarifică diferite aspecte ale vieții de zi cu zi și care îl determină pe individul labil afectiv sau în formare (cum e cazul adolescentului) să se simtă singur, inutil, incompetent, nefolositor”.

Soluția recomandată

Pentru a combate acest fenomen, Ioana Frunzescu propune un plan pe termen lung, care include construirea unei societăți mai bune, bazate pe comunicare, empatie și un stil de viață sănătos din toate punctele de vedere mental, fizic și moral. „Trebuie să construim o societate mai bună, bazată pe comunicare, empatie, demnitate, viață  sănătoasă  mental, fizic, moral,  în mediul în care trăim, învățăm,  muncim și ne petrecem timpul liber”, a concluzionat aceasta.

În ciuda lipsei de cazuri în Sibiu, autoritățile îndeamnă părinții și profesorii să fie vigilenți și să monitorizeze activitățile online ale adolescenților, având în vedere pericolele la care aceștia pot fi expuși în urma unor provocări virale de acest tip.

Autor
07 februarie 2025 la 10:28

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit