E frumos ce-i păcătos

Mulți nativi australieni trăiesc într-o lume bulversată de incertitudini unde realitatea parcă este o iluzie dacă nu mai e nimic de băut; inceste, crime, furturi comise la vârste juvenile, jafuri în miezul zilei, scandaluri cu bătute ca-n filme… sunt efectele supra-plinului de consum bahic, la care se adaugă, evident și drogurile, cum e mai rău. Autoritățile și-au întărit acum decizia de a nu mai permite vânzarea și transportarea băuturilor alcoolice în comunitățile locuite de aborigeni, un fel de ginți arhaice rupte de ceea ce numim civilizație. Alice Springs, spre exemplu, oraș situat undeva în Northern Territory, se remarcă prin densitatea băștinașilor și refuzul lor de a se integra în societate. Acest fapt se datorează în parte și abuzurilor la care au fost supuși în trecut, legați în lanțuri și tratați ca vitele. N-au uitat de atrocitățile comise asupra lor iar adversitatea împotriva societății de azi se manifestă sub toate formele de contestare, uneori chiar în propriul detriment. Imposibilitatea de a comunica între ei (sunt sute de dialecte) îi ține divizați, iar lipsa educației îi împiedică să evolueze. Cu sulița și bumerangul în secolul vitezei, vorbesc de comunitățile în care s-au autoizolat, nu se prea poate discuta de progres. Scuzele autorităților pentru suferințele pricinuite băștinașilor până acum aproximativ 50 de ani nu se mai termină. Subiectul „aborigen” este oarecum tabu, pentru că dacă faci referire la el riști să fii acuzat de rasism și atunci mai bine taci și încerci să înțelegi cam ceea ce uneori e de neînțeles. Manifestările de tip atavic, singulare sau de grup, sunt greu de digerat. Ce să mai spun despre demonstrații ce desfid comemorări de orice fel sau contestă chiar ziua națională a țării din care fac parte? Dar care să fie acea zi? Niciunul dintre protestatari nu are un răspuns pertinent.

Australia este o țară bogată și bine gospodărită. Bunăstarea nu se reflectă doar în traiul de zi cu zi al omului de rând (deși inflația a cam stricat bunul mers al lucrurilor) ci și în evenimentele cultural-sportive. Tenisul este un sport cu premii în milioane de dolari. Înainte de „Australia Open” se desfășoară turnee în Sydney, Melbourne, Perth, Brisbane, Adelaide, în care sportivii adună puncte și bani bineînțeles. Ceremonialul de înmânare a „cupei” învingătorului în Adelaide l-a avut ca precursor pe un nativ al locului în „costumul” său tradițional, curu gol dar cu stupuș la „amuletă”, ineditul are și el farmec. Nu?

Trăim clipe de coșmar în lumea de azi; război în Ucraina, cutremur la turci și sirieni, ba mai mult și acasă-n România cutremure (de o mai mică amplitudine ce-i drept); americanii și canadienii dezumflă „baloanele spion” chinezești ce le-au survolat teritoriul, iar japonezilor li s-au rotunjit ochii privind cum rachete ale nord-coreenilor le zboară pe deasupra capului. În timpul ăsta australienii trag salve de avertisment împotriva bărcilor pline cu emigranți asiatici, dacă vremea le îngăduie. După focurile de anul trecut, pârjol nu glumă, au venit acum ploile care au dus la inundații catastrofale în arealul estic al Țării Cangurilor. De 50 de ani n-a mai fost un asemenea prăpăd, ne informează sursele meteo, iar verii neozeelandezi suferă cumplit de pe urma ciclonului Gabrielle. Potopul s-a pogorât asupra Insulei de Nord unde vântul a suflat cu peste 160-170 Km/h în rafale. Nu numai Wellingtonul (capitala NZ), Aucklandul (cel mai mare oraș din NZ) ci și multe alte localități sunt calamitate. Noua Zeelandă se află în stare de urgență a declarat de premierul (NZ) Chris Hipkins. Mi-au dat lacrimile privind imaginile de coșmar cu care se confruntă concetățenii mei. Tablouri cutremurătoare se imprimă pe retina celui ce le privește: case inundate până la acoperiș sau chiar peste, case navigând pe cursuri de ape noi formate, copaci frânți sau smulși cu rădăcină cu tot ce blochează drumurile aflate mai la deal. Prin gurile căscate în asfalt în unduiri de ape murdare, se zăresc părți din mașini întoarse cu susul în jos. Alunecările de teren au mișcat de la locul lor coline. Fără apă potabilă, fără gaz și fără electricitate, fără un loc în care să poată pune capul pe o pernă, cu animale plutind în derivă, neozeelandezii nu și-au pierdut cumpătul. Se apără cu înverșunare împotriva stihiilor dezlănțuite, așa cum o fac și au făcut-o și rudele lor de pe țara-continent atunci când focul sau apa i-au pus la-ncercare.

În clipele în care vreau să scap de gândurile ce-mi umbresc sufletul mai trag cu ochiul la ecranul televizorului. Filmele noi nu mă amuză. De-o bună bucată de vreme parcă toate-s trase la indigo în care abundă din plin extratereștrii, zombii, roboții, super eroii… Programele australiene cuprind și o grămadă de „fâsuri”, adică emisiuni de divertisment cu bucătari, frizeri, căsătorii între tinerei sau între bătrâiori… E foarte curios, cel puțin din punctul meu de vedere, cum de ăștia împovărați de greutatea unui creier cu greutatea unui bob de orez ajung vedete de televiziune. Aș menționa un „serial” cu căsătorii la prima vedere „Married at the first sight”. Trei experți într-ale psihologiei intervievează persoane de ambele sexe care doresc să formeze un cuplu, pentru că-n viața de zi cu zi au dat chix. Li se oferă toate condițiile de viață, trai pe vătrai la hotel de 5 stele, cu mese festive la care toți „porumbeii” schimbă impresii. Din cei peste zeci de mii de aplicanți/an sunt cooptați în show cam douăzeci (10 femei și zece bărbați), dacă nu greșesc, care se află sub obiectivul aparatului de filmat zi și noapte, mai puțin când se presupune că dorm. Picanteriile încep să apară dacă nu din prima zi, în a doua sigur. Evaluarea privind progresul sau regresul relației în cadrul fiecărei „noi familii” întemeiate este făcut tot de echipa de psihologi de care am amintit: un bărbat și două femei, una din ele fiind o columbiană expertă-n relații sexuale. Divergențele privind unele opinii legate de viața de familie se fac destul de repede simțite, ei sau ele simțindu-se frustrați(te) de atitudini considerate jignitoare, chiar dacă din prima zi unele cupluri au percutat „euritmic” în pat. În cazul în care ea, nu-și desface picioarele pentru a primi „caduceul lui Hermes” intervine columbiana. Sex-experta psiholog, dotată cu un portbagaj primitor și pectorali corespunzători, o lămurește pe cadâna „sfioasă” să se dea, că-i și pentru fericirea ei. Muierile ce fac parte din „experiment” au vârste cuprinse între 23 și 40 de ani și sunt virgine doar în urechi, în rest doar tencuială nouă la uliță iar bărbații în plină vervă hormonală, iluminați la tâmplă de o continuă emulație creativă, se văd până la urmă în postura de a fi un d-ăla cu moț de pute. I-am prezentat pe protipendanți (protipendiști parcă-i corect, dar sună ca dracu) la modul general, pentru că procentul celor care au dorit cu adevărat să-și găsească perechea e infim, dacă e să cuantific reușitele experimentului (în vreo cinci ani s-au întemeiat doar două, trei familii). Surprinzător pentru mine și nu numai este că tocmai acele persoane arătoase dar cu „dovleacul” gol devin vedete în show-uri de televiziune. E frumos ce-i păcătos, nu mă dezic, dar parcă, parcă tot mai trebuie ceva pe lângă de un zâmbet tâmp și o cabrare celuită, că doară oameni suntem și nu de-ăia de numa guiță.