Articol
Unul dintre cei mai respectați și mai experimentați profesori universitari din cadrul Colectivului de Educație Fizică și Sport al Facultății de Științe de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), conf. univ. dr. Mihai Sanislav, a trecut la cele veșnice.
Vestea a fost dată de colegii de la Educație Fizică și Sport într-un anunț postat pe Facebook: ”Colectivul Catedrei de Educație Fizică și Sport anunță cu tristețe trecerea în neființă a colegului nostru conferențiar universitar dr. Sanislav Mihai. Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”
Sportiv de performanță, Mihai Sanislav a jucat baschet, făcând parte din echipa prof. Flavius Stoica, alături de Viorel Cintean, Dorin Bleahu, Adrian Fanea, Mihai Mladin, Anatol Podvarcu, Marian Şerbănescu, Florin Apostu, Liviu Vulc și Ioan Banciu care a promovat în prima divizie, în 1977.
Sanislav a fost licențiat în Educație Fizică și Sport, specializarea ”Baschet” (1990-1992), de asemenea licențiat în Psihologie, specializarea ”Psihologie” (1997-2000) și a obținut titlul de doctor în Management (Științe economice) (1999-2005).
A fost lector de Științe, departamentul Educație Fizică și Sport, la Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu din 1996 până în 2007, iar din 2007 până în prezent, conferențiar la ULBS.
”De peste 25 de ani, de când a activat în cadrul universității noastre, în această dimineață, pentru prima dată, a întârziat la cursuri. Nu a venit nici mai târziu, ne-am îngrijorat, l-am sunat dar avea telefonul închis. Nu am cuvinte! Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a spus lect. univ. dr. Ioan Hășmășan, responsabil Colectivului de Educație Fizică și Sport din cadrul Facultății de Științe a ULBS.
Anul acesta, conf. univ. dr. Mihai Sanislav a fost premiat pentru întreaga activitate în cadrul ”Galei sportului sibian” de către Consiliul Județean Sibiu.
Trupul neînsuflețit este depus la Biserica Greco-Catolică de pe str. Cristian din Sibiu. Joi, 16 iunie, la ora 19:30, va avea loc slujba de Saracustă, iar vineri, 17 iunie, ora 12:30, va avea loc slujba de înmormântare.