Dr. Gheorghe Preda (1879-1965) și Asociațiunea (VI)

Acasa >

Articol

La finalul anului 1935, cu ocazia Sfintelor sărbători ale nașterii Domnului, s-a organizat pomul de Crăciun și la spitalul de boli mintale. Bolnavii internați și cei veniți în vizită asistă la interpretarea câtorva colinzi ale corului Academiei teologice. Preoții Bucșa și Isacu cuvântă celor prezenți despre Nașterea Domnului. Recitalul oferit de Corul german din Sibiu este urmat de intervențiile preoților luteran și romano-catolic. În final, în cuvântarea sa, Gheorghe Preda mulțumește tuturor celor implicați ”pentru bucuria procurată bolnavilor din prilejul ajunului de Crăciun” („Acțiunea”, Sibiu, anul 2, nr.18 din 1 ianuarie 1936, p. 5).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prezent în presa sibiană încă din primele zile ale anului 1936, Preda adresează o caldă urare sibienilor. Reproducem câteva pasaje: „Urez ca anul care vine să ne găsească galvanizați sufletește, iar fiecare bun român condus de sufletul eroic și virtuțile înaintașilor și contemporanilor care s-au martirizat și sacrificat pentru acest scump patrimoniu, să lucreze în cercul său de activitate cât mai intens, pentru intangibilitatea hotarelor pentru triumful libertății, dreptății și a adevărului, pentru ca neamul românesc să fie stimat și apreciat, iar cuvântul să fie ascultat și respectat de toți și în special de vecinii provocatori.” („Acțiunea”, anul 2, 1936, nr. 19 din 5 ianuarie, p.1).

În 15 ianuarie Gheorghe Preda a conferențiat la Cercul subofițerilor din Sibiu despre Pregătirea educaților și educatorilor militari insistând asupra calităților intelectuale, a sentimentelor și a voinței ce trebuie să le posede cei însărcinați cu formarea și instrucția militară a tinerilor („Diminiața”, anul 32, 1936, nr. 10442 din 20 ianuarie, p.7).

Despărțămîntul Sibiu al „Astrei” și „Federația Corpului Didactic” înștiințau populația sibiană că în intervalul de timp cuprins între 13 ianuarie-30 martie erau programate Cursurile Universității Populare. Acestea urmau să se desfășoare în Sala festivă a Colegiului „Gheorghe Lazăr”, între conferențiari numărându-se: Nicolae Colan – Rectorul Academiei Teologice, Ioan Dăncilă – protopop militar, Ioan Dragomir – secretarul „Astrei” Sibiu, dr. Ioan Stoichiță – inspector general sanitar, dr. Ioan Cosma – medic primar al jud. Sibiu, dr. Liviu Ionașiu – vicepreședinte „Astra” Sibiu profesorii Nicolae Vasiliu, Ion Achim și Ilie Schitea de la „Gheorghe Lazăr” dar și dr. Gheorghe Preda. Vicepreședintele Asociațiunii a prezentat în 3 februarie conferința intitulată Dezvoltarea facultăților sufletești (Idem, nr. 21 din 16 ianuarie, p. 2).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un adevărat praznic național a avut loc în „Mica Romă”, în Blajul aflat la confluența celor două Târnave, în toamna anului, pe 19-21 septembrie 1936. Se aniversau 75 de ani de la constituirea Asociațiunii Astra, la care au luat parte Carol al II-lea însoțit de fiul său Mihai, viitorul rege al României, reprezentanți ai guvernului, ai intelectualității românești, o mare mulțime de oameni. La această adunare generală a Asociațiunii, în cea de a treia zi, dr. Gheorghe Preda conduce ședința plenară citind și telegramele sosite pe adresa Astrei, inclusiv cea expediată de fruntașul ardelean Iuliu Maniu („Foia Poporului”, anul 44, 1936, nr. 38-39 din 27 septembrie, p. 1-3; „Transilvania”, anul 67, 1936, nr. 5, septembrie-octombrie, p. 530).

În 30 octombrie , cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani și a 50 de ani de activitate la Banca ”Albina”, unde deținea funcția de director general, Ioan Vătășianu (tatăl academicianului Virgil Vătășianu) „a fost sărbătorit, de numeroși prieteni și cunoscuți ardeleni, cu toată dragostea și demnitatea cuvenită omului care, în modestia și cumpătul ce șade bine celui ce, muncind și jertfind, știe să refuze preamăriri deșarte, gălăgioase și costisitoare ( „Telegraful Român”, anul 85, 1937, nr.45 din 7 noiembrie, p. 2). La festivitate a luat parte și a cuvântat și Gheorghe Preda.

La sfârșitul lunii octombrie la Avrig, din inițiativa învățătorilor județului Sibiu în frunte cu Ioan Dragomir, s-a inaugurat bustul lui Gheorghe Lazăr „ în semn de închinare celui mai vrednic fiu al Avrigului, pentru frământarea, lumina și credința avută în neamul nostru românesc. A fost un prilej solemn și înălțător, care a picurat în inimile celor prezenți mândrie și încredere în rostul și rolul de viitor al poporului nostru” („Acțiunea”, Sibiu, anul 2, 1936, nr. 92 din 22 octombrie, p. 1-2).

La sfâșitul lunii octombrie în Sala mare a Prefecturii, în organizarea despărțământului Sibiu al Astrei, Gheorghe Preda conferenția pe tema Distinși oameni și mari nevropați („Telegraful Român”, anul 84, 1936, nr. 45 din 1 noiembrie, p. 4 și „Acțiunea, anul 2, 1936, nr. 96 din 5 ianuarie, p.2).

În 30 noiembrie Preda participa alături de înaltele fețe bisericești I.P.S. Mitropolitul Nicolae și P.S. Arhiereu Vasile de Rășinari, a generalului Gheorghiu și prefectului de Sibiu, Nicolae Regman precum și a altor personalități, la sărbătorirea patronului Academiei Teologice ”Andreiană” din Sibiu („Revista Teologică”, Sibiu, anul 26, 1936, nr.11-12, p. 442).

A doua zi pe 1 decembrie 1936, a fost dată publicității o vibrantă moțiune dedicată celei de a XVIII aniversări a zilei de Unire a tuturor românilor, act proclamat la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.

Din seria conferințelor susținute de Preda pe parcursul acestui an reținem câteva. Astfel, în organizarea ”Frăției Ortodoxe Române” și a Societății naționale a femeilor române, secțiile Sibiu este organizată, la începutul lunii martie, în Aula Academiei Teologice, conferința cu titlul Credința religioasă și științifică („Telegraful Român”, anul 84, 1936 nr. 10 din 1/13 marie, p. 2 și „Acțiunea”, anul 1, 1936, nr. 33, martie, p. 2), dar și alocuțiunea Religia omului de știință („Telegraful Român”, anul 84, 1936, nr.16 din 12 aprilie, p. 3).

Conducerea centrală a Asociațiunii a demarat în acest an o acțiune intensă în vederea înființării școlilor țărănești în centrele importante ale Transilvaniei. În acest context, președintele „Astrei” Mediaș, Constantin Mușlea, care deținea și funcția de director al sucursalei băncii „Albina” din localitate, este inițiatorul unei astfel de școli în orașul de pe malurile Târnavei Mari. În demersul său a avut un consistent sprijin din partea dr. Gheorghe Preda („Diminiața”, an 32, 1936, nr.10438 din 16 ianuarie, p. 12).

Activitatea profesională și publicistică a dr. Preda continuă cu succes și în acest an. Consemnăm doar câteva titluri din cele care au văzut lumina tiparului: Vasile Goldiș. Președinte al „Astrei” (1923-1932) în: „Transilvania” anul 67, 1936, nr. 4, p. 198-205; Desechilibre sufletești, în: „Viața ilustrată”, anul 3, 1936, nr. 3, p. 15-16; Stări sufletești individuale și sociale, în: Idem, nr. 8-9, p. 10-11; Nervozitatea vremii (nevroza) cu tratamentul ei sufletesc (psihoterapia), în: „Calendarul Asociațiunii pe anul 1936”, p. 78-82; Considerațiuni medico-sociale ce privesc respectarea drepturilor individului bolnav psihicește și siguranța socială, în: „Sibiul Medical”, anul 3, 1936, nr.1-3, p. 3-14 ș.a. Subliniem și faptul că Preda a fost directorul publicației „Buletinul Societății de psihologie medicală”, în paginile căreia se regăsesc unele studii de ale sale.

Cu prilejul sărbătoririi Anului Nou după Sfânta Liturghie, autoritățile civile și militare din Sibiu precum și un mare număr de intelectuali se întrunesc la reședința mitropolitană. Aici sunt exprimate călduroase felicitări și urări de sănătate mitropolitului Nicolae Bălan. În rândul celor care au luat cuvântul cu acest prilej amintim pe generalul Gheorghe Oprescu, comandantul Corpului VII armată, prefectul județului Dr. N. Regman și inspectorul general sanitar dr. Gheorghe Preda („Telegraful Român”, anul 85, 1937, nr. 2 din 1 ianuarie, p. 1).

Tot în luna ianuarie, Gheorghe Preda reprezintă Asociațiunea la aniversarea sociologului Dimitrie Gusti, prilej de a transmite din partea „bătrânului așezământ cultural de peste Carpați, urări de sănătate d-lui prof. Gusti, a cărui activitate se întâlnește pe tărâm cultural cu a „Astrei”- îndeosebi prin dragostea și interesul pentru satul și săteanul român” (”Diminiața”, anul 33, 1937, nr.10797 din 13 ianuarie, p. 4; vezi și ”Adevărul”, anul 51, 1937, nr. 16246 din 14 ianuarie, p. 5). Prin intervențiile ministrului C. Angelescu, a rectorului C. Stoicescu din partea Universității din București, Constantin Rădulescu Motru din partea Academiei Române, Gheorghe Preda din partea „Astrei” ș.a., sunt relevate înfăptuirile acestuia în domeniile școlii, științei și culturii.

În organizarea Universității populare și a despărțămîntul Astra dr. Preda ține conferința cu titlul Psihologia luptei de trai și a câmpului de bătălie”, partea artistică fiind asigurată de corul Academiei teologice („Curentul”, anul 10, 1937, nr. 3222 din 21 ianuarie, p. 3).

Un articol purtând titlul Sibiul, al doilea centru medical din Ardeal. O vizită inopinată la spitalul public, aprecia calitățile profesionale de excepție ale doctorului Preda, pomenind de funcțiile în care a excelat: despre Spitalul de boli mintale „… conduse de cunoscutul savant în materie de psihologie medicală dr. Gheorghe Preda, care deși botoșenean îndeplinește de câțiva ani și funcția de prim vicepreședinte central al „Astrei” pentru literatura și cultura poporului român din Ardeal” (”Curentul”, anul 10, 1937, nr. 3226 din 25 ianuarie, p. 8).

O nouă conferință a dr. Gheorghe Preda intitulată Un erou al războiului nostru: generalul Traian Moșoiu face parte din ciclul Marile personalități ale neamului urma să se desfășoare în Sala mare a Prefecturii din Sibiu (”Acțiunea”, anul III, 1937, nr. 182 din 31 octombrie, p. 2). Conferențiarul insista asupra cultului marilor personalități ale românilor, acele energii creatoare de orientare și de salvare ale neamului în momentele grele ale istoriei.

Într-o importantă ședință desfășurată pe 6 februarie, comitetul central al Asociațiunii pentru Literatura și cultura Poporului Român, satisfăcând doleanțele reprezentanților din Banat ai Astrei, cu respectarea strictă a prevederilor statutare, hotărește constituirea Regionalei Banat. La acest important eveniment din istoria instituției de cultură, desfășurat la Timișoara în data de 28 februarie 1937, ia parte și vicepreședintele dr. Gheorghe Preda, prilej cu care conduce desfășurarea adunării și susține în finalul acesteia o conferință („Patria”, anul XIX, 1937, nr. 34 din 13/28 februarie, p. 3 și ”Diminiața”, anul XXXIII, 1937, nr. 10833 din 18 februarie, p. 14). Atentă la evenimentele aflate în strânsă legătură cu Astra, revista „Transilvania” consemna următoarele: „Vicepreședintele Astrei inspectorul sanitar Dr. Gheorghe Preda a prezidat la Timișoara în 28 februarie 1937, adunarea de constituire a Regionalei Bănățene. D-sale i se mulțumește, în parte, reușita atât de satisfăcătoare a primului pas, întreprins de regională” (anul 68, 1937, nr. 4, p. 220). Documentul ce cuprinde cuvântarea ținută cu acest prilej se regăsește la arhivele sibiene (DJSAN, Fond Astra, doc.888/1937). Reținem din cuprinsul acesteia precizarea făcută potrivit căreia: „…încă de la întemeierea sa Astra a conlucrat cu biserica. Asociațiunea a fost dealtfel creată de cei doi mari conducători ai bisericilor din Ardeal, Alexandru Șuluțiu și Andrei Șaguna, orice activitate a ei începând cu un serviciu divin.” În același sens, Preda publica un articol intitulat Constituirea Regionalei Astrei Bănățene/Timișoara, 28 februarie 1937 (Transilvania, anul 68, 1937, nr. 2, p. 75-79.)

