Două date regăsim pe aceste planşe: 1880 şi 1911, ambele din perioada preotului Nagy József (1885-1922); în istoricul bisericii se consemna: «Biserica a suferit mai multe calamităţi. În anul 1825 a fost renovat acoperişul. În anul 1838 turnul bisericii a fost avariat de un cutremur. Mai târziu, în anul 1880, toată clădirea a fost afectată de un cutremur. În 1947 biserica a fost lovită de un fulger». Sub orga bisericii, la loc de mare cinste, este amplasată o placă memorială, în care se menţionează «SZALAY FERENC fögondnok és Dr. SZALAY BÉLA orvos emlékére épittette az ýj orgonat 1958 – ban Dr. SZALAY BÉLANÉ RAJKY ANNA» – «În memoria prim-curatorului bisericii Szalay Ferenc şi a dr. Szalay Bela, dr. Szalay Béláné Bajky Anna construind orga în anul 1958».

Implicarea arh. Szalay în construcţia instituţiilor de cult a diverselor confesiuni creştine ne poate îndreptăţi a-l prezenta pe arh. Szalay ca unul dintre reprezentanţii moderni ai „Homo ecumenicus”, respec­tând cele trei trăsături cruciale definite: dialogul (interconfesional), irenismul (irénisme – tendinţă spre pace) şi aga­pismul (credinţa în dragoste dezinte­resată, caritabilă, neerotică, iubire spirituală, dragoste sufletească). Nu întâmplător, cu ocazia celei a 3-a Adunări Ecumenice Europene, organizată la Sibiu între 4-9 septembrie 2007 – după ce lăcaşul de cult şi casa parohială a trecut printr-o renovare majoră – biserica a fost gazdă a două conferinţe cu tema: „Ce înseamnă să fi astăzi minoritar confe­sional, naţional sau cultural în Tran­silvania, în România, în Europa?”, inclusiv serate de rugăciune, programe cultural-creştine şi concerte.

Pe urmele familiei Szalay, am cercetat lucrarea „Mitropolia ortodoxă română în Sibiu. Istoricul zidirii, 1857-1903” de
dr. Ilarion Puşcariu, dr. E.Miron Cristea şi Mateiu Voileanu, apărută la Sibiu, în 1908. În cap. „Angajarea întreprinzătorului” descoperim amănunte inedite din lungul proces de pregătire şi strângere a fon­durilor necesare, alegerea locului, şi lu­crările de  construcţii efective: «… consis­toriul a urmat să angajeze arhitecţii, cari să facă planurile special şi să conducă lucrurile, şi să publice licitaţia. Aici au dat de pedeci noue şi neprevăzute. Arhitecţii I. Kommer şi Virgil Nagy au pretins – afară de o remuneraţie în suma de 6940 cor. 40 fil. Pentru lucrările ulterioare de supraveghiare a zidirii – o sumă de 18,000 coroane şi pentru orice drum din Budapesta la Sibiiu 180 coroane, iar conducătoriul asistent să fie angajat şi plătit separat.

Văzând consistoriul, că angajamentul cu aceşti arhitecţi este neavantagios, le-a dat o escontetare pauşală de 5000 coroane şi pentru conducere a angajat pe ingineriul oraşului Sibiiu Iosif Schussnig cu un onorariu de 8000 cor. Acesta are datorinţa să facă toate planurile speciale, desemnurile şi schi­ţele pentru frontariu şi ornamentarea internă, socoţile pentru lucrul prestat de antreprenori – şi să conducă toată lucrarea până la colaudare, (…) Noul ingineriu a statorit condiţiunile de licitaţie, cari în şedinţa dela 13/26 Martie 1902 s’au primit, publicându-se însăşi licitaţiunea pentru darea în întreprindere a zidirii cu terminul de 7/20 Aprilie în ziarele române şi germane din Sibiiu, în “Gazeta Transilvaniei” şi în 3 ziare din Budapesta.

