Educaţie prin joc, mişcare şi ecologizare pentru elevii Şcolii Gimnaziale Porumbacu de Jos, ediţia a II-a

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Acţiune cofinanţată de către Consiliul  Judeţean Sibiu în cadrul Programului Agenda pentru Educaţie 2023

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A doua ediţie a proiectului s-a  desfăşurat în perioada 26 iunie- 10 noiembrie 2023, a continuat urmărirea dez­voltării obiectivului central care a vizat implicarea unui grup-ţintă de 40 de elevi, la activităţi care să le dezvolte abilităţi de adaptare la un stil de viaţă sănătos, prin des­făşurarea unor activităţi în natură. Primele activităţi ale cercurilor şcolare „Viaţa în natură”  şi „Eco-şcoala” s-au conturat prin reconstituirea grupului de lucru format din următoarele cadre didactice: coordonator director profesor Popa Răzvan, profesor Nea­gu Nicoleta, profesor Bor­dean Marian, profesor Co­toară Andreea, profesor Lăcătuş Rebeca şi profesor pentru învăţământul primar Stoica Monica, promovarea obiectivelor şi activităţilor cercului şi selectarea celor 20 de elevi înscrişi la activităţi. Deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a  proiectului s-a realizat în data de 26.06.2023, odată cu iniţierea cercului tematic „Viaţa în na­tură”, fiind prezenţi elevii şco­lii, cadrele didactice implicate, reprezentanţi din partea Primăriei Porumbacu de Jos şi a Consiliului Jude­ţean Si­biu. În prima activitate a proiectului din 28.06.2022, elevii şi cadrele didactice coordonatoare, profesor Po­pa Răzvan şi profesor Lă­cătuş Rebeca, au pornit spre Munţii Şureanu, au descoperit Capitala Daciei, Sarmize­getusa Regia, au călătorit prin Ţara Haţegului şi au „cucerit” Cetatea Devei. În data de 29.06.2023, elevii au explorat Valea Glaciară Bâlea, au par­curs cu voioşie Transfăgă­răşanul şi au studiat, pas cu pas, etajele de vegetaţie de la câmpie până la golul alpin din zona Lacului Bâlea, sub atenta indrumare a ca­drului didactic Cotoară An­dreea. Săptămâna drumeţiei în natură s-a încheiat printr-o expediţie în Zona Hârtiba­ciului, care i-a încântat pe micii participanţi prin frumuseţe, dar şi prin unicitatea unei plimbări cu mocăniţa pe linia Cornăţel – Hosman. Drept recompensă pentru partici­parea la activităţi, elevii înscrişi, coordonaţi de pro­fesor Popa Răzvan şi Bordean Marian, au fost premiaţi prin  participarea la o tabără tema­tică de două zile desfăşurată în spaţiul verde şi generos al Şcolii Gimnaziale Porum­bacu de Jos. În cadrul acestei activităţi denumite „Şcoala de Tabară”, copiii s-au implicat în cadrul unor activităţi sportive, au învăţat să se gospo­dărească şi să se adapteze la viaţa în natură, ridicând propriile corturi, achiziţionate din fondurile asigurate prin proiect la prima ediţie şi au adunat lemne pentu focul de tabără şi pentru mâncarea delicioasă de cartofi gătită la ceaun degustată în timpul vizionării filmelor rulate la mini-cinematograful în aer liber organizat sub teiul se­cular, simbol al şcolii. Pro­movarea şi diseminarea acti­vităţilor cercului „Viaţa în natură” s-a realizat pe în­treaga perioadă de desfăşu­rare a activităţilor, atât pe pagina de Facebook a şcolii, cât şi pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Sibiu.

