Articol
Ar trebui să se ia măsuri de interzicere a accesului pietonilor pe str. Gheorghe Lazăr. Nu de alta dar ca să nu se atenteze la intimitatea elevilor care mai trag şi ei o ţigară, normală sau din asta bio-eco, fără foc.
OK, înţelegem că legea nu permite ca ei să fumeze în incinta şcolii, pardon colegiului. OK, înţelegem şi că la vârsta aia te chinui să te apuci de fumat, pentru ca după vreo 20 de ani să te chinui să te laşi, că toţi am trecut prin asta, iar cine nu are vicii vizibile, are vicii ascunse. OK, înţelegem că liceul e de elită şi până şi elita are slăbiciunile ei.
Dar, dragă Lazăr, ideea este că-i cam naşpa ca lumea să ocolească pe carosabil numai ca să nu îţi deranjeze elevii care ocupă trotuarul fumând. Ca să nu mai vorbim de imaginea în general a colegiului şi chiar a zonei centrale a Sibiului. Când îi vezi aşa, nu se poate să nu te întrebi unde fumează profesorii fumători… Până atunci, dragă Lazăre, vezi că-ţi blochează fumătorii trotuarul…