Articol
Echipa din Cisnădie a avut un meci extrem de dificil la Iași, pe terenul ”lanternei”, nou-promovată în Liga Florilor și care n-a reușit în cele 20 de etape de până acum să obțină nici măcar un punct. Minunea s-ar fi putut întâmpla tocmai cu Măgura, noroc cu reușita din final a Alinei Ilie.
Jocul a stat sub semnul echilibrului pe tot parcursul, din primul până în ultimul minut, cel mai mare ecart fiind de trei lungimi. Moldovencele au început tare, înscriind de două ori prin Dziyana Ilyina și Karoline De Souza. Brazilianca a ratat apoi un 7 metri și sibiencele au întors scorul prin golurile Alinei Ilie, Mariei Bardac și Judithei Vizuete până în minutul 9 (3-2).
Vanessa Predescu a înclinat din nou balanța în favoarea gazdelor (5-4), care au mai condus cu 6-5 și 7-6. Alina Ilie și Sanja Radosavljevic au întors încă o dată scorul, la jumătatea reprizei (8-7).
Măgura s-a desprins la trei goluri după reușitele Natasei Lovric și Sanjei Radosavljevic (două), 12-9, dar ieșencele au avut nevoie numai de 4 minute pentru a restabilie egalitate cu golurile semnate de Lazar și Severin (două).
Echipa din Cisnădie a intrat în avantaj minim la pauză după golul Alinei Ilie (14-13).
La reluare, Măgura s-a desprins din nou, pentru moment, la trei lungimi cu golurile lui Ilie, Radosavljevic și Bardac (17-14), dar la jumătatea reprizei tabela indica din nou egalitate, moldovencele reintrând în meci (19-19).
Iberica Vizuete a făcut 20-19 pentru Cisnădie, însă Alexandra Severin, Predescu și Ilyina au înscris una după alta și ”lanterna” era în avantaj, cu 12 minute înainte de final (22-20).
Bardac și Ilie au anulat avantajul gazdelor, iar Radosavljevic și Lovric au dus Măgura la +2 (26-24) în minutul 55.
Natalia Fonseca și Lavinia Florea au egalat. Radosavljevic a transformat un 7 metri, dar Ilyina a înscris imediat pentru 27-27.
Victorina Bora a cerut time-out, iar la reluare salvarea a venit din mâinile Alinei Ilie, care a înscris golul de 3 puncte, asta și pentru că aruncările din ultimele secunde ale Fonseca și Ilyina nu au mai ”perforat” poarta Măgurii.
Cisnădiencele au obținut cu destule emoții un succes extrem de important, dar continuă să aibă emoții în treimea inferioară a clasamentului, amenințarea cu barajul pentru rămânerea în Liga Florilor fiind încă de actualitate. Sub Măgura este Zalăul lui Tadici, care are numai un punct în minus, dar și un meci mai puțin disputat.
Pentru Măgura, cele mai multe goluri le-a marcat Alina Ilie (8), handbalista ajunsă la Cisnădie de la Rapid fiind secondată de Sanja Radosavljevic și Maria Bardac cu câte șapte reușite. Au mai punctat Judith Vizueta, Natasa Lovric (câte două), Gabriela Moldoveanu și Tatiana Sutranova (câte unul). Au mai evoluat Loiise Cusset, Cynthia Tomescu și portărițele Marina Rajcic, Marta Batinova și Mirela Pașca.
Pentru fetele Victorinei Bora și ale lui Bogdan Nițu urmează un alt joc care e musai să fie câștigt, cel cu CSM Slatina, de pe teren propriu.