La concurs au intrat 7 oferte în terminul legal. Deschiderea ofertelor s’a făcut în 8/21 Aprilie prin o comisiune convocată ad hoc. Din oferte se vede că: 1. G. Kocsis din Arad s’a oferit că a face biserica cu o reducere de 20.7%, adecă cu preţul de 292,680 cor. 56 fil.; 2.Fraţii Olteanu din Blaj cu reducere de 1.5%, deci cu preţul de 308,181 cor.92 fil.; 3.E.Paulas şi Koch din Budapesta cu reducere de 14.1% sau cu preţul de 317,39 cor.85 fil. Aceştia au mai dat după termin un ofert nou, cu reducerea de 18%. 4.Francisc Szalay din Sibiiu cu reducere de 13%, adecă cu preţul total de 321.099 cor.73 fil.; 5. Gustav Maetz din Sibiiu reduce 12% = 324.790 cor. 53 fil.; 6.Fischer şi Ferencsik din Deva cu reducere de 10.25% deci cu preţul de 331,249 cor. 43 fil.; 7.Eder şi soţii din Sibiiu reduc 7%, deci pentru suma de 340.66 cor.97 fil. Consistoriul arhidie­cezan, întrunit în şedinţa plenară extraordinară dela 18 Aprilie (1 Maiu), considerând, că ofertanţii externi şi mai puţin cunoscuţi nu oferă toate garanţele pentru reuşita întreprinderii şi că ofertul celor mai eftini este făcut în contul solidităţii edificiului şi în detrimentul calitativ al lucrării, şi având în vedere că măestrii Syalay şi Eder sunt firme mai acreditate şi mai cu avere: au luat în combinaţie serioasă numai ofertele lor; şi în fine au ales cu unanimitate de voturi pe celce i-s’a părut mai solid între ei, pe oferentul Francisc Szalay din Sibiiu. A încheiat cu el contractul, pentru el valabil dela subscriere, iar pentru arhidieceză numai după aprobarea din partea sinodului arhidiecezan (…): La 6 maiu 1902 întreprinzătorul Szalay primeşte ordin a începe la 1 Iulie demolarea vechei bisericuţe şi a celor 6 edificii, lângă cari mai târziu s’a mai cumpărat una în strada Bruckenthal dela advocatul Dr. Avram Tincu, şi a prezenta planul de situaţiune, exoperând dela magistratul orăşenesc şi concesiunea pentru zidire. Deodată cu aceasta consistoriul institue şi o comisiune de clădire asesorii Par­teniu Cosma, Nicolae Ivan şi Panteleon Lucuţa, carea – sub prezidiul vicariului Dr. Puşcariu şi în conţelegere cu ingineriul Schussnig şi cu întreprinzătoriul – să reguleze eventualele daraveri, ce s’ar ivi în cursul zidirii, făcând în cazuri grave raport consistoriului.

Terenul de zidire şi vechia bisericuţă. Doară cel mai puternic dintre motivele, cari au înduplecat majoritatea sinodului a alege ca loc de zidire terenul dintre stradele Măcelarilor şi Bruckenthal, a fost acela, ca să fie aşezată catedrala în apropiere de centrul oraşului, adecă în oraş, de unde înainte de era libertăţilor publice Românii erau exchişi, mai ales în oraşele săseşti din Ardeal, şi opriţi
a-şi zidi biserici cu turnuri şi clopote. Sibiiul era în această privinţă între cele mai netolerante oraşe faţă de noi. Pune­rea pietrii fundamentale. Terminându-se şi demolarea bisericei vechi, s’a curăţit şi nivelat terenul pentru a se putea începe cu săpatul şi punerea fundamentului. Pentru aşezarea pietrii fundamentale cu ceremonie mai mare s’a statorit ziua naşterii monarhului nostru Francisc Iosif I, primul contribuent la fondul catedralei, adecă 5/18 August 1902».

În acea importantă zi, după sfânta liturghie, la locul de zidire unde se strân­sese un public numeros, a avut loc o cuvântare, ce s-a terminat cu exprima­rea dorinţei „Fie, ca prin ridicarea, terminarea şi cuvenita înfrumuseţare a bisericei acesteia să dăm posterităţii un monu­ment etern al tăriei ortodoxiei, al culturii şi al trăiniciei poporului nostru român”, în lucrare se preciza: « …s’a aşezat apoi actul comemorativ, tipărit pe pergament şi prevăzut cu număroase iscălituri în gaura din peatra fundamentală, carea s’a zidit în temelie sub altariu, cam sub tronul cel de sus. Când peatra fundamentală a fost aşezată la locul ei, mitropolitul Meţianu a lovit-o de trei ori cu ciocanul, rostind următoarea maximă: „Întemein­du-se biserica aceasta întru mărirea marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Christos”». (va urma)