Preda participă la serbarea de la Școala de ofițeri de infanterie (astăzi Academia Forțelor Terestre), la tradiționalul (101…) care constituia un fericit prilej pentru elevii de anul III. După 101 zile, aceștia urmau să îmbrace tunica cu tresa de sublocotenent (”Curentul”, anul 10, 1937, nr. 3292 din 1 aprilie, p. 8).

Cu tema Cadrul igienei și profilaxiei mintale. Aplicațiunile lor în România, în perioada 19-15 iulie, Preda participă la cel de al doilea Congres internațional de igienă și profilaxie mintală desfășurat sub președinția celebrului psihiatru francez Dr. Edouard Toulousse (1865-1947) în: ”Sibiul Medical”, anul IV, 1937, nr.5-6-7, p. 229 ).

Tot acum s-a derulat și primul congres internațional de psihiatrie infantilă sub patronajul Președintelui Franței Albert Lebrun (1932-1940). Congresul s-a bucurat de o largă participare, raportori și auditori, generat de alarmanta scădere a populației, copiii fiind în atenția tuturor. Președintele comitetului de organizare a acestui congres a fost dr. G. Henyer. Comitetul de onoare român avea următoarea componență: prof. Vl. Ghidionescu, dr. C.I. Parhon, dr. Emanuel Demetriu Paulian (București). dr.Gh. Preda și dr.Constantin Urechia-Cluj. Raportori la acest congres au fost dr. Ștefănescu-Goangă, prof.dr.Constantin Urechia și dr. Gh. Preda (”Curentul”, anul 10, 1937, nr.3434 din 23 august, p. 2)

O lună mai târziu, de data aceasta o delegație de patru medici specialiști din Sibiu sunt prezenți din nou la Paris, la cel de-al IV-lea Congres internațional de psihoterapie și psihologie comparată. Delegația sibiană era formată din doctorii Gh. Stoenescu, I. Popescu-Sibiu, Gheorghe Preda și Cornel Lungu (tatăl fraților Cornel și Alexandru Lungu, istorici, din păcate, ambii, trecuți în veșnicie). Echipa română a prezentat comunicarea Practica psihoterapeută și hipnoza în Romînia, prestația lor fiind apreciată de cei prezenți subliniindu-se de asemenea strânsele colaborări pe tărâm medical între Franța și România (”Diminiața”, anul 33, 1937, nr.11019 din 25 august, p. 12).

În luna septembrie Preda face parte dintr-un bloc politic în vederea alegerilor locale (la Sibiu), alături de dr. D. Comșa și colonelul Savu (”Diminiața”, anul 33, 1937, nr.11055 din 30 septembrie, p. 13).

La cel de al XVII-lea Congres național al societății române de nemologie, ținut la Iași, eveniment prezidat de prof. dr. Leon Batif, raportorul sibian Gheorghe Preda a prezentat comunicarea intitulată Igiena și profilaxia mintală („Epoca”, 1937, nr. 2565, p. 2)

Seria de conferințe organizate de Astra la Sibiu, integrate într-o temă sintetică: Personalități marcante din trecutul poporului român, este deschisă de dr. Gh. Preda prin abordarea subiectului privind pe Generalul Moșoiu, un erou român din timpul războiului mondial (Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt”, anul 64, 1937, nr.19359 din 3 noiembrie, p. 7).

Din lunga listă a publicațiilor din acest an am selectat următoarele studii și articole (științifice ori culturale): La 75 ani de existență a societății „Astra” și Familia și onorabilitatea ei, ambele în „Calendarul pentru popor al Asociațiuni pe anul 1937”, p. 66-72, respectiv p.88-92; Contribuția „Astrei” la practicarea igienei și profilaxiei , mintale; Timotei Cipariu.Cuvîntare rostită în comuna sa natală, cu ocazia dezvelirii plăcii comemorative, la împlinirea celor 50 de ani de la moartea sa și discursul panegiric Alexandru Lupeanu-Molin la înmormîntarea acestuia, toate în „Transilvania” din 1937. În „Sibiul Medical” din 1937 a publicat următoarele studii de specialitate: Curiozități din viața unor animale ce pot interesa știința medicală, Câteva considerațiuni asupra funcționării dispensarului neuro-psihiatric din Sibiu și Câteva considerațiuni asupra raportului dintre Simptologie, Endocinologie și Neuro-Psihiatrie.

(va urma)

Lucian GIURA

 

 

 

29 aprilie 2024 la 18:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 7 minute
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 2 ore
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 15 ore
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 23 ore
Spectacol de Paști, la Arpașu de Jos
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos se va desfășura...
Cultura
1 min de citit