Ecoturismul, o nișă în continuă creștere. Concluziile celei de-a doua ediții a Târgului de Ecoturism

Acasa >

Articol

Zilele trecute a avut loc Târgul de Ecoturism, un eveniment organizat de Consiliul Județean Sibiu, în cadrul programului „Anii Drumeției”, prin care autoritățile își propun să promoveze turismul sustenabil, activitățile în aer liber și inițiativele locale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Evenimentul a adunat sub umbrela sa expozanți din întreg județul, operatori comerciali și producători locali, dar și specialiști în ecoturism și domenii conexe, precum:  protecția mediului, turism creativ, wellness și eco-ospitalitate, drumeții și mișcare outdoor, arii naturale protejate, experiențe culturale.

“Ediția de anul acesta a Târgului de Ecoturism ne-a arătat încă o dată faptul că în județul Sibiu există o tendință de creștere a ofertei de servicii ecoturistice și că tot mai mulți dintre operatorii comerciali și-au adaptat oferta în acest sens. În același timp, tot mai mulți sibieni și nu numai, sunt interesați de activități în are liber, de un turism sustenabil, în care pot trăi experiențe unice. A fost o mare bucurie să constat că grija pentru mediul înconjurător, prin promovarea de de produse, recipiente din materiale reciclate sau reciclabile a fost susținută de toți cei prezenți. Le mulțumesc tuturor celor au participat la  acest târg, vizitatorilor, dar și organizatorilor. Ne vom revedea și la ediția de toamna, sperăm la un eveniment extins”,  a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea de-a doua ediție a prezentat publicului oferta ecoturistică pentru sezonul primăvară – vară 2022, iar noutatea acestei ediții a constat în multitudinea de activități desfășurate în aer liber, în Muzeul ASTRA: tururi ghidate cu biciclete și e- bike-uri, experiențe complete în Rășinari și Cisnădioara, ateliere de supraviețuire pe munte, curse cu obstacole, workshop-uri educative și distractive pentru copii, sesiuni de mișcare pe aleile din muzeu, plimbări cu canoe pe lac și activități demonstrative de folosire a echipamentului.

Putem constata două tendințe importante: prima se referă la faptul că sibienii aleg activități de mișcare tot mai des, dovadă fiind cele 54 de drumeții desfășurate până în acest moment prin programul Anii Drumeției. A doua tendință se referă la faptul că majoritatea vizitatorilor din județul Sibiu sunt chiar sibienii, practicând așadar un tip de turism local care păstrează veniturile în comunitățile locale.

De cealaltă parte, interesul publicului pentru acest segment al turismului ia amploare. Fie că vorbim de rezidenții județului Sibiu sau de turiștii veniți din alte colțuri ale țării, se observă o creștere a interesului pentru experiențe autentice create cu resurse locale.

Concluzia evenimentului este că ecoturismul reprezintă o nișă aflată în continuă evoluție, care trebuie susținută, atât prin dezvoltarea infrastructurii locale, cât și prin crearea contextului de colaborare între principalii actori și promovarea acestora.

Târgul de Ecoturism este un eveniment organizat în cadrul Programului  „Anii Drumeției” – proiect inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

 

11 aprilie 2022 la 14:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Grătarele au fost încinse încă din prima zi de Paști, la Curmătură
Cu mic cu mare, zeci de sibieni au ales să petreacă după-amiaza primei zile de Paști în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 22 ore
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit