Cei mai mulți își amintesc, probabil, ce însemna, în urmă cu 40-50 de ani admiterea la facultate și ce „bătălie” era la Medicină, Inginerie, Drept sau Istorie. În funcție de vremuri, de evoluția și involuția industrială, de modă, specializările au „făcut cu rândul” în preferințele celor ce învățau și câte un an, doi pentru a susține examenul de admitere la facultate. Oricât ne-am închipui că doar azi tinerii își aleg profesia în funcție de curente, trebuie să recunoaștem că și în trecut opțiunile erau dictate de așa-zisa modă din Educație și din societate. 

Fie că aveai sau nu chemare, ai tăi voiau să te facă medic, inginer sau avocat (firește, nu generalizăm), pentru că și „al lui Popescu” sau „toanta de vară-ta” își încercau norocul la marile universități din București, Iași, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș sau Timișoara. A fi admis la o facultate unde concurau zece, cincisprezece sau douăzeci de inși pe un loc nu era puțin lucru, așa că pieptul se umfla de mândrie când defilai țanțoș pe la reuniunile de familie. 

Azi, lucrurile stau nițel diferit, deoarece s-au schimbat criteriile de admitere, perseverența nu mai e aceeași, iar moda, altădată dictată de familie, e acum stabilită pe rețelele de socializare și în previziunile bloggerilor, care nu-și pot gestiona propria viață, dar se pricep teribil de bine să dea sfaturi. 

Am văzut că psihologia e la mare căutare, mulți visându-se confidenți remunerați ai semenilor ce așteaptă vindecări sufletești și mintale. Am auzit despre dudui psiholog, asiduu promovate pe rețelele sociale, care pretind și câteva sute de lei pentru un ceas de taifas online. Din pură curiozitate, le-am ascultat pe unele dintre aceste celebrități naționale în domeniu și, recunosc, nu m-a sedus discursul lor, ci dimpotrivă, mi-am spus că o astfel de experiență te poate face să oscilezi între a-ți lua câmpii sau a lua drumul codrului. Mă rog, în ziua de azi, cine are un marketing convingător poate trăi bine, chiar dacă îndărătul strategiei de promovare nu găsești prea multă eficiență.

Oamenii (și nu doar în România) simt tot mai mult că o iau razna, plus că a merge la psiholog a devenit o chestiune „cool”, un fel de marketing personal în sensul conștientizării de fațadă a unor limite. Și atunci, dacă e cerere, să vină și cei ce livrează sentimentul vindecării, cu superficialitate. A nu se înțelege că bagatelizăm rolul psihologului, el e unul foarte important într-o societate debusolată, însă n-ar strica să facem diferența clară și sănătoasă între nevoia reală de a merge la psiholog și tendința de a ne alinia modei, între sfaturile cu adevărat tămăduitoare și balivernele motivaționale, regurgitate de personaje veleitare, care, în lipsa harului, valorifică avantajos naivitatea semenilor.   

Probabil, când vom ajunge să ne dăm la picioare la propriu, nu doar la figurat, ortopezii vor fi la mare căutare și la mare modă.