Cercul extraşcolar „Eco-şcoala” desfăşurat în pe­ri­oada 10.10.2023-10.11.2023, a avut ca obiectiv general realizarea unor activităţi care s-au adresat unui grup-ţintă de 20 de elevi încurajaţi să participe la viaţa comunităţii din care fac parte, prin ore aplicative în natură, prin eco­logizarea mediului încon­jurător, prin crearea unei
clase în natură şi achizi­ţionarea unei sere necesare pentru activităţile practice de însămânţare şi plantare de flori sau arbuşti pentru curtea şcolii. Organizatorii proiectului împreună cu elevii au stabilit şi planificat principalele activităţi specifice: două zile de ecologizare, două zile de plantare de pieţi de arbori în curtea şcolii şi în zona mon­tană deţinută de Ocolul Silvic Avrig – parteneri în proiect, două zile de excursie tematică într-un parc naţional din ţară şi o zi dedicată atât raportului şi promovării finale a acti­vităţilor, cât şi premierii elevilor participanţi. Elevii înscrişi la cercul interdisciplinar, au participat în perioada 20 oc­tombrie – 5 noiembrie 2023, la activităţi comunitare de ecologizare a spaţiului şcolar – curtea şcolii / spaţiul verde, a străzilor adiacente şi a albiei răului Porumbacu.  Cu mic, cu mare au făcut un efort şi au redat naturii curăţenia de care are nevoie pentru a se păstra sănătoasă. Au urmat două zile de activităţi de plantare de puiet de arbori în spaţiul verde al curţii şcolii şi în zona forestieră a Ocolului Silvic Avrig. Elevii au plantat  puieţi de molid sau de brad şi au vizitat zona forestieră a plantării  din prima ediţie a pro­iectului, puieţii. În mod ex­pe­rimental şi unic la nivel de judeţ, s-a achiziţionat şi o seră care va fi folosită pentru orele de curs, respectiv cu rol de pepinieră pentru viitoare activităţi de plantare şi reîm­pădurire. Elevii cercului au fost premiaţi pentru hărnicia şi implicarea lor, prin parti­ciparea la excursia destinată vizitării unui Parc Naţional, desfăşurată pe două zile, în perioada 5-6 noiembrie 2023. Însoţiţi de următoarele cadre didactice: profesor Popa Răz­van, profesor Neagu Nicoleta, profesor Cotoară Andreea, profesor Stoica Monica, elevii  au vizitat Salina Praid, Lacul Roşu, au traversat Cheile Bicazului, au survolat de la înălţime, cu telegondola,  frumoşul oraş Piatra Neamţ, au explorat din vaporaş, Lacul Bicaz şi Parcul Naţional Ceah­lău, l-au redescoperit pe marele nostru povestitor Ion Creangă, vizitând Ansamblul Muzeal Humuleşti şi au „ase­diat” Cetatea Neamţ, desco­perindu-i unicitatea şi valoa­rea culturală. Activităţile proiectate au asigurat atin­gerea obiectivelor principale ale proiectului educativ prin implicarea activă şi conştientă a copiilor la educaţie prin joc, mişcare şi ecologizare.

 

Şcoala Gimnazială Porum­bacu de Jos a asigurat suma de  1000 lei (12%) din suma totală a proiectului -8000 lei,  necesară desfăşurării activită­ţilor planificate în cadrul celor două cercuri extraşcolare inter­disciplinare ( 88 % din suma totală, respectiv  7000 lei, fiind asiguraţi de Consiliul Jude­ţean Sibiu). Promovarea şi diseminarea proiectului s-au realizat pe pagina de Facebook a şcolii, respectiv pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Sibiu.

 

(Materialul de mai sus aparaţine în întregime Şcolii Gimnaziale Porumbacu de Jos care are dreptul de a-l publica pe mai multe canale de presă).

16 noiembrie 2023 la 19:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Cristi Neguț și Sergiu Buș marchează în FC Hermannstadt – UTA Arad. E 2-0 la pauză, pe ”Municipal”
(LIVETEXT) '46 - începe repriza secundă; '46 - Ianis Stoica primește și el o repriză, dar nu îl înlocuiește pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
„Nunta avrigenească” – pe scena Casei de Cultură Avrig
Prezentarea obiceiului de nuntă din Avrig (o versiune adaptată pentru spectacol), a fost principalul reper din programul Spectacolului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Se lucrează pentru redeschiderea Transfăgărășanului
Specialiștii ce se ocupă de întreținerea și administrarea drumurilor naționale din județul Sibiu au început lucrările pregătitoare pentru...
Actualitate
2 min